Sorana Cîrstea a câștigat, alături de Anna Kalinskaya, titlul la Madrid, în proba de dublu, iar la festivitatea de premiere a folosit un apelativ la adresa colegei ei.
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea și cea rusă Anna Kalinskaya s-au impus la Madrid în proba de dublu, după meci incredibil.
Ele le-au învins pe rusoaica Veronika Kudermetova și belgianca Elise Mertens cu 6-7 (10), 6-2, 12-10, la capătul unei partide care a durat nu mai puțin de două ore și 14 minute. Este al șaselea trofeul pentru româncă la dublu.
„E un trofeu minunat, nu mă gândeam că vom reuși să câștigăm în această săptămână. Anna e o bună prietenă, am zis că vom juca un meci-două la dublu, dar iată că avem trofeul. Vreau să le mulțumesc tuturor celor de aici și organizatorilor. Mulțumim”, a spus Sorana la festivitatea de premiere care a avut loc chiar pe teren, după ultimul punct, potrivit Digi Sport.
Turneul de la Madrid este dotat cu premii totale de 7.854.000 de euro, iar învingătoarele de la dublu primesc, împreună, 400.560 de euro. Altfel spus, Sorana încasează un cec de 200.280 de euro, plus 1000 de puncte WTA.
La această sumă se adaugă alte 20.820 de euro pentru prezența pe tabloul principal de simplu de la Madrid. Românca a fost învinsă în primul tur de americanca Hailey Baptiste, beneficiară a unui wildcard, cu 6-2, 5-7, 7-6 (4), dar primește 20.820 de euro. totalul este de 221.100 de euro.
Cele 1000 de puncte primite ca urmare a faptului că a câștigat turneul de la Madrid o ajută pe Sorana Cîrstea să revină în Top 100 WTA la dublu. De precizat că dacă suma de bani se împarte, punctele nu.
De luni, românca va avea 1.055 de puncte, datorită cărora ajunge pe locul 82 în lume, grație unui salt de 722 de poziții. Va fi a treia româncă din ierarhie, după Monica Niculescu (locul 40, cu 2.255 de puncte) și Elena-Gabriela Ruse (locul 44, cu 1.944 de puncte).
Cea mai bună clasare a Soranei a fost locul 35, în martie 2009.
„Vreau să încep în spaniolă din respect pentru toți cei care ați venit aici astăzi. În primul rând, vreau să vă mulțumesc tuturor care ne-ați fost alături în această zi foarte specială pentru noi. În mod normal nu joc niciodată la dublu, așa că acest trofeu este cu atât mai frumos. Nu mă gândeam niciodată că voi câștiga în această săptămână.
Mulțumesc din nou tuturor! Pentru mine, Madridul este ca a doua casă. Pot spune doar: mulțumesc din inimă!”, a mai spus Sorana Cîrstea la festivitatea de premiere, în limba spaniolă.