Lovitură grea în WTA. Încă o sportivă de top a primit același diagnostic ca daneza Caroline Wozniacki

Lovitură grea în WTA. Încă o sportivă de top a primit același diagnostic ca daneza Caroline Wozniacki
  • Publicat:
  • Actualizat:

Americanca Danielle Collins, în vârstă de 25 de ani, a dezvăluit, joi, că a început tratamentul pentru artrită reumatoidă cronică, având același diagnostic ca și colega sa de circuit, Caroline Wozniacki.

Semifinalistă-surpriză la Australian Open 2019 și locul 33 WTA în acest moment, Collins a subliniat că va lupta cu boala care se manifestă în general prin dureri și inflamații la nivelul încheieturilor, fiind hotărâtă să își ducă mai departe cariera în circuit.

„Nu m-am simțit prea bine de ceva timp. Într-un fel, a fost o ușurare să aflu în sfârșit cauza chinurilor și durerilor mele„, a scris Danielle Collins, pe Instagram. „Având în vedere faptul că am început deja tratamentul, abia aștept să îmi îndrept atenția către următoarele provocări ale vieții. Fără îndoială, fiecare zi în care sunt sănătoasă este o binecuvântare și sunt sută la sută determinată să lupt pe teren și în afara lui. Nu știu cum va decurge recuperarea mea, dar sunt încrezătoare că pot reveni pe teren. Simt că în acest moment pot să mă ocup de necesitățile corpului meu mai bine pentru a lupta cu această boală„, a mai spus americanca.

Caroline Wozniacki a vorbit pe larg despre povara pe care artrita reumatoidă o reprezintă. Ea a povestit că boala a slăbit-o enorm, fiind incapabilă în unele zile să ridice mâinile deasupra capului.

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Chirie de 30 de bani pe zi în locul din România cu priveliște de vis! În spate se ascunde, însă, o poveste tristă
Chirie de 30 de bani pe zi în locul din România cu priveliște de vis! În spate se ascunde, însă,…
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un milion de euro
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un…
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Craterul din Slănic se măreşte, iar crăpăturile au ajuns la blocurile şi la casele din jur.
Craterul din Slănic se măreşte, iar crăpăturile au ajuns la blocurile şi la casele din jur. "Stăm şi aşteptăm. Situaţia…
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Cum îşi răsfaţă Arpad Paszkany iubita cu 24 de ani mai tânără! Antonela, apariţie răvăşitoare în costum de baie
Cum îşi răsfaţă Arpad Paszkany iubita cu 24 de ani mai tânără! Antonela, apariţie răvăşitoare în costum de baie
Ce a pățit o româncă, după ce a cumpărat o caserolă cu aripioare de pui dintr-un supermarket Lidl din Cluj. Ce era înauntru, de fapt
Ce a pățit o româncă, după ce a cumpărat o caserolă cu aripioare de pui dintr-un supermarket Lidl din Cluj.…
Traian Băsescu a răbufnit: Nu are ce căuta în funcția de președinte al României
Traian Băsescu a răbufnit: Nu are ce căuta în funcția de președinte al României
Lovitură CRUNTĂ pentru Ion Iliescu! Breaking news
Lovitură CRUNTĂ pentru Ion Iliescu! Breaking news
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Teroarea evreilor demascați de Gestapo: „Am fost învățați să-i recunoaștem după structura craniului. Tu provii dintr-o familie bună“ VIDEO
Teroarea evreilor demascați de Gestapo: „Am fost învățați să-i recunoaștem după structura craniului. Tu provii dintr-o familie bună“ VIDEO
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele