LIVE BLOG Australian Open | Frumoasa aventură a Soranei se încheie în optimi! Cîrstea a fost copleșită de miza meciului cu Muguruza și a pierdut clar, scor 6-2, 6-3

LIVE BLOG Australian Open | Frumoasa aventură a Soranei se încheie în optimi! Cîrstea a fost copleșită de miza meciului cu Muguruza și a pierdut clar, scor 6-2, 6-3
  • Publicat:
  • Actualizat:
  • Sorana Cîrstea (78 WTA) nu a putut produce surpriza în fața Garbinei Muguruza (Spania, 7 WTA), românca fiind eliminată în optimile de la Australian Open, scor 2-6, 3-6.

Sorana Cîrstea părăsește turneul în optimile de finală, după un meci în care a greșit extrem de mult, scor 2-6, 3-6 în fața Garbinei Muguruza! Campioana din Spania a fost prea bună pentru Cîrstea, o jucătoare care a părut blocată și a comis 26 de erori neforțate. „Sori” s-a grăbit în momentele importante, a lovit mingea necontrolat, fiind pedepsită de fiecare dată de Garbine.

Sorana nu și-a găsit ritmul pe care l-a arătat în partidele precedente de la Australian Open și nu a rezistat în raliurile cu Muguruza! Evident că a contat și valoarea superioară a adversarei, campioana de la Roland Garros 2016 presând-o pe Cîrstea cu mingi lungi și rapide. Garbine a jucat impecabil și nu i-a lăsat niciun break Soranei, în timp ce românca și-a cedat serviciul de patru ori.

În ciuda înfrângerii clare, Cîrstea rămâne cu una dintre cele mai bune performanțe ale carierei! Sportiva în vârstă de 26 de ani a ajuns pentru a doua oară în optimile unui turneu de Grand Slam, după ce a mai făcut-o și la Roland Garros 2009, atunci când se oprea în sferturi. În același timp, Sorana își continuă ascensiune superbă: după ce anul trecut se afla pe locul 244 WTA, românca va ocupa poziția 58 în lume la finalul Australian Open.


10:58 Serviciul jucătoarei spaniole este de neatins, iar Cîrstea se află într-o situație grea, servind pentru a rămâne în meci la 3-5! Numărul greșelilor neforțate a ajuns la 22 în dreptul Soranei!


10:54 Cîrstea – Muguruza 2-6, 3-4! Sorana nu cedează lupta și rămâne în meci, câștigând un game complicat, în care a salvat două mingi de dublu break ale Muguruzei. Românca „se supără” și trimite un rever excelent în lungul liniei, prin care se apropie la 3-4.


10:45 Sorana se află într-un moment de joc bun, devine agresivă și se apropie la 2-3! Jucătoarea noastră are însă ceva probleme la mână, probabil bătături pentru care a și primit îngrijiri medicale.


10:35 Cîrstea – Muguruza 2-6, 1-2! Jucătoarea noastră pierde incredibil game-ul, de la 40-0, iar iberica reușește al treilea break astăzi. Statistica greșelilor neforțate este una dezastruoasă: 18 făcute de Sorana, doar 5 în dreptul Garbinei.


10:20 Sorana câștigă un game de moral și punctează prima în setul secund, 1-0! Reverul româncei începe să lucreze ceva mai bine.


10:22 Muguruza închide primul act cu 6-2, după doar 26 de minute! Cîrstea vine la fileu la minge de set, dar atacată ezitant și e pedepsită de favorită cu un lob perfect.


10:14 Cîrstea – Muguruza 1-5! Scorul capătă proporții, din cauză că Sorana continuă seria greșelilor neforțate. Cîrstea este prea rigidă până acum, iar cu un astfel de joc nu îi poți pune probleme Muguruzei.


10:10 Moment greu pentru Sorana, care nu își găsește ritmul în acest început de meci, oferindu-i Garbinei încă un break pe tavă: 4-1, după un atac ratat complet de româncă.


10:04 Cîrstea – Muguruza 1-2! Iberica a răspuns cu un game de serviciu convingător, apoi a făcut break-ul după mai multe retururi lungi prin care a surprins-o pe Sorana.


09:58 Cîrstea servește solid și începe meciul cu un game alb, 1-0! Start frumos pentru Sorana, care lovește repede și fără frică!


09:50 Sorana Cîrstea a intrat zâmbitoare în a doua arenă ca importanță de la Melbourne! Ea va servi prima, așa cum a făcut-o și în meciul prcedent cu Alison Riske.


09:30 Rezultat incredibil în turneul băieților: liderul mondial Andy Murray cedează în optimi cu Mischa Zverev, numărul 50 ATP, scor 7-5, 5-7, 6-2, 6-4! E uluitor cum au pierdut cei mai buni doi tenismeni ai lumii la Australian Open, Nole Djokovic fiind și el eliminat de uzbecul Denis Istomin, în turul doi. Să sperăm că surprizele vor continua, iar Cîrstea va produce și ea un șoc în fața Muguruzei! Meciul ar trebui să înceapă în aproximativ 15 minute, pentru că Wawrinka a trecut de Seppi, pe Margaret Court, cu 7-6, 7-6, 7-6.


09:05 S-a stabilit deja primul sfert de finală de la Australian Open: Venus Williams o va înfrunta pe Anastasia Pavlyucenkova! Rusoaica a reușit o surpriză prin eliminarea Svetlanei Kuznețova cu 6-3, 6-3, iar Venus a învins-o pe Mona Barthel cu 6-3, 7-5, americanca oferind o declarație frumoasă după meci: „Am fost născută pentru a juca tenis”.


08:40 Dacă nu intervine vreo surpriză, Cîrstea – Muguruza va începe în jurul orei 09:30. Wawrinka are 2-0 la seturi cu Seppi, așa că meciul de pe Margaret Court nu ar trebui să mai dureze prea mult. Pe central e un thriller în toată regula, liderul mondial Andy Murray fiind condus de Mischa Zverev cu 7-5, 5-7, 6-2.


08:25 Cîrstea i-a convins pe specialiști cu jocul arătat în această săptămână, iar printre oamenii care au apreciat evoluția Soranei se numără și Darren Cahill. Antrenorul Simonei Halep, care a pregătit-o și pe Sorana Cîrstea în trecut – prin programul Adidas Player Development, a spus pe Twitter: „Am văzut-o pe Sori de câteva ori în această săptămână. E un efort deosebit din partea ei”.


08:05 Sorana Cîrstea a primit un mesaj emoționant înaintea marelui meci, de la o altă jucătoare de tenis, mai puțin cunoscută, dar foarte talentată. Tânăra de 19 ani Raluca Șerban i-a transmis Soranei pe Facebook: „Sunt așa mândră de tine, ai muncit foarte mult să ajungi aici! Tu ești inspirația mea, idolul meu. Îți mulțumesc pentru că mi-ai dat șansa să mă apropii de tine și să te cunosc. Meriți mult mai mult și știu că ce e mai bun abia acum începe. Continuă să lupți, frumoaso!” 


07:40 Când Sorana se califica pentru prima oară în sferturile unui turneu de Grand Slam, la Roland Garros 2009, Garbine era o anonimă și juca la Balș sau Hunedoara. Ce turnură a luat cariera sportivei cu origini venezuelene, care a avut și probleme cu kilogramele, iar mai târziu a ajuns pe locul 2 mondial (anul 2016).


07:15 Halep are motive să o susțină pe Cîrstea! Una dintre cele mai înfocat fane ale Soranei Cîrstea la meciul de astăzi va fi chiar Simona Halep! Dacă Muguruza pierde, Halep rămâne aproape sigur pe locul 4 mondial! în schimb, Simona va fi devansată de Garbine dacă jucătoarea din Spania ajunge în semifinale la Australian Open!


06:45 Bună dimineața! Se apropie ora celui mai important meci pe care o tenismenă din România îl dispută în ultima vreme, iar emoțiile înlătură somnul! Probabil că va trebui să așteptăm în jur de două ore până la startul partidei Cîrstea – Muguruza, pe arena Margaret Court trebuind să se mai joace un meci al băieților care nu a început încă, între Wawrinka și Seppi. Eu sunt Alex Tăcină și vă voi „ține în priză” cu cele mai noi informații de la Australian Open.


Sorana se află în fața uneia dintre cele mai importante partide ale carierei, încercând să ajungă pentru a doua oară în sferturile unui turneu de Grand Slam! La 8 ani după ce s-a calificat printre cele mai bune 8 jucătoare de la Roland Garros, Cîrstea s-a reinventat și se bate de la egal la egal cu o super-jucătoare. Muguruza, adversara româncei de la Melbourne, este deținătoarea titlului de la Roland Garros și rămâne o jucătoare fantastică în ciuda faptului că nu a fost constantă în ultima vreme.

Cîrstea are șansele ei în fața unei adversare pe care o va întâlni pentru prima oară, ținând cont că vine după o serie frumoasă, necedând niciun set la această ediție a Australian Open: 6-2, 6-1 cu Irina Kromacheva (Rusia), 7-6(1), 6-3 cu Carla Suarez Navarro (Spania) și 6-2, 7-6(2) cu Alison Riske (SUA). Dar Muguruza a avut și ea un parcurs perfect până acum: 7-5, 6-4 cu Marina Erakovic (Noua Zeelandă), 7-5, 6-4 cu Samantha Crawford (SUA) și 6-4, 6-2 cu Anastasija Sevastova din Letonia). 

Miza unui astfel de meci nu putea fi altfel decât uriașă! Pe lângă gloria pe care ar atinge-o triumfând în fața ibericei, Sorana și-ar mai adjudeca și un cec în valoare de 330.000 de dolari. În același timp, jucătoarea din Târgoviște ar urca 33 de poziții în clasamentul mondial, până pe locul 45 WTA, urmând ca în sferturile de finală să se lupte cu liderul mondial Angelique Kerber sau cu sportiva americană Coco Vandeweghe (SUA).

A făcut primii pași în redacția ProSport în anul 2013, iar „universul" presei l-a fascinat din prima! Culege știri de ultimă oră, realizează live bloguri, analize, interviuri cu sportivi de top, în special din lumea tenisului, căutând părțile nevăzute ale sportului alb. După cinci ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Marele absent de la înmormântarea lui Costel Corduneanu. Toți s-au mirat că nu l-au văzut: 'Dacă era în București, poate puteam să fug jumătate de oră'
Marele absent de la înmormântarea lui Costel Corduneanu. Toți s-au mirat că nu l-au văzut: 'Dacă era în București, poate…
Adio, Real Madrid! I-a spus „nu” lui Florentino Perez și pleacă la finalul sezonului
Adio, Real Madrid! I-a spus „nu” lui Florentino Perez și pleacă la finalul sezonului
Scene sfâșietoare la înmormântarea lui Costel Corduneanu! Ce s-a întâmplat la cimitir, în timp ce sicriul cu trupul neînsuflețit al bărbatului era coborât în groapă?
Scene sfâșietoare la înmormântarea lui Costel Corduneanu! Ce s-a întâmplat la cimitir, în timp ce sicriul cu trupul neînsuflețit al…
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și adio de la Antena 1
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și…
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
Investiţia de peste 1 miliard de euro pe care o fac arabii în România. Suma uriaşă e plătită de o companie a familiei conducătoare din Emirate
Investiţia de peste 1 miliard de euro pe care o fac arabii în România. Suma uriaşă e plătită de o…
L-au CREAT pe Dumnezeu! Inteligența Artificială Supremă este AICI?!
L-au CREAT pe Dumnezeu! Inteligența Artificială Supremă este AICI?!
Ce studii are cea mai frumoasă femeie din România. Interdicţia pe care i-a pus-o soţului ei: Doar două ore, în weekend!
Ce studii are cea mai frumoasă femeie din România. Interdicţia pe care i-a pus-o soţului ei: Doar două ore, în…
Alex Ciucu a ascuns 11 ani relația paralelǎ! EA i-a fost amantă. Avem imaginile
Alex Ciucu a ascuns 11 ani relația paralelǎ! EA i-a fost amantă. Avem imaginile
ITP 2024. OBLIGATORIU pentru toți șoferii care trebuie să facă inspecția tehnică periodică
ITP 2024. OBLIGATORIU pentru toți șoferii care trebuie să facă inspecția tehnică periodică
Ce a moștenit fiica lui Costel Corduneanu, la doar 12 ani. Elisa a...
Ce a moștenit fiica lui Costel Corduneanu, la doar 12 ani. Elisa a...
ProTV vs. Antena 1! Vedetele care au trădat şi s-au mutat de la un post la altul după ce au cunoscut celebritatea
ProTV vs. Antena 1! Vedetele care au trădat şi s-au mutat de la un post la altul după ce au…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Lavrov: Rusia nu va accepta un armistiţiu cu Ucraina nici în cazul reluării negocierilor de pace
Lavrov: Rusia nu va accepta un armistiţiu cu Ucraina nici în cazul reluării negocierilor de pace
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie
Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen