Liga Internațională de Tenis, competiția în care Nadal ia 1.000.000 de dolari pe seară

Liga Internațională de Tenis, competiția în care Nadal ia 1.000.000 de dolari pe seară
  • Publicat:
  • Actualizat:

Material publicat în săptămânalul ProSport, distribuit în fiecare marți, împreună cu Ziarul Financiar.

24 de milioane de dolari totalizează banii repartizați pentru atragerea a 28 de jucători în turneul care se va desfășura în perioada 28 noiembrie – 13 decembrie

În toamnă va debuta un turneu mult așteptat de iubitorii sportului alb, prima mare competiție care nu se află sub egida ITF (Federația Internațională de Tenis). Liga Internațională de Tenis (International Premier Tennis League – IPTL) va începe pe 28 noiembrie și va reuni campioni actuali de la feminin și masculin, dar și legende, într-un format care nu a mai fost văzut până acum. Creată pentru a satisface cererea tot mai mare din Asia pentru tenisul de nivel superior, IPTL conține patru echipe, fiecare aparținând câte unui oraș important din: India, Singapore, Filipine și Emiratele Arabe Unite. Formatul a fost gândit de campionul de dublu Mahesh Bhupathi (India), iar 28 de jucători, printre care Rafael Nadal, Novak Djokovic, Andy Murray, Maria Șarapova, Serena Williams, Andre Agassi sau Pete Sampras vor fi prezenți.

Formațiile au fost construite de diverși finanțatori, care au scos din buzunar în jur de 24 de milioane de dolari pentru a aduna la un loc 21 de campioni de Grand Slam și 14 foști sau actuali lideri mondiali. Din ziua primelor meciuri și până la ultima, 13 decembrie, vor avea loc 24 de partide, disputate într-un sistem „cel mai bun din cinci meciuri”. Jocurile se vor desfășura tur-retur, fiecare cu fiecare, iar echipa cu cele mai multe puncte la final va deveni și campioană, asigurându-și un cec în valoare de 2 milioane de dolari. IPTL nu putea sparge monopolul ITF fără sprijinul vedetelor, Rafael Nadal exprimându-și nemulțumirea față de programul ATP încă din 2009: „Calendarul competițional nu este întocmit bine, pentru că te obligă să joci turnee tot anul”.
Cele 24 de milioane de dolari vor merge către 28 de jucători, în schimbul a trei săptămâni de tenis, iar Nadal este cel mai bine recompensat.

Nadal câștigă în trei zile mai mult decât pentru cucerirea unui Grand Slam

Spaniolul va primi un milion de dolari pentru fiecare seară în care va juca trei meciuri, fonduri venite de la sponsorii echipei sale, reprezentați de compania de electronice Micromax. Ca o comparație, după trei zile de tenis, lui Rafael îi vor intra în cont mai mulți bani decât a încasat pentru câștigarea Roland Garros 2014, singurul turneu de Grand Slam de pe zgură, mai exact 2.244.000 de dolari. Contractul liderului mondial Novak Djokovic (Serbia) și înțelegerea al britanicului Andy Murray nu sunt încă făcute publice, însă cert este că sumele celor doi sunt formate din șapte cifre. Federer, câștigător a 17 turnee de Grand Slam, nu și-a arătat interesul pentru proiect.

Dacă Liga Indiană de cricket, competiția după modelul căreia a fost construită și IPTL, a furnizat un adevărat show tv la licitația pentru transferul jucătorilor, echivalentul din tenis a stabilit coordonatele turneului cu perdelele trase. Tot ce s-a făcut public este doar faptul că licitația a avut loc în complexul Oberoi din Dubai și a fost mai mult un „proces de colaborare”, după spusele organizatorilor, decât o cursă prin care fiecare proprietar să achiziționeze cele mai importante nume. Felul în care a luat naștere liga este ambiguu, însă formațiile și programul sunt deja clare. Fiecare echipă va evolua în meciurile de acasă pe o durată de trei zile, la fel ca în Cupa Davis, începând din Singapore, 28-30 noiembrie, și terminând în Dubai, 11-13 decembrie.

Mahesh Bhupathi, unul dintre proprietarii Indian Aces și totodată cvadruplu campion de Grand Slam, a vorbit pentru presa britanică despre negocierile la care a participat în Dubai, în vederea achiziției de jucători: „Nu sunt sigur cum au decurs negocierile pentru restul. Cu toții am dorit să avem patru echipe echilibrate, cu o repartizare corectă a legendelor și a actualilor jucători, și cred că am reușit acest lucru”, a declarat indianul care a participat la licitație în compania altor șase acționari ai echipelor.

Interesant e faptul că jucătorii au vrut să afle cine sunt proprietarii și televiziunile care vor transmite meciurile înainte de a-și pune numele pe hârtie, în timp ce trusturile media au fost nevoite să semneze contractele înainte de a cunoaște numele tenismenilor. Prețul biletelor este cunoscut doar pentru partidele care vor avea loc în Dubai, iar acestea variază între 75 de dolari și 352 de dolari, în funcție de poziția locurilor din tribună.

Afaceriștii, proprietari ai echipelor de tenis

Chiar dacă numele tuturor finanțatorilor vor fi cunoscute în apropierea lunii noiembrie, majoritatea și-au făcut publică implicarea în IPTL. Sunil Gavaskar, o legendă a cricketului indian, alături de Kishan Gehlot, un om de afaceri din Africa de Est și președintele Intex Grup, Shashi Shetty, președintele grupului Awashya și Ajay Sethy, președintele Canal 2 din Dubai, dețin în comun franciza Singapore Lions. Echipa indiană care îi are în componență  pe Rafael Nadal și Pete Sampras este deținută de compania indiană de electronice Micromax, reprezentată de fondatorul Raul Sharma și de Shubhodip Pal, directorul de marketing, alături de tenismenul Bhupathi. Echipa lui Novak Djokovic, UAE Falcons, este în coproprietatea lui Sachin Gadoya, fondatorul agenției de turism Musafir.com. Manila Mavericks, echipa lui Andy Murray, îl are în spate pe Francis Lumen, un guru în domeniul organizării de evenimente sportive. Până la start, se așteaptă ca alte mari corporații să se alăture prin sponsorizări.


 

A făcut primii pași în redacția ProSport în anul 2013, iar „universul" presei l-a fascinat din prima! Culege știri de ultimă oră, realizează live bloguri, analize, interviuri cu sportivi de top, în special din lumea tenisului, căutând părțile nevăzute ale sportului alb. După cinci ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Chirie de 30 de bani pe zi în locul din România cu priveliște de vis! În spate se ascunde, însă, o poveste tristă
Chirie de 30 de bani pe zi în locul din România cu priveliște de vis! În spate se ascunde, însă,…
Vestea primită de Horațiu Moldovan la patru luni de la transferul la Atletico Madrid
Vestea primită de Horațiu Moldovan la patru luni de la transferul la Atletico Madrid
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un milion de euro
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un…
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Craterul din Slănic se măreşte, iar crăpăturile au ajuns la blocurile şi la casele din jur.
Craterul din Slănic se măreşte, iar crăpăturile au ajuns la blocurile şi la casele din jur. "Stăm şi aşteptăm. Situaţia…
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Cum îşi răsfaţă Arpad Paszkany iubita cu 24 de ani mai tânără! Antonela, apariţie răvăşitoare în costum de baie
Cum îşi răsfaţă Arpad Paszkany iubita cu 24 de ani mai tânără! Antonela, apariţie răvăşitoare în costum de baie
Ce a pățit o româncă, după ce a cumpărat o caserolă cu aripioare de pui dintr-un supermarket Lidl din Cluj. Ce era înauntru, de fapt
Ce a pățit o româncă, după ce a cumpărat o caserolă cu aripioare de pui dintr-un supermarket Lidl din Cluj.…
Traian Băsescu spune adevărul despre Ion Iliescu: Este prea târziu
Traian Băsescu spune adevărul despre Ion Iliescu: Este prea târziu
Lovitură CRUNTĂ pentru Ion Iliescu! Breaking news
Lovitură CRUNTĂ pentru Ion Iliescu! Breaking news
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Teroarea evreilor demascați de Gestapo: „Am fost învățați să-i recunoaștem după structura craniului. Tu provii dintr-o familie bună“ VIDEO
Teroarea evreilor demascați de Gestapo: „Am fost învățați să-i recunoaștem după structura craniului. Tu provii dintr-o familie bună“ VIDEO
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele