Jucătoarea le-a dat replica haterilor care i-au trimis comentarii horror despre mama ei decedată: „Sper ca într-o zi să se întâmple asta”

Andrei Ducman
Jucătoarea le-a dat replica haterilor care i-au trimis comentarii horror despre mama ei decedată: „Sper ca într-o zi să se întâmple asta”
Foto: Profimedia (12.05.2025)

O jucătoare de tenis a reacționat dur la adresa haterilor care au jignit-o în trecut, prin comentarii foarte răutăcioase la adresa mamei ei, care este decedată. După ce a părăsit turneul WTA Roma, Linda Noskova a profitat de ocazie pentru a-și vărsa frustrarea pe Instagram.

Linda Noskova a părăsit turneul de la Roma, după ce a fost învinsă de Mirra Andreeva cu scorul de 2-0 (6-1, 7-5), în al treilea tur al turneului. La finalul meciului, sportiva cehă a răbufnit la adresa haterilor, care au jignit-o dur în trecut.

O jucătoare de tenis a reacționat dur la adresa haterilor

Jucatoarea de pe locul 30 din clasamentul WTA, Linda Noskova, a avut o reacție la finalul meciului cu Andreeva, de la turneul italian din Roma. Printre altele, aceasta le transmitea haterilor că nu le dorește răul, ci speră să își găsească fiecare liniștea sufletească.

„Tuturor celor care mi-au menționat mama după înfrângere, mai ales de Ziua Mamei, chiar îmi doresc să gășiți compasiunea în inima voastră într-o zi”, a spus Linda Noskova, conform celor de la Tennis Tonic, fiind vizibil dezamăgită de situație.

Mama sportivei a decedat anul trecut, după o luptă aprigă cu cancerul. Linda Noskova s-a deschis cu privire la subiect după o scurtă bucată de vreme, apoi a fost atacată de hateri. Deși a avut parte de o perioadă nefastă, ceha nu a renunțat la turneele de tenis.

Discursul acesteia a tras un semnal de alarmă cu privire la sănătatea mentală a sportivilor, care au de înfruntat foarte multe critici din partea fanilor. De-a lungul acestui sezon, Noskova a obținut 13 victorii și a pierdut de 12 ori. Cea mai bună performanță recentă a fost calificarea în semifinalele turneului de la Abu Dhabi.

Linda Noskova se află pe poziția 30 în clasamentul actualizat al WTA. De-a lungul carierei sportiva de 20 de ani a strâns premii în valoare de peste 2.800.000 de dolari. Debutul la profesioniști l-a avut la fragedă vârsta de 14 ani, asemenea Serenei Williams.

Cum a reacționat Linda Noskova la moartea mamei ei

Linda Noskova a postat în urmă cu aproape un an o serie de fotografii cu mama ei, unele de când era doar un copil. Sportiva și-a exprimat regretul privind soarta mamei sale rezumându-se doar la câteva emoji, dar fanii nu au uitat-o și i-au fost alături.

„Dacă ai avut o relație puternică cu mama ta, așa cum pare că ai, ea este sus și te veghează”, „Nu e nevoie să te îmbărbătezi, trebuie să treci prin tot ceea ce se întâmplă și te vei vindeca”, „Îmi pare rău, mamele sunt tot ceea ce avem real”, „Sper că familia ta să aibă parte de liniște”, au spus câțiva dintre fanii Lindei, pe Instagram.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
10 miliarde de dolari pentru sclavie. Cererea care ajunge pe masa regelui Charles
Mediafax
Cheloo, descalificat de la Asia Express 2026? Gestul care a lăsat-o mască pe Irina Fodor: 'Pot să fac o CRIZĂ..
Cancan.ro
Răzbunarea programatorilor concediați după o „transformare AI”: au creat un sistem capabil să înlocuiască CEO-ul
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Ce problemă de sănătate are What’s Up: „Trăiesc aşa de 28 de ani, aşa m-am născut, sunt împăcat cu această idee”! Artistul participă la „Asia Express” alături de soția lui, Micky
Ce se întâmplă, doctore?
Economia României frânează: PIB-ul stagnează în T2, iar industria se contractă puternic. Construcțiile și investițiile compensează scăderile
Economedia
BANCUL ZILEI. Bulă: – Ești exagerat de frumoasă, cu ce te ocupi?
Râzi cu lacrimi
Oamenii sunt surprinzător de buni la prezicerea momentului în care vor muri, dar fac și o greșeală importantă
Descopera.ro
DOLIU în lumea filmului! Actorul iubit de români, găsit mort în propria locuință 😲
Cancan.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Ciao.ro
Noul film Resident Evil promite să fie terifiant
Go4Games
Noua Dacia Spring nu va mai fi produsă în China. Unde se mută producția, dar nu în România
Promotor.ro
„Mișcarea cangurului”: NOUL TRUC prin care ȘOFERII EVITĂ RADARELE
Mediafax Italia
Locul de muncă pentru care poți primi... 2.500 de euro pe lună!
Mediafax Spania