Jelena Ostapenko, reacție cu care i-a făcut să râdă până și pe austrieci, renumiți pentru temperamentul lor rece! Ce a declarat după ce a câștigat turneul de la Linz

Jelena Ostapenko, reacție cu care i-a făcut să râdă până și pe austrieci, renumiți pentru temperamentul lor rece! Ce a declarat după ce a câștigat turneul de la Linz
  • Publicat:

Jelena Ostapenko, numărul 12 WTA, a reuşit să stârnească hohote de râs după finala pe care a câştigat-o la Linz, în faţa rusoaicei Ekaterina Alexandrova, numărul 21 WTA. Declaraţia făcută de Ostapenko după ce a câştigat turneul WTA 500 de la Linz a fost pe placul publicului, iar sportiva letonă a şi-a trecut în palmares al doilea titlu al sezonului.

Jelena Ostapenko, reacție cu care i-a făcut să râdă până și pe austrieci, renumiți pentru temperamentul lor rece

Declaraţia făcută de Ostapenko la finalul meciului i-a făcut să râdă chiar şi pe spectatorii austrieci, care sunt recunoscuţi la nivel mondial pentru seriozitate şi pentru temperamentul lor rece. Astfel, ceea ce a spus letona despre trofeul pe care l-a cucerit a stârnit râsete în rândul celor prezenţi la marea finală. Totodată, sportiva a ţinut să sublinieze că nu este pentru prima oară prezentă la turneul de la Linz, dar că ediţia aceasta este preferata ei. În 2019, Ostapenko ajungea pentru prima oară în finală, la Linz, fiind învinsă de către Coco Gauff.

„Nu este prima oară când mă aflu la Linz și îmi place foarte mult! Acum câțiva ani am fost în finală, dar nu am reușit să câștig trofeul. Cred că trofeul din acest an este mult mai frumos. Sunt foarte fericită să îl am”, Jelena Ostapenko.

Acesta este al doilea titlu pe care Jelena Ostapenko îl cucereşe în actualul sezon, după cel câştigat în ianuarie, la Adelaide, în Australia. Şi atunci, cele două jucătoare din finala de la Linz s-au întâlnit, dar în semifinale.

Ostapenko s-a impus în două seturi

Jelena Ostapenko a ajuns la al doilea titlu din acest sezon, după ce a învins-o, în finala de la Linz, pe Ekaterina Alexandrova. Meciul dintre cele două sportive a durat nu mai puţin de 71 de minute, iar Ostapenko a reuşit să se impună în două seturi, 6-1, 6-3.

Turneul de la Linz, Austria, a fost dotat cu premii totale de 802.237 de euro. Pe lângă cele două întâlniri, din Australia, de la Adelaide şi din Linz, cele două sportive s-au mai întâlnit de opt ori. Astfel, fiecare sportivă a reuşit să se impună de câte cinci ori.

Dacă în prezent se află pe locul 12 în clasamentul WTA, Jelena Ostapenko a avut şi clasări mai bune. Sportiva letonă s-a aflat, la un moment dat, pe locul 5 WTA la simplu şi pe locul 7 la dublu. Ostapenko este recunoscută mai ales pentru stilul de joc extrem de agresiv pe care îl are.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant…
Singurele echipe din Superligă care au felicitat-o pe FCSB după ce a devenit campioana României
Singurele echipe din Superligă care au felicitat-o pe FCSB după ce a devenit campioana României
I-a ÎNNEBUNIT pe toți bărbații! Imagini de vis cu vedeta! Are trup de zeiță la 57 de ani
I-a ÎNNEBUNIT pe toți bărbații! Imagini de vis cu vedeta! Are trup de zeiță la 57 de ani
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
De ce este bine să mănânci pește de Florii. Conform tradiţiei, îţi poate aduce un beneficiu uriaş
De ce este bine să mănânci pește de Florii. Conform tradiţiei, îţi poate aduce un beneficiu uriaş
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Care este singurul moment de desfătare al soţiei lui Dan Şucu. Diana Şucu a recunoscut totul
Care este singurul moment de desfătare al soţiei lui Dan Şucu. Diana Şucu a recunoscut totul
Localitatea care a dispărut de pe harta României. În 2002 mai avea doar 3 locuitori
Localitatea care a dispărut de pe harta României. În 2002 mai avea doar 3 locuitori
Niciun șofer din România NU MAI SCAPĂ. S-a dat ordin la Poliția Română: Desfășurăm FORȚE impresionante
Niciun șofer din România NU MAI SCAPĂ. S-a dat ordin la Poliția Română: Desfășurăm FORȚE impresionante
VIDEO. Viteza l-a ucis pe Florin de ziua numelui său. Drama tulburătoare a tânărului de 21 de ani care s-a filmat când gonește cu 180 km/h
VIDEO. Viteza l-a ucis pe Florin de ziua numelui său. Drama tulburătoare a tânărului de 21 de ani care s-a…
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Detalii incredibile din viaţa familiei regale britanice: Regele Charles, considerat „neajutorat” de regretata Regină Elisabeta II. Nici tatăl său nu îl ierta
Detalii incredibile din viaţa familiei regale britanice: Regele Charles, considerat „neajutorat” de regretata Regină Elisabeta II. Nici tatăl său nu…
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în luna mai 2024
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în…