Jaqueline Cristian, victorie monumentală! S-a calificat în turul 3 la Australian Open

Jaqueline Cristian, victorie monumentală! S-a calificat în turul 3 la Australian Open
Foto Profi Media 13.01.2025
  • Publicat:

Românca Jaqueline Cristian (26 de ani, locul 82 WTA) a obținut calificarea în turul 3 al Australian Open, după ce a învins-o pe Lucia Bronzetti (26 de ani, locul 76 WTA) cu 7-5, 7-5 în turul 2.

În turul 2 de la Melbourne Park, Jaqueline Cristian a evoluat pe terenul 13 împotriva Luciei Bronzetti.

Jucătoarea de tenis Jaqueline Cristian, victorie istorică! A reușit să se califice în turul 3 la Australian Open

Cu toate că românca o conducea la capitolul „directe” cu 3-1, italianca a reușit în cele din urmă să o învingă în ultima lor întâlnire, care a avut loc cu mai puțin de 3 luni în urmă.

Jaqueline Cristian are o șansă importantă de a ajunge în optimile de finală la Melbourne, urmând să joace împotriva unei adversare mai slab clasate, Eva Lys, aflată pe locul 128 WTA.

„A fost un meci, e o victorie. Mă bucură felul în care am luptat până la final, am crezut în mine, am luptat pentru fiecare minge, am acceptat greșelile neforțate care veneau în cel mai prost moment, dar nu m-am lăsat destabilizată de ele și am reușit să câștig meciul.

În primul set nivelul ei a fost destul de slab, adică erau foarte multe greșeli. Simțeam că nu e foarte comodă în primul set…eu o împingeam destul de mult, o blocam pe rever, nu prea găsea soluții. În setul doi, la 3-1, au apărut niște emoții în mintea mea și niște gânduri pe care nu trebuia să le am. Trebuia să mă axez pe fiecare minge, nu pe alte chestii. Acolo am pierdut un pic planul de joc. Au apărut niște greșeli ușoare și i-am dat și ei curaj…S-a egalizat un pic jocul și nivelul. În mintea mea era faptul că va fi o luptă și va câștiga cea care va rămâne mai calmă”, declara Jaqueline Cristian pentru ProSport, după calificarea în turul 2 la Australian Open.

Ce a spus Jaqueline Cristian, după meciul cu Lucia Bronzetti

„Am avut o comunicare foarte bună cu ei (n.red. – echipa) și am reușit să câștig meciul. Îmi place să am comunicare. De multe ori noi jucătorii vedem altfel jocul de teren, iar din afară e alta realitatea. De multe ori poate nu reușești să ai calmul să auzi ce se strigă din afară, dar lucrez pe partea asta de a-mi păstra luciditatea…să nu mă mai pierd în gânduri. Am zis de multe ori că noi (n.red. – jucătorii) vedem alt film…am încercat să-l ascult (n.red. – pe antrenor)”, a mai precizat sportiva.

A absolvit Facultatea de Filosofie și Științe Social-Politice, specializarea Comunicare și Relații Publice, la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași. Parcursul său profesional în jurnalism a început în 2021, când s-a alăturat echipei cotidianului Monitorul de Botoșani în calitate ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Soacra Dalidei din ”Las Fierbinți”, condamnată la închisoare! Sentință definitivă + ce infracțiune a comis
Soacra Dalidei din ”Las Fierbinți”, condamnată la închisoare! Sentință definitivă + ce infracțiune a comis
Cum l-a numit UEFA pe Andrei Gheorghiță, după golul marcat în PAOK – FCSB 1-2
Cum l-a numit UEFA pe Andrei Gheorghiță, după golul marcat în PAOK – FCSB 1-2
Strigăte și urlete de jale la priveghiul celor doi frați omorâți în Urziceni. Scenele sfâșietoare au avut loc în curtea casei lor
Strigăte și urlete de jale la priveghiul celor doi frați omorâți în Urziceni. Scenele sfâșietoare au avut loc în curtea…
Replică cu stil din partea lui Elias Charalambous pentru Răzvan Lucescu, după ce a numit ‘fake’ victoria FCSB-ului
Replică cu stil din partea lui Elias Charalambous pentru Răzvan Lucescu, după ce a numit ‘fake’ victoria FCSB-ului
UEFA a văzut ce schimbări a făcut Gigi Becali la pauză şi a reacţionat! Ce a notat forul european după „remontada” extraordinară reuşită de FCSB
UEFA a văzut ce schimbări a făcut Gigi Becali la pauză şi a reacţionat! Ce a notat forul european după…
Grădinescu presimte un scenariu de coşmar la returul cu PAOK:
Grădinescu presimte un scenariu de coşmar la returul cu PAOK: "Ţineţi minte ce am zis. Trebuia să-i baţi rău la…
Cum arăta Ramona Olaru când a debutat în televiziune. Multi nu au recunoscut-o!
Cum arăta Ramona Olaru când a debutat în televiziune. Multi nu au recunoscut-o!
Un val de aer arctic se îndreaptă spre România. Aniciclonul aduce ger năprasnic şi ninsori, inclusiv la Bucureşti
Un val de aer arctic se îndreaptă spre România. Aniciclonul aduce ger năprasnic şi ninsori, inclusiv la Bucureşti
BANCUL ZILEI. Bubulina: - I-am zis soțului că aseară am călcat strâmb!
BANCUL ZILEI. Bubulina: - I-am zis soțului că aseară am călcat strâmb!
Un tânăr de 29 de ani mort și alți trei răniți, în Constanța. Mașinile s-au făcut zob iar motorul uneia dintre ele a
Un tânăr de 29 de ani mort și alți trei răniți, în Constanța. Mașinile s-au făcut zob iar motorul uneia…
Mesajul ASCUNS din cel mai faimos tablou din lume
Mesajul ASCUNS din cel mai faimos tablou din lume
Ionuţ Nedelcearu s-a mutat în Rusia, iar iubita lui a întors toate privirile! Apariţie de senzaţie a fostei atlete, de Valentine’s Day
Ionuţ Nedelcearu s-a mutat în Rusia, iar iubita lui a întors toate privirile! Apariţie de senzaţie a fostei atlete, de…
Armin Nicoară, săltat de poliția din Dubai! I-au percheziționat la sânge și apoi…
Armin Nicoară, săltat de poliția din Dubai! I-au percheziționat la sânge și apoi…
Marele actor al României a murit suferind. Va fi nemuritor în inimile românilor. S-a stins din iubire pentru teatru
Marele actor al României a murit suferind. Va fi nemuritor în inimile românilor. S-a stins din iubire pentru teatru
Cum s-a petrecut, de fapt, tragedia din Mureș? Surioarele de 2 și 3 ani, care au căzut în apa înghețată a unui bazin de acumulare, au murit la spital
Cum s-a petrecut, de fapt, tragedia din Mureș? Surioarele de 2 și 3 ani, care au căzut în apa înghețată…
Cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Poze de colecție cu Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia Pârva
Cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Poze de colecție cu Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia Pârva
Jocuri gratuite oferite în februarie. Oferte pentru PC, săptămânal
Jocuri gratuite oferite în februarie. Oferte pentru PC, săptămânal
MApN a găsit două drone ruseşti cu încărcătură explozivă care s-au prăbuşit pe teritoriul României
MApN a găsit două drone ruseşti cu încărcătură explozivă care s-au prăbuşit pe teritoriul României
2025: Poți depăși o căruță pe linia continuă? Ce spune Codul Rutier
2025: Poți depăși o căruță pe linia continuă? Ce spune Codul Rutier
Fizioterapeutul tricolorilor din Generaţia de Aur, Victor Hexan, vine duminică, la X Factor. Cristi Chivu, decide cu juraţii
Fizioterapeutul tricolorilor din Generaţia de Aur, Victor Hexan, vine duminică, la X Factor. Cristi Chivu, decide cu juraţii
×