TENIS Jaqueline Cristian, prima reacție din spital

Gigi Grigorescu
Jaqueline Cristian, prima reacție din spital
Ce a spus Jaqueline Cristian de pe patul de spital. Foto: Jaqueline Cristian, facebook

Jucătoarea română de tenis Jaqueline Cristian (28 de ani) a ajuns pe masa de operație și a oferit o primă reacție din spital, imediat după intervenția chirurgicală.

Operată al genunchiul drept, Jaqueline Cristian a transmis că se simte bine, iar toată energia mea este îndreptată către recuperare.

Ce mesaj are Jaqueline Cristian de pe patul de spital

Aflată pe locul 36 în clasamentul mondial, Jaqueline Cristian a părăsit turneul de la Wimbledon, al treilea de Mare Șlem al anului, în primul tur.

Anterior, la Roland Garros, a fost aceeași poverste, după ce în săptămâna de dinainte ajunsese în semifinale la Strasbourg, unde a fost eliminată de canadianca Victoria Mboko.

În ziua de 13 iulie ea anunța că nu participă la WTA 250 UniCredit Iași Open, unde a devenit principala favorită a turneului, ca urmare a retragerii Soranei Cîrstea.

Mitesrul a fost elucidat mai repede decât se aștepta cineva. „Jaq” a ajuns pe masa de operație, din cauza unor probleme medicale la genunchiul drept.

„Sunt recunoscătoare echipei medicale și domnului doctor Ion Bogdan Codorean pentru profesionalism și pentru grija pe care mi-au oferit-o acum și de fiecare data când a fost nevoie.

De acum înainte, toată energia mea este îndreptată către recuperare și către momentul în care voi putea reveni în competiții.

Mulțumesc tuturor celor care s-au gândit la mine și mi-au trimis mesaje. Recuperarea începe acum. Ne revedem pe teren foarte curând”, a transmis sportiva, pe rețelele de socializare.

Ultimul turneu de Mare Șlem al anului, US Open, are loc între 30 august și 13 septembrie

Cristian are un sezon modest, cu 17 victorii în 33 de partide. În afară de Strasbourg, cel mai lung parcurs l-a avut la Dubai și Miami, unde a ajuns în optimile de finală.

De asemenea, a jucat 5 meciuri la Adelaide, în chiar primul turneu al acestui sezon competițional, dar două au fost în calificări.

Le-a eliminat pe tabloul principal pe rusoaica Ekaterina Alexandrova și compatrioata acesteia Daria Kasatkina, naturaliazată australiancă.

Ulterior, mai precis în sferturile de finală, a fost scoasă din cursă de către jucătoarea australiană Kimberly Birrell, după un meci senzațional, pe care l-a câștigat cu 5-7, 6-1, 7-5.

„Jaqueline a trecut cu bine peste intervenția chirurgicală, care s-a desfășurat conform planului.

În acest moment, cel mai important este să îi oferim genunchiului timpul necesar pentru vindecare și să urmăm cu rigurozitate protocolul de recuperare.

Este o sportivă extrem de disciplinată și sunt încrezător că va aborda această etapă cu aceeași determinare pe care o arată de fiecare dată pe teren.

Îi doresc o recuperare completă și o revenire în competiție în cele mai bune condiții”, a declarat, la rândul lui, dr. Ion Bogdan Codorean.

Este sigur că Jaqueline Cristian va pierde punctele câștigate Iași, după ce la ediția de anul trecut a ajuns în semifinale, eliminată fiind de Irina Begu, cu 4-6, 4-6.

Din august, tenisul feminin la nivel înalt se mută în America de Nord, pentru pregătirea ultimului turneu de Mare Șlem al anului, US Open, programat între 30 august și 13 septembrie.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]