Jaqueline Cristian a fost învinsă de Aryna Sabalenka la Madrid Open, dar a încasat un cec generos

Jaqueline Cristian a fost învinsă de Aryna Sabalenka la Madrid Open, dar a încasat un cec generos
Foto Sport Pictures

Jaqueline Cristian a fost eliminată de liderul WTA Aryna Sabalenka în turul trei al turneului Madrid Open, competiție de categorie WTA 1000.

Sabalenka a câștigat cu scorul de 6-1, 6-4, într-o oră şi 24 de minute de joc.

Jaqueline Cristian a fost învinsă de Aryna Sabalenka la Madrid Open

Jaqueline Cristian a primit pentru traseul său un cec de 54.110 de euro și 65 de puncte, iar în clasament a ajuns acum pe locul 29, fiind cea mai bună clasare a carierei.

În turul al treilea va juca şi Sorana Cîrstea, locul 26 WTA şi favorită 25, ea urmând a se duela cu Coco Gauff. Partida ar urma să se desfășoare duminică, în jurul orei 12:00, ora României.

Am avut patru românce la Madrid Open, Gabriela Ruse, Sorana Cîrstea, Irina Begu și Jaqueline Cristian. Prima a fost eliminată în turul doi, Begu a ieșit din concurs după primul joc, iar acum doar Sorana mai e în grafic.

Jaqueline Cristian s-a duelat de două ori cu Sabalenka și bielorusa a câștigat ambele jocuri, fără a pierde vreun set.

Sabalenka: „Data viitoare, vă rog, susțineți-mă pe mine”

Sabalenka e favorită să triumfe la Madrid, turneu unde s-a mai impus de trei ori, în 2021, 2023 și 2025. A și jucat o finală, în 2024 când a pierdut cu Iga Swiatek.

„Vă mulțumesc, oameni buni. Atmosfera a fost incredibilă. Dar trebuie să vă spun… când ați încurajat-o mai mult pe ea, m-am supărat puțin. Data viitoare, vă rog, susțineți-mă pe mine”, a spus Aryna Sabalenka, glumind cu publicul, potrivit Eurosport. Sabalenka va juca pentru sferturi cu învingătoarea dintre Naomi Osaka și Anna Kalinskaya.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
DOLIU prelungit la familia regală norvegiană! La două zile după înmormântarea regelui a murit și SORA lui
Mediafax
Generalul Dorin Ioniță S-A SINUCIS din cauza amantei. Primele imagini de la fața locului
Cancan.ro
„Boom-ul” nașterilor din septembrie are o explicație. De ce iarna este sezonul concepției
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Generalul-maior Dorin Ioniță, găsit mort într-un imobil din Prahova. Ce s-a întâmplat înainte cu câteva ore de tragedie? Anchetatorii au scos la iveală detalii șocante
Ce se întâmplă, doctore?
Începe să devină o obişnuinţă ca România să fie printre cele mai scumpe pieţe la energie din Europa
Economedia
BANCUL ZILEI. După prima noapte împreună, Bulă se duce la duş...
Râzi cu lacrimi
Ce se întâmplă în creier după ce renunți la alcool?
Descopera.ro
Bianca a refuzat inelul de la Marian Grozavu pentru ispita pilot! După aventura cu Claudia, Eduard a schimbat 'destinația'
Cancan.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Ciao.ro
Pești ucigași au invadat un parc tematic de lux
Go4Games
Un nou brand auto apare pe piața din România! Ce modele a lansat Jetour în țara noastră?
Promotor.ro
NOILE REGULI privind permisul de conducere după 65 DE ANI. Ce se schimbă pentru șoferii cu diferite categorii din Italia
Mediafax Italia
Aici se găsește CEA MAI IEFTINĂ BENZINĂ! Unde să alimentezi dacă ești în vacanță, în Spania
Mediafax Spania