Acasa » Alte Sporturi » Tenis » Jaqueline Cristian, în premieră în turul 3 la Miami Open. Jackpotul uriaș după victoria cu Stearns

TENIS Jaqueline Cristian, în premieră în turul 3 la Miami Open. Jackpotul uriaș după victoria cu Stearns

Sonia Baciu
Jaqueline Cristian, în premieră în turul 3 la Miami Open. Jackpotul uriaș după victoria cu Stearns
FOTO: Profimedia 21.03.2026

Jaqueline Cristian (locul 36 WTA) s-a calificat, în premieră, în turul 3 la turneul WTA 1.000 Miami Open, după ce a învins-o pe americanca Peyton Stearns (locul 47 WTA), scor 6-4, 7-5.

Pentru Jaqueline Cristian este a treia prezență la turneul din Florida, după ce în 2017 juca în calificări, iar în 2024 s-a oprit în runda inaugurală. La actuala ediție a Miami Open, Cristian a beneficiat de retragerea unui cap de serie și astfel a avut primul tur liber. Pentru succesul din turul 2, Jaqueline Cristian va primi un jackpot uriaș, de aproape 62.000 de dolari.

Jaqueline Cristian s-a calificat, în premieră, în turul 3 la Miami Open

Jaqueline Cristian a fost beneficiara unor schimbări pe tabloul principal de la Miami Open și a jucat direct în turul secund, unde a învins-o pe americanca Peyton Stearns, scor 6-4, 7-5 în mai puțin de două ore de joc.

Jaqueline Cristian a dominat meciul, iar unul dintre punctele sale forte a fost serviciul, cu un procentaj bun (70%). A câștigat 33 de puncte pe primul serviciu (67%), din care șase au fost ași, respectiv 9 pe cel de-al doilea (43%). Pe tot parcursul meciului, Cristian a avut două duble greșeli, în timp ce adversara a avut cinci „duble” și trei ași.

Pentru calificarea în turul al treilea, care este cea mai bună performanță a sa la Miami Open, Jaqueline Cristian va primi 65 de puncte WTA și un cec în valoare de 61.865 de dolari.

Următoarea sa adversară este Ekaterina Alexandrova, favorita 11. La meciurile directe este egalitate, fiecare dintre cele două adjudecându-și câte o victorie, în minimum de seturi. Cristian s-a impus la Adelaide 2026 (hard), în primul tur, iar Alexandrova a câștigat la Tokyo 2025 (hard), în optimile de finală.

Sorana Cîrstea, locul 35 WTA, s-a calificat și ea în turul 3 la Miami Open, după ce a învins-o pe Linda Noskova (favorita 14), scor 6-2, 3-6, 6-4, într-un meci întrerupt în mai multe rânduri din cauza ploii. Adversara în runda a treia este belgianca Elise Mertens, favorita 21. Sorana Cîrstea conduce cu 3-0 la meciurile directe, cea mai recentă victorie a fost la Istanbul 2021, în finală.

Dacă nu mai apar modificări ale programului din cauza ploii, partida dintre Cristian și Alexandrova ar trebui să se dispute de la ora 17:00 (ora României), în timp ce meciul dintre Cîrstea și Mertens ar urma să se joace de la 21:30 (ora României).

Gabriela Ruse caută „cheia” pentru turul 3

Gabriela Ruse (locul 73 WTA) a dezvăluit cât de greu i-a fost să obțină victoria în turul secund de la Miami Open, după mai bine de 24 de ore de amânări ale meciului cu Antonia Ruzic (locul 55 WTA).

Partida din runda a doua, cu Madison Keys (locul 18 WTA), trebuia să aibă loc vineri seară, însă ploaia a continuat să dea peste cap programul și a tot fost „împinsă”, fiind reprogramată pentru sâmbătă, nu înainte de ora 19:30 (ora României). Astfel, Ruse va căuta „cheia” să deblocheze accesul în tur 3, fază a competiției pe are a atins-o și în ediția trecută, când a avut-o ca adversară pe Aryna Sabalenka, lider WTA, care a și câștigat trofeul.

„Îmi doresc victoria mai mult decât orice mâine (n.r. vineri) și voi încerca să dau tot ce-i mai bun din mine să pot să câștig. Trebuie în primul rând să mă recuperez, asta pentru că nu a fost un meci ușor. Mâine va fi o altă zi, sunt 100% sigură că voi încerca să dau tot ce-i mai bun și sper ca de data aceasta rezultatul să fie unul pozitiv”, a declarat Gabriela Ruse, în exclusivitate pentru ProSport, după succesul din runda inaugurală.

Keys conduce cu 2-0 în meciurile directe, ambele jucate în 2025, la Australian Open și la Wimbledon.