Irina Begu explică cum a bătut-o pe Wozniacki în turul inaugural de la US Open:** „Am servit excelent!”

Redactor:
Andru Nenciu
Redactor:
Marius Hutu
Irina Begu explică cum a bătut-o pe Wozniacki în turul inaugural de la US Open:**
  • Publicat:
  • Actualizat:

Irina Begu a înregistrat primul succes în fața unei jucătoare din Top 10
În turul secund, românca o înfruntă azi pe Silvia Soler Espinosa (Spania, nr. 58 WTA)

Imediat după tragerea la sorți de săptămâna trecută, Irina Begu a fost creditată cu șansele cele mai mici de a trecere de primul tur la US Open dintre cele șase românce prezente pe tabloul principal. Chiar dacă nu a câștigat niciun titlu de Grand Slam în carieră, Caroline Wozniacki, adversara care i-a ieșit în cale, și-a consolidat anvergura unei mari campioane prin cele 67 de săptămâni petrecute în fruntea ierarhiei WTA, care au propulsat-o pe locul 9 într-un clasament all-time la acest capitol. De partea cealaltă, românca intrase într-un con de umbră după o ascensiune fulminantă în 2011, care i-a determinat pe șefii WTA să-i acorde și un premiu special. Irina a retrogradat înaintea turneului de la New York până pe locul 96 WTA și existau toate premisele să părăsească Top 100 în cazul unui nou eșec. Lucrurile au stat însă altfel în noaptea de marți spre miercuri.

Begu – constantă, Caro – haotică

La ora meciului, daneza a intrat în teren de pe locul 9 mondial, dar și după un abandon cu trei zile în urmă, în semifinalele de la New Haven. Acolo, Wozniacki a acuzat probleme medicale și a preferat să se oprească pentru a nu pune în pericol prezența la US Open. Fostul lider mondial a fost recuperată la timp, dar pericolul a apărut din racheta Irinei Begu, care a servit excelent. Dacă românca a avut un rezultat strâns din punct de vedere al greșelilor forțate / puncte câștigătoare, 19-19, în schimb Wozniacki a avut un raport pe care cu greu l-ar putea repeta, 4-22. Irina a avut un joc constat pe întreaga durată a jocului, a profitat și de prestația haotică a danezei, iar la final a obținut cea mai mare victorie a carierei, cu 6-2, 6-2.

„Nu am avut nimic de pierdut”

Irina Begu a câștigat pentru prima dată în fața unei jucătoare din Top 10. Mai mult, ea a devenit a patra reprezentantă a României din actuala generație care a obținut un succes în fața unui fost lider mondial, după Sorana Cîrstea, Alexandra Dulgheru și Simona Halep. „Nu am avut nimic de pierdut. Am avut tactica potrivită și am jucat la fel de la început și până la sfârșit. Am servit foarte bine, de asemenea, aceasta a fost cheia victoriei. Încă nu-mi dau seama ce s-a întâmplat în această noapte (n.r. ieri noapte), dar mă bucur de moment și poate după îmi voi da seama ce am realizat”, a fost declarația Irinei Begu după succesul obținut împotriva Carolinei.

Halep s-a oprit în turul secund
Simona Halep (foto) a fost prima româncă prezentă pe teren în turul secund la US Open. Nadia Petrova, nr. 22 mondial, s-a dovedit a fi însă prea puternică pentru ea, rusoaica impunându-se rapid, cu 6-1, 6-1. În noapte, după închiderea ediției, au mai evoluat Sorana Cîrstea și Edina Gallovits.

37 de mii de euro încasează Irina Begu pentru succesul cu Wozniacki

Irina Begu a obținut a treia victorie într-un turneu de Grand Slam, după două consemnate la Rolland Garros

România a calificat patru sportive în turul II la US Open, performanță unică pentru tenisul feminin

AUTO
FIA va lansa Formula E

FIA va lansa o nouă competiție, Formula E, care se va adresa exclusiv mașinilor electrice, ce vor concura pe circuite stradale în centrul orașelor, informează BBC. Prima ediție ar urma să se desfășoare în 2014, iar anul viitor sunt prevăzute demonstrații cu mașinile care vor „alerga” în această serie. Sunt așteptate să se înscrie 10 echipe și 20 de piloți.

TIR
Moldoveanu, cetățean de onoare la Focșani

Campionul olimpic la pușcă 10 metri, Alin Moldoveanu (foto, 29 ani), a fost numit cetățean de onoare al municipiului Focșani, fiind recompensat de municipalitate cu suma de 20.000 de lei pentru rezultatul obținut la Londra. Potrivit lui Moldoveanu, prioritatea sa o reprezintă în acest moment calificările la Jocurile Olimpice următoare, care vor avea loc la Rio de Janeiro, peste patru ani.

VOLEI
Selecționerul Rusiei a decedat la 43 de ani

Serghei Ovcinikov, antrenorul naționalei feminine a Rusiei, a murit la 43 de ani. „Nu știm cauzele decesului. Momentan pot confirma doar că Ovcinikov este mort”, a declarat Alexander Yaremenko, președintele forului rus. Ovcinikov, antrenor și al voleibalistelor de la Dinamo Moscova, a murit în timpul unui stagiu de pregătire în Croația. El a acces până în sferturi cu Rusia la JO de la Londra.

CICLISM
Lance: „Am câștigat de 7 ori Turul Franței”

La Montreal, în timpul Congresului mondial pe tema cancerului, Lance Armstrong a făcut în introducere o aluzie la recenta sa radiere pe viață din ciclismul profesionist. „Numele meu este Lance Armstrong, sunt un supraviețuitor al cancerului și da! Am câștigat de șapte ori Turul Franței”. Intervenția a fost a întâmpinată cu ropote de apluze.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Bucurie mare în showbiz ❤️ ❤️ Fosta asistentă de la Acces Direct este însărcinată pentru prima oară
Bucurie mare în showbiz ❤️ ❤️ Fosta asistentă de la Acces Direct este însărcinată pentru prima oară
A făcut 5-4 în minutul 90+5 și a scris istorie! Echipa care, după 121 de ani, va juca în premieră în cupele europene
A făcut 5-4 în minutul 90+5 și a scris istorie! Echipa care, după 121 de ani, va juca în premieră…
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant…
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Ce trebuie să mâncăm pentru a ne feri de cancer: „Evitați aceste două lucruri!”
Ce trebuie să mâncăm pentru a ne feri de cancer: „Evitați aceste două lucruri!”
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
Românul care a cumpărat un avion de pasageri şi-l transformă în restaurant. Momentul în care a fost adus pe un trailer special
Românul care a cumpărat un avion de pasageri şi-l transformă în restaurant. Momentul în care a fost adus pe un…
Cea mai BOGATĂ actriță de la Hollywood! „Puțină lume știe despre mine că...
Cea mai BOGATĂ actriță de la Hollywood! „Puțină lume știe despre mine că...
Ajuns la sapă de lemn, într-un azil pe care nu îşi permite să îl plătească, Irinel Columbeanu a primit cea mai bună veste!
Ajuns la sapă de lemn, într-un azil pe care nu îşi permite să îl plătească, Irinel Columbeanu a primit cea…
BOMBĂ la Survivor! Cum a TRIŞAT Iancu Sterp cu ajutorul fratelui său! Descalificat înainte de finală?!
BOMBĂ la Survivor! Cum a TRIŞAT Iancu Sterp cu ajutorul fratelui său! Descalificat înainte de finală?!
S-a decis plata a 718 LEI de persoană în România. Banii intră automat pe carduri pe 8 Mai
S-a decis plata a 718 LEI de persoană în România. Banii intră automat pe carduri pe 8 Mai
Vlăduța Lupău, imagini ireale! Cum arăta cântăreața. Adevărul despre operațiile ei
Vlăduța Lupău, imagini ireale! Cum arăta cântăreața. Adevărul despre operațiile ei
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Sexsomnia: O tulburare de somn jenantă despre care nimeni nu vrea să vorbească
Sexsomnia: O tulburare de somn jenantă despre care nimeni nu vrea să vorbească
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Artist internațional, filmat într-o ipostază neașteptată, la Costinești. Este urmarit de zeci de milioane de oameni, dar nu i-a păsat că este văzut așa | VIDEO
Artist internațional, filmat într-o ipostază neașteptată, la Costinești. Este urmarit de zeci de milioane de oameni, dar nu i-a păsat…