Irina Begu, eliminată dramatic de la Indian Wells, după ce a avut 1-0 la seturi. Ce premiu financiar a ratat românca

Irina Begu, eliminată dramatic de la Indian Wells, după ce a avut 1-0 la seturi. Ce premiu financiar a ratat românca
8.3.2025 Profimedia

Irina Begu a avut o șansă mare de a trece în turul al treilea de la Indian Wells, turneul de categorie WTA 1000, care se desfășoară în California.

Românca a început bine partida cu britanica Katie Boulter și și-a adjudecat primul set, în tie-break, cu 7-6. Englezoaica, revenită după o absență de două luni, a întors partida în setul al doilea, pe care l-a câștigat cu 6-3. Begu a cedat definitiv în decisiv, unde a primit un usturător 6-0.

Irina Begu, eliminată dramatic de la Indian Wells

Românca rămâne cu victoria în primul tur, contra americancei Ann Li, care i-a adus un cec în valoare de 35.000 de dolari. Dacă ar fi trecut de Katie Boulter, ea și-ar fi mărit considerabil câștigul, care putea fi de 64.000 de dolari.

România mai are două jucătoare în turul secund de la Indian Wells. Ambele vor evolua în cursul acestei nopți. Prima va intra pe teren Jaqueline Cristian, în jurul orei 1.30. Ea o va întâlni pe canadianca Leylah Fernandez. Aceasta este finalista de la USS Open 2021, dar nu a mai repetat performanța de atunci, fiind departe de forma care o recomanda ca fiind o viitoare stea a tenisului mondial feminin. Dacă trece de aceasta, Jaqueline o va întâlni, cel mai probabil pe italianca Jasmine Paolini.

Sorana Cîrstea va juca și ea în turul al doilea. Sportiva care împlinește luna viitoare 35 de ani se va duela cu Emma Navarro, una dintre cele mai valoroase jucătoare din America. Cîrstea a învins-o pe Navarro în singura lor confruntare anterioară, luna trecută, în optimi la Dubai, cu 7-6 (7/5), 3-6, 7-5. În cazul unui succes, următoarea adversară a Soranei va fi, în mod normal, croata Donna Vekic.

Partida Soranei Cîrstea este programată în jurul orei 6 dimineața.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
DOLIU prelungit la familia regală norvegiană! La două zile după înmormântarea regelui a murit și SORA lui
Mediafax
Generalul Dorin Ioniță S-A SINUCIS din cauza amantei. Primele imagini de la fața locului
Cancan.ro
„Boom-ul” nașterilor din septembrie are o explicație. De ce iarna este sezonul concepției
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Generalul-maior Dorin Ioniță, găsit mort într-un imobil din Prahova. Ce s-a întâmplat înainte cu câteva ore de tragedie? Anchetatorii au scos la iveală detalii șocante
Ce se întâmplă, doctore?
Începe să devină o obişnuinţă ca România să fie printre cele mai scumpe pieţe la energie din Europa
Economedia
BANCUL ZILEI. După prima noapte împreună, Bulă se duce la duş...
Râzi cu lacrimi
Ce se întâmplă în creier după ce renunți la alcool?
Descopera.ro
Bianca a refuzat inelul de la Marian Grozavu pentru ispita pilot! După aventura cu Claudia, Eduard a schimbat 'destinația'
Cancan.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Ciao.ro
Pești ucigași au invadat un parc tematic de lux
Go4Games
Un nou brand auto apare pe piața din România! Ce modele a lansat Jetour în țara noastră?
Promotor.ro
NOILE REGULI privind permisul de conducere după 65 DE ANI. Ce se schimbă pentru șoferii cu diferite categorii din Italia
Mediafax Italia
Aici se găsește CEA MAI IEFTINĂ BENZINĂ! Unde să alimentezi dacă ești în vacanță, în Spania
Mediafax Spania