TENIS Ce s-a ales de „bijuteria” de 400.000.000 de euro pe care Ion Țiriac a vândut-o cu toate că fiica lui s-a opus

Ce s-a ales de „bijuteria” de 400.000.000 de euro pe care Ion Țiriac a vândut-o cu toate că fiica lui s-a opus
Sursa Foto: PROFIMEDIA, 27.03.2026

În urmă cu mai bine de patru ani, miliardarul Ion Țiriac a început să se ocupe de vânzarea turneului de tenis de la Madrid, iar în 2022, atunci când afacerea a fost parafată, el a încasat circa 400.000.000 de euro, precum un veritabil om de business.

Ioana, fiica fostului mare tenismen, nu a fost de acord cu planul tatălui ei. Totuși, Țiriac și-a văzut de treabă și nu a putut fi întors din drum.

Acum, presa din Spania și-a îndreptat atenția spre competiția menționată. Printre altele, jurnaliștii iberici au notat că organizatorii turneului au pregătit o modificare specială.

Toate detaliile despre fosta „bijuterie” a lui Ion Țiriac

Evenimentul sportiv de la Madrid este dotat cu premii totale de 8.235.540 de euro în 2026 și se va desfășura în perioada 21 aprilie – 3 mai.

Potrivit oamenilor de presă de la Marca, anumite schimbări vor fi operate în acest an. Scopul? Se urmărește ca sportivii să se poată antrena pe „Santiago Bernabeu”, magnifica arenă a grupării Real Madrid. Florentino Perez, oficialul clubului, vrea ca stadionul să găzduiască evenimente din mai multe sporturi, nu numai partide de fotbal.

Între 23 și 30 aprilie, casa Realului va fi adaptată în așa fel încât cele mai mari vedete ale turneului de tenis să se poată pregăti acolo. Aspectul e convenabil pentru tenismeni, deoarece ei vor fi cazați la Hotelul Eurobuilding, în proximitatea stadionului.

„Fără concerte la orizont, stadionul lui Real Madrid își propune să devină un loc de desfășurare pentru evenimente din toate sporturile. NFL (n.r. – liga de fotbal american din SUA) a avut deja meciuri acolo, o luptă cu Ilia Topuria este în curs de organizare, iar oficialii NBA, la rândul lor, au în vedere să ajungă pe acest stadion”, au punctat ibericii.

„Să nu cumva să vinzi Madridul”

Chiar Ion Țiriac a dezvăluit că fiica lui i-a transmis să nu vândă turneul Masters. Magnatul a recurs la acest gest pentru că se săturase de probleme.

„Ioana a zis: «Să nu cumva să vinzi Madridul (n.r. – turneul de la Madrid). Ăla este eritajul nostru, trebuie să-l ținem!». Din cauza politicii. Nu am mai putut. Gata, îmi ajunge! Nu mai pot!

Sportul ăsta nu mai are viitor decât dacă patronii merg aici, jucătorii merg dincoace. Se bat la fiecare cinci ani până când își sparg capetele. Fac un deal (n.r. – o înțelegere) pe cinci ani, merg mai departe.

Am vândut turneul pentru că am 83 de ani, pentru că ai mei copii nu-s interesați, pentru că m-am săturat să mă lupt în fiecare zi cu regulile noi, care-i aduc pe jucători în biroul meu”, spunea Țiriac, în urmă cu mai mult timp, într-un interviu acordat celor de la Claytenis.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Anunțul momentului! SE RETRAGE din fotbal la 41 de ani, după șase Cupe Mondiale: Am dat TOTUL
Mediafax
DOLIU la Hollywood! Actrița din Godzilla a murit la doar 18 ani
Cancan.ro
Paradoxul imobiliar din România: vânzările scad, dar prețurile cresc. Gabriel Biriș: „Ne așteaptă o ajustare de durată, de circa 5 ani”
Adevarul.ro
Înainte de a pleca, Rădoi s-a dus la Becali şi i-a lăudat un jucător de la FCSB: "Naşule, ai grijă de el, ajunge fotbalist. Are un parametru unde se apropie de Ronaldo"
Orangesport
Cine este iubita lui Lamine Yamal. Ines Garcia Santos a dezvăluit cum l-a cunoscut: "Mi-ar plăcea să vă spun că l-am văzut într-un aeroport sau că ne-am ciocnit unul de altul, dar nu!"
Ce se întâmplă, doctore?
Ministerul Muncii a publicat proiectul legii salarizării: ce salarii cresc și ce salarii rămân la fel
Economedia
BANCUL ZILEI. Bulă: – Aseară, nevastă-mea s-a îmbrăcat în polițistă!
Râzi cu lacrimi
Tot mai mult praf ajunge în Europa. Care este explicația?
Descopera.ro
4.000 lei amendă tuturor românilor care locuiesc la casă și fac acest lucru în curte, crezând că nu îi vede nimeni
Cancan.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Ciao.ro
S-a decis înlocuirea actorului principal din serialul God of War. Care este motivul
Go4Games
Update surpriză pentru Tesla în România. Grok vine cu modul 18+ și alte personalități AI
Promotor.ro