Ion Țiriac: „Halep este sportiva care are cea mai mare identificare cu poporul”

  • Publicat:
  • Actualizat:
Ion Țiriac:

Fostul tenisman Ion Țiriac a declarat, miercuri, în cadrul primei ediții a Balului Natației, că Simona Halep este sportiva care are cea mai mare identificare cu poporul de la Cupa Davis încoace.

„Sportul e o industrie, s-a terminat cu Pierre de Coubertin. A fost un contract (n.r. – între Simona Halep și antrenorul belgian Wim Fissette) care s-a terminat din câte am înțeles eu și fiecare a hotărât să se ducă în partea lui. Simona Halep bănuiesc eu că dacă a ajuns acolo unde este acum nu e nici fraieră, nici proastă. E deșteaptă, iar când te măriți cu unul pentru tenis, ăla trebuie să știe tot. Și ăla este antrenorul. Sunt convins că va face o alegere potrivită. E foarte greu pentru ea să înțeleagă ce i se întâmplă. După toate sporturile pe care le-am avut și s-au dus, ea este sportiva care are cea mai mare identificare cu poporul de la Cupa Davis încoace, fără să insult pe nimeni. În clădirea aceasta de la Cercul Militar eu nu am mai fost din 1972 când pe străzi erau peste un milion de oameni, de la Piața Aviatorilor până aici”, a spus Țiriac.

Foștii sportivi Ion Țiriac, Nadia Comăneci, Camelia Potec și Gabriela Szabo au participat, miercuri, la prima ediție a Balului Natației, care a avut loc în Sala de Marmură a Cercului Militar.

La eveniment au mai participat printre alții Elisabeta Lipă, Mihai Leu, Diana Mocanu și Andreea Răducan.

În cadrul balului a avut loc o licitație care a avut ca scop strângerea de fonduri necesare pregătirii sportivilor din natație în vederea Jocurilor Olimpice de vară din 2020, de la Tokyo. S-a licitat un meci de tenis de dublu mixt în compania Simonei Halep și a lui Ilie Năstase, o rachetă cu semnătură a fostului tenisman german Boris Becker, echipamentul și o rachetă a Simonei Halep, un sejur la Raliul Aradului alături de Mihai Leu, o cină la masa campionilor alături de foști mari sportivi români, precum și alte obiecte.

Jucătoarea Simona Halep, locul 3 WTA, a anunțat, la 6 noiembrie, că a încheiat colaborarea cu antrenorul belgian Wim Fissette, cu care a lucrat de la începutul acestui an.

Mediafax

Pe aceeași temă
Ramona de la Neatza, gafa deceniului! Fustița i-a jucat feste și a rămas cu totul la vedere
Ramona de la Neatza, gafa deceniului! Fustița i-a jucat feste și a rămas cu totul la vedere
Dragomir, „turbat“ la televizor: „Bă, nenorocitule! Taci, bă, din gură! Te dau în judecată“
Dragomir, „turbat“ la televizor: „Bă, nenorocitule! Taci, bă, din gură! Te dau în judecată“
Valeriu Gheorghiţă explică cum se poate reduce de 20 de ori numărul deceselor. „Imunitatea de grup va fi mult mai mare”
Valeriu Gheorghiţă explică cum se poate reduce de 20 de ori numărul deceselor. „Imunitatea de grup va fi mult mai…
Și-a bătut joc Ronaldo de Solskjaer în timpul meciului cu Liverpool? Imaginile care au devenit virale
Și-a bătut joc Ronaldo de Solskjaer în timpul meciului cu Liverpool? Imaginile care au devenit virale
Care a fost cea mai furată mașină în 2020? Este incredibil că nu e un model german
Care a fost cea mai furată mașină în 2020? Este incredibil că nu e un model german
Legături bolnăvicioase. Ce e dispusă să accepte Anamaria Prodan după divorțul de Reghe
Legături bolnăvicioase. Ce e dispusă să accepte Anamaria Prodan după divorțul de Reghe
Câți oameni mor de Covid, de fapt! Mărturisire în exclusivitate
Câți oameni mor de Covid, de fapt! Mărturisire în exclusivitate
Bolile pe care le riști în funcție de grupa de sânge. Cine e predispus la cheaguri de sânge
Bolile pe care le riști în funcție de grupa de sânge. Cine e predispus la cheaguri de sânge
Un medic AVERTIZEAZĂ: acestea sunt cele mai PERICULOASE poziții AMOROASE. „Oamenii nu sunt făcuți să facă asta”
Un medic AVERTIZEAZĂ: acestea sunt cele mai PERICULOASE poziții AMOROASE. „Oamenii nu sunt făcuți să facă asta”
Cinci produse atractive aflate acum la reducere la Altex, eMAG și alte magazine
Cinci produse atractive aflate acum la reducere la Altex, eMAG și alte magazine
Raed Arafat, ANUNȚ HALUCINANT despre persoanele nevaccinate
Raed Arafat, ANUNȚ HALUCINANT despre persoanele nevaccinate
Soția lui Bănel rupe tăcerea! Îl căutau cămătarii și a fugit din țară! Ce le-a spus fiicelor lui, e sfâșietor!
Soția lui Bănel rupe tăcerea! Îl căutau cămătarii și a fugit din țară! Ce le-a spus fiicelor lui, e sfâșietor!
Vestea zilei despre Pfizer! Decizia luată de companie. Se aplică în toate țările
Vestea zilei despre Pfizer! Decizia luată de companie. Se aplică în toate țările
Un nou tip de beneficiu face furori în rândul IT-ştilor: bonusul de „bun-venit“ în companie. Unele companii din IT încep să acorde bonusuri consistente la angajare pentru specialiştii seniori, mai greu de găsit pe piaţă, în timp ce în fabrici şi în supermarketuri bonusurile de prezenţă au devenit o normalitate
Un nou tip de beneficiu face furori în rândul IT-ştilor: bonusul de „bun-venit“ în companie. Unele companii din IT încep…
Cum arată femeia cu cele mai mari buze din lume. Are 22 de ani
Cum arată femeia cu cele mai mari buze din lume. Are 22 de ani
Mirel Joacă Bine a fost ucis în timp ce comitea un jaf în Italia. Românul a fost împușcat de proprietarul unui magazin
Mirel Joacă Bine a fost ucis în timp ce comitea un jaf în Italia. Românul a fost împușcat de proprietarul…
O studentă a sesizat o lumină lângă dormitor. Când s-a apropiat a încremenit!
O studentă a sesizat o lumină lângă dormitor. Când s-a apropiat a încremenit!
Preşedinte: Cea mai mare lovitură de la moartea lui Pablo Escobar. Cel mai mare traficat de droguri din Columbia a fost capturat într-o operaţiune cu sute de membri ai trupelor speciale şi 22 de elicoptere
Preşedinte: Cea mai mare lovitură de la moartea lui Pablo Escobar. Cel mai mare traficat de droguri din Columbia a…
BANCUL ZILEI – Două blonde fac nudism. La un moment dat apare un taur…
BANCUL ZILEI – Două blonde fac nudism. La un moment dat apare un taur…
COMPILAŢIE Imaginile pe care nu credeai să le vezi vreodată. Ce-au surprins camerele
COMPILAŢIE Imaginile pe care nu credeai să le vezi vreodată. Ce-au surprins camerele
Ţara din Europa care caută cu disperare angajaţi şi nu găseşte. Salariile sunt uriaşe
Ţara din Europa care caută cu disperare angajaţi şi nu găseşte. Salariile sunt uriaşe
Secretul din spatele succesului „Așii Amanetului”. Ce avere avea „Bătrânul” înainte să moară
Secretul din spatele succesului „Așii Amanetului”. Ce avere avea „Bătrânul” înainte să moară
Carmen de la Sălciua se apără! Când a început relația dintre ea și bărbatul însurat: „Nu am destrămat nicio căsnicie”
Carmen de la Sălciua se apără! Când a început relația dintre ea și bărbatul însurat: „Nu am destrămat nicio căsnicie”
Cea mai frumoasă femeie din România, în stare gravă! Are COVID și a chemat ambulanța
Cea mai frumoasă femeie din România, în stare gravă! Are COVID și a chemat ambulanța
Bani de la stat pentru achiziția de mașini pentru familiile cu minim trei copii
Bani de la stat pentru achiziția de mașini pentru familiile cu minim trei copii
FOTO. Inna, apariție controversată! Aproape goală, într-un costum de baie mult prea transparent
FOTO. Inna, apariție controversată! Aproape goală, într-un costum de baie mult prea transparent
FOTO. Jojo, în costum de baie! Cum arată acum, de fapt, trupul fostei vedete Playboy
FOTO. Jojo, în costum de baie! Cum arată acum, de fapt, trupul fostei vedete Playboy