Ion Țiriac, exasperat de Simona Halep. A vorbit din nou cu fosta lui protejată și a tras concluzia: „Mi-e dragă, dar a făcut o greșeală capitală”

Cristian HitrucDaniel Nazare

Ion Țiriac este exasperat de Simona Halep și a vorbit din nou de sportiva din Constanța, care a fost protejata lui o lungă perioadă de timp.

Magnatul român a tras o concluzie importantă în legătură cu fostul lider WTA și este de părere că Simona Halep a făcut o greșeală uriașă în cazul de dopaj în care a fost implicată.

Ion Țiriac dezvăluie care este cea mai mare greșeală făcută de Simona Halep

Ion Țiriac, cel care a protejat-o mereu pe Simona Halep de-a lungul anilor, a vorbit recent despre sportiva din Constanța și despre o decizie pe care aceasta a luat-o în cazul de dopaj în care a fost implicată.

Magnatul român este de părere că fostul lider WTA a făcut o greșeală uriașă și că din această cauză a pierdut nu mai puțin de un an jumate, pe care nu îl mai poate recupera.

„Halep mi-e tare dragă mie, am vorbit și ieri cu dumneaei. A făcut o greșeală capitală! «Despre ce vorbiți? Vineri am fost negativă, astăzi, luni, am pierdut un meci, dar am pierdut la US Open aproape totdeauna, și sunt pozitivă?

N-am băut nicio bere, nicio vodkă, am băut ce mi-au dat ăștia pe teren, un Evian și nu știu ce. Întrebați-i pe ei, de aia îi plătesc! Echipa!» Ea ce a zis? Nu, nu se atinge nimeni de echipa mea. După un an jumate, i-au dat dreptate. Dar anul ăla jumate din viața ei, cine i-l dă înapoi?”, a declarat Ion Țiriac.

Ce spune fosta antrenoare a Serenei Williams despre Simona Halep

Fosta antrenoare a Serenei Wiliiams nu este un mare fan al lui Patrick Mouratoglou, iar acest lucru este dovedit și de ultima reacție pe care a oferit-o. Rennae Stubbs a vorbit recent despre Simona Halep și Patrick Mouratoglou și despre felul în care antrenorul i-a distrus cariera sportivei din Constanța. Totodată, Rennae Stubbs este de părere că fostul lider WTA a făcut o greșeală uriașă în momentul în care și-a pus toată încrederea în Patrick Mouratoglou.

„Când Simona Halep a început să se antreneze cu Patrick Mourtaoglou, a părut că ea nu a mai fost la fel de hotărâtă cu propria ei independență. A fost ca și cum Simona Halep a renunțat la această independență, la alegerile pe care le făcea, și i-a oferit-o lui Patrick Mouratoglou. Sunt de părere că i-a dat prea multă putere antrenorului și a fost f***tă în munca alături de Patrick și echipa lui. Astfel, el decidea tot. Ce lua, ce făcea, ce antrena, toate erau decise de Patrick Mouratoglou”, a precizat Rennae Stubbs, conform essentiallysports.com.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri