Ioana și Ilie Năstase, scandal de proporții de ziua fostului mare tenismen. „Mă retrag și îți urez o viață frumoasă!” | VIDEO

  • Publicat:
  • Actualizat:

Ioana și Ilie Năstase (76 de ani) au avut un scandal de proporții la ziua fostului mare tenismen român.

Ilie Năstase a împlinit 76 de ani marți, 19 iulie, însă fostul mare tenismen din România a primit „cadou” de ziua lui un mega scandal.

Conflictul dintre Ilie Năstase și soția lui a pornit în momentul în care a aflat că există un bărbat care se dă drept fiul fostului jucător de tenis, iar Ioana nu s-a ferit să-l certe pe „Nasty” de față cu prietenii săi.

Mai mult, Ioana l-a avertizat pe Ilie Năstase că este dispusă să dispară din viața lui dacă cele spuse de către cel care susține că este fiul marelui campion se adeveresc.

Ioana și Ilie Năstase, scandal de proporții de ziua fostului mare tenismen

„A fost o doamnă şi vreau să ştiu cu cine am de-a face. Dragul meu, cu tot respectul… Vreau să filmeze presa şi vreau să vină acele două persoane care au apărut peste noapte, efectiv au apărut peste noapte. Acele două persoane au apărut peste noapte. Acest domn Cezar Florea a apărut peste noapte.

Dragul meu, de unde au apărut în viaţa ta? Acel domn, cum a apărut? Şi spune că e fiul tău. Îl cheamă cumva Năstase? Vreau să ştiu, îl cheamă domnul Năstase? Dacă îl cheamă domnul Năstase, eu mă retrag şi îţi urez o viaţă frumoasă”, a tunat Ioana, soția lui Ilie Năstase.

Ilie Năstase are cinci copii cu trei femei. În perioada în care era căsătorit cu Alexandra Ching i-a înfiat pe Nicholas și Charlotte, cei doi locuind în Statele Unite ale Americii. Cu Dominique Garzia o are pe Nathalie, iar Amalia i-a dăruit două fetițe: Alessia și Emma.

  • 2,2 milioane de euro a încasat Amalia, fosta soție a lui Ilie Năstase, după divorțul de fostul jucător de tenis

 

 

 

Cornel Popescu a debutat în jurnalism la începutul anilor 2000, iar de atunci a lucrat pentru numeroase publicații de sport. Acesta este absolvent al Facultății de Jurnalism din cadrul Universității Spiru Haret. Din decembrie 2009, Cornel Popescu ocupă postul de redactor la ProSport citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Detalii explozive! Ce s-a întâmplat în apartamentul lui Mititelu jr, după miezul nopții. Beinur a dat buzna și.....
Detalii explozive! Ce s-a întâmplat în apartamentul lui Mititelu jr, după miezul nopții. Beinur a dat buzna și.....
Daniel Niculae a rupt tăcerea, la o lună după ce a fost dus la audieri: ”O mizerie de dosar!”
Daniel Niculae a rupt tăcerea, la o lună după ce a fost dus la audieri: ”O mizerie de dosar!”
Te trec fiori! Ce au găsit polițiștii în locuința și în mașina individului care a luat-o pe Ana-Maria, tânăra gravidă în 6 luni, la ocazie?: „Doamne ferește! Cine știe câte victime sunt”
Te trec fiori! Ce au găsit polițiștii în locuința și în mașina individului care a luat-o pe Ana-Maria, tânăra gravidă…
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
Cum arată Adi Minune după operația de micșorare a stomacului. E transformat total
Cum arată Adi Minune după operația de micșorare a stomacului. E transformat total
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Bula îsi întreabă dirigintele: - Dom’ profesor, care e diferența dintre bărbați și femei?
BANCUL ZILEI. Bula îsi întreabă dirigintele: - Dom’ profesor, care e diferența dintre bărbați și femei?
Temu şi Shein, verificate la sânge de ANPC. La ce nereguli sunt atenţi inspectorii
Temu şi Shein, verificate la sânge de ANPC. La ce nereguli sunt atenţi inspectorii
ANUL în care Pământul NU a avut VARĂ! Cum a fost posibil?
ANUL în care Pământul NU a avut VARĂ! Cum a fost posibil?
Decizia radicală pe care au luat-o Arpad Paszkany şi iubita lui, cu peste 20 de ani mai tânără, după ce blonda a anunţat relaţia!
Decizia radicală pe care au luat-o Arpad Paszkany şi iubita lui, cu peste 20 de ani mai tânără, după ce…
Primele & singurele imagini cu Mititelu Jr., după ce s-a intoxicat cu medicamente! E bine, mersi!
Primele & singurele imagini cu Mititelu Jr., după ce s-a intoxicat cu medicamente! E bine, mersi!
Decizie de ultimă oră pentru cei care au TELEFOANE mobile. Noua regulă va fi OBLIGATORIE
Decizie de ultimă oră pentru cei care au TELEFOANE mobile. Noua regulă va fi OBLIGATORIE
Amenzi de 2900 de lei pentru ȘOFERII care fac această greșeală în trafic
Amenzi de 2900 de lei pentru ȘOFERII care fac această greșeală în trafic
Momente de neratat cu divele din România! Au căscat gura maaare, maaaare
Momente de neratat cu divele din România! Au căscat gura maaare, maaaare
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Halep, încăpățânarea costă: cum plătește Simona prețul după ce l-a ignorat pe Ion Țiriac
Halep, încăpățânarea costă: cum plătește Simona prețul după ce l-a ignorat pe Ion Țiriac
Românii vor să trăiască mai sustenabil, dar le lipseşte infrastructura. Cum se poate implica mediul privat?
Românii vor să trăiască mai sustenabil, dar le lipseşte infrastructura. Cum se poate implica mediul privat?
Preț în România pentru cel mai interesant SUV din 2024
Preț în România pentru cel mai interesant SUV din 2024
Ce a putut să pună Regina Întunericului în farfuria Iuliei, atunci când ea nu era atentă: „Am făcut-o să o ajut!”. Camerele de filmat au surprins întregul moment
Ce a putut să pună Regina Întunericului în farfuria Iuliei, atunci când ea nu era atentă: „Am făcut-o să o…