INTERVIU | "Recunosc că am o aroganţă a mea". Andrei Pavel, la 45 de ani şi două decade de la primul trofeu. "Regret că nu am jucat cu Sampras". La Roland Garros 2019 e prezent un şofer care, după 17 ani, mai şi glumeşte: "Îţi aminteşti acea zi ploioasă?"

29 mai 2019 3364 afişări Tenis
INTERVIU | "Recunosc că am o aroganţă a mea". Andrei Pavel, la 45 de ani şi două decade de la primul trofeu. "Regret că nu am jucat cu Sampras". La Roland Garros 2019 e prezent un şofer care, după 17 ani, mai şi glumeşte: "Îţi aminteşti acea zi ploioasă?"

Corespondenţă din Paris

La 27 de ani de la momentul în care a ridicat deasupra capului, ca junior, pe zgura de la Roland Garros, pe Andrei Pavel îl găseşti tot pe terenurile cu zgură de la Paris, pe un micuţ Teren 9.

În tribune, un tânăr cuplu francez îmi aduce zâmbetul pe buze. El este mai priceput în ale tenisului şi îi explică ei, pe scurt, cam tot ce este esenţial. Întinde mâna spre Marius, care loveşte cu dreapta, apăsat, şi îi spune prietenei sale: pe el îl ştiu. Este român, Cou-pil. Şi în spatele lui este un fost jucător, tot român. A fost în Top 10, a fost bun de tot. Ah, îmi scapă numele... I-am preluat mingea lansată. Când a auzit numele, Andrei Pavel, a zâmbit. Da, da. Îl ştiu. Reverul lui...

Andrei Pavel recunoaşte că se simte bine ori de câte ori este recunoscut, simte un fior electrizant, se simte tânăr. Iubeşte tenisului şi asta îl face fericit, într-un oraş pe care îl iubeşte.

Ce dovadă mai bună că Andrei Pavel respiră tenis decât faptul că, pentru dialogul cu ProSport, unul pentru care l-am vânat zile la rând, insistă să rămânem pe unul dintre ultimele rânduri ale unui teren mai retras, pe care se antrenează pentru dublu sportive asiatice.

Suntem la Roland Garros. Care este prima amintire a ta legată de acest turneu?
Am avut un rezultat mare aici, ca junior. Am câştigat trofeul în '92. Apoi, în 2002, când mi s-a născut băiatul (n.r. - al doilea copil, Marius, care practică voielul). Asta înseamnă pentru mine Roland Garros. 2002-ul este, de altfel, şi anul în care am făcut cel mai bun rezultat al meu în Slam-uri.

Mi-ai spus care sunt cele mai importante amintiri. Mă întrebam când ai auzit prima dată de acest turneu, când ai aflat despre ce este vorba, când ţi-a intrat la inimă...
Asta îmi este greu să spun. Nu mai ţin minte. Pentru un copil care face tenis, graniţa este foarte difuză. Pe vremea aceea vedeam puţin tenis la televizor, dacă erau nişte meciuri ale lui Ilie. Te îndrăgosteai altfel de tenis.

Ai amintit deja de acea ediţie 2002, cu acea cursă nebună. Într-un interviu din urmă cu ceva timp, mărturiseai că nu ai avut niciodată atâţia jurnalişti la conferinţa de presă cum ai avut atunci, după ce ai plecat într-o cursă nebună spre Germania pentru a-ţi vedea copilul (n.r. sfertul de finală cu Alex Corretja a întrerupt din cauza ploii, la 2-0 şi 5-4 pentru iberic, iar în momentul în care organizatorii au anunţat amânarea finalului de partidă pentru a doua zi, Pavel a luat o maşină şi a făcut un drum dus-întors până la maternitatea din Dusseldorf). Îşi mai amintesc jurnaliştii străini acel moment şi te mai întreabă, acum, peste ani, despre asta?
Jurnaliştii să ştii că nu. Dar, oamenii de la turneu, da. Era un şofer al turneului care chiar m-a ajutat atunci - mi-a făcut rost de maşină pentru a putea pleca. Este şi acum la turneu, după 17 ani, şi în zilele ploioase mai glumeşte - îţi aduci aminte de acea zi ploioasă şi cursa pe care ai făcut-o?. Iar eu îi răspund - cum să nu? Mai sunt oameni din ATP, mai sunt de la organizare care mă ţin minte pentru povestea asta şi ne amuzăm. Este frumos că sunt lucruri şi oameni care rămân, este o tradiţie care se respectă. Asta face turneul atât de special, chiar dacă, evident, se dezvoltă tot timpul - vestiarele, utilităţile pentru jucători sunt din ce în ce mai bune.

Regreţi vreun moment că nu ai rămas la Paris în noaptea aceea?
Nicio clipă! A fost cea mai fericită clipă din viaţa mea, a fost, poate, o nebunie, dar aş face-o de fiecare dată la fel. Niciun regret!

Ai fi câştigat meciul fără acea plecare?
Dacă, parcă, nu merge în tenis. Nu poţi să ştii. Dar, nu regret şi nu aş fi ales niciodată diferit.

La 45 de ani, la 20 de ani de la primul titlu câştigat în carieră, unde eşti şi cum eşti faţă de cum ţi-ai fi imaginat că vei fi la momentul acesta?
Sunt exact unde trebuie să fiu, unde voiam să fiu, cu aceleaşi sentimente pentru tenis, cu aceeaşi implicare. Viaţa asta alături de circuit, alături de profesionişti îmi place, îmi face bine şi mă motivează. Evident, nu mai este exact acelaşi lucru ca atunci când erai tu pe circuit, nu are cum să fie, dar mediul este acelaşi, spiritul competitiv este acelaşi şi îmi place să fiu cu Marius, implicat.

Eşti român, ai petrecut mulţi ani în Germania, mulţi ani în Statele Unite. Cam câte procente din aceste trei mentalităţi se regăsesc în jucătorul Andrei Pavel?
America nu şi-a pus o amprentă, aşa, asupra mea, pentru că am ajuns acolo după ce mi-am încheiat, practic, cariera. Din Germania am luat multe, pentru că am fost căsătorit cu o germancă şi, inevitabil, şi ca om, şi ca sportiv, am luat multe de acolo. Am şi dat, pentru că Simone a învăţat să glumească mai mult, să mănânce altfel, să fie mai deschisă, dar, pe mine Germania m-a disciplinat. Mi-a dat o rigoare, m-a învăţat cu rutina - ceva ce şi acum îmi place, chiar dacă, evident, nu mai pot avea aceeaşi rutină de sportiv. Dar m-a ordonat. Culmea este că primul meu antrenor din Germania a vrut să mă facă să am mentalitate nemţească. Şi nu am vrut. Nu mi se potrivea. Mi se părea imposibil. Noi suntem altfel. Noi avem personalitate, avem orgoliu şi asta nu am pierdut niciodată. Eu recunosc că am o aroganţă a mea. Îmi place să cred că sunt bun, sunt foarte bun, nu am complex în faţa nimănui.

Cât de mare era decalajul dintre România şi Germania în momentul în care ai făcut acea trecere?
Era mare. dar, eu am simţit nevoia întotdeauna să trec puţin şi pe acasă. Îmi plăceau cantonamentele acelea de la munte, în care simţeai că dai tot din tine, dar te şi încarci. Îmi plăcea mâncarea, mă plicitiseam să mă antrenez doar în săli perfecte, în săli cu multe aparate. Înveţi să te alimentezi corect, înveţi să faci lucrurile corect, dar tot mai bine era acasă. Şi mâncarea cea mai bună este acasă.

În noul centru de presă de la Roland Garros este o colecţie întreagă de rachete de lemn. Cât ai rezista într-un meci pe bune cu astfel de rachete?
Ce meci nu e pe bune? Bine. Eu până la 13 ani am jucat cu rachetă de lemn, aşa că nu aş avea probleme cu lovitul mingii. Nadal, da, că pune atâta în lovitura lui. Fizic poate aş avea nişte probleme.

Turneele acestea de Mare Şlem sunt şi o oportunitate de a te revedea cu foşti colegi de generaţie. De cine ţi-e dor şi nu ai ocazia să-l vezi?
De Gabi Trifu, care este căpitanul echipei de Cupa Davis!

Ai jucat cu cei mai mulţi dintre jucătorii care au fost numărul unu, ai şi victorii în faţa lor. În 2007, la Madrid, ai fost la un meci distanţă de un duel cu Rafael Nadal, pe zgură (n.r. - Andrei Pavel trecuse de calificări, a avut meci în turul întâi cu Baghdatis, învingătorul avânsând în turul doi acolo unde aştepta Nadal, calificat automat din postura de cap de serie numărul doi). Cât de mulţi regreţi că nu ai jucat împotriva lui Nadal niciodată şi acolo, în mod special? te întreb, gândindu-mă la faptul că, la momentul retragerii, Marat Safin răspundea astfel la întrebarea: care sunt cele mai mari regrete ale carierei tale? - Că am fost contemporan cu cel mai mare jucător pe zgură al tuturor timpurilor şi că nu am jucat niciun meci direct cu el pe zgură.
Deloc! Am jucat cu Nadal de două ori, două finale - e adevărat, la dublu. Pe una am câştigat-o, pe una am pierdut-o. Nu mi s-a părut ceva extraordinar. Chiar nu mi-am pus niciodată problema că aş regreta că nu am jucat cu el. Da, uite, regret că nu am jucat niciodată cu Sampras! Asta da. Mi-ar fi plăcut, ar fi fost incredibil să am şansa să joc, mai ales că aş fi putut să îl prind într-o perioadă în care jucam şi eu bine, în care aş fi fost, să spunem, Top 50. Asta regret. Regret că nu am jucat niciodată cu Becker. Da, clar! Cu Nadal, la vârsta aia, de ce să regret că nu m-am întâlnit pe zgură?! Poate pe gheaţă, pe orice altă suprafaţă, deşi, cam tot aia...

! Tenisul masculin a avut 26 de lideri mondiali. Andrei Pavel a jucat meciuri oficiale de simplu cu 14 dintre ei, adunând 14 victorii.

! Din listă lipsesc Pete Sampras, Ilie Năstase, Ivan Lendl, John McEnroe, Bjorn Borg, John Newcombe, Stefan Edberg, Jimmy Connors, Mats Wilander, Thomas Muster, Boris Becker şi Rafael Nadal.

! Iată palmaresul meciurilor directe dintre Andrei Pavel şi sportivii care au ocupat fotoliul de lider mondial:

  • 2-1 cu Lleyton Hewitt
  • 2-2 cu Patrick Rafter
  • 2-3 cu Andy Roddick
  • 2-3 cu Evgheni Kafelnikov
  • 1-1 cu Juan Carlos Ferrero
  • 1-4 cu Carlos Moya
  • 1-6 cu Andre Agassi
  • 1-6 cu Guga Kuerten
  • 1-7 cu Roger Federer
  • 1-7 cu Marcelo Rios
  • 0-4 cu Marat Safin
  • 0-2 cu Andy Murray
  • 0-1 cu Jim Courier
  • 0-1 cu Novak Djokovic

Ştii că în momentul acesta, pe site-ul ATP, acolo unde, de obicei, se specifică dacă un jucător execută reverul cu o mână sau cu două, tu ai trecut "rever necunoscut"?
Nu! Chiar aşa? (n.r. - râde)

Hai să le împrospătăm puţin memoria fanilor români, măcar. În momentul ăsta, reperul în circuit în materie de rever cu o mână este dat de reverul lui Roger Federer. Este acolo, la bătaie, şi reverul lui Stan Wawrinka. Reverul tău pe unde s-ar plasa, ca tehnică?
Nu era nimic diferit, aceeaşi tehnică de lovire, aceeaşi mişcare.

Cum arată din punctul tău de vedere topul celor mai bune lovituri de rever din circuit? Te rog să te incluzi şi pe tine.
Evident că îl includ pe al meu. Şi voi spune că al meu este cel mai bun! Şi acum m-aş duela cu oricare dintre ei, aş intra la joc. Nu am trac, nu am emoţii, complex. Am şi jucat împotriva lui Federer. Evident, sunt cele două nume pe care le-ai amintit. Este Gasquet, care are o mişcare aproape perfectă. Mie îmi place foarte mult reverul lui Pablo Cuevas. Acum, din tânăra generaţie, este Tsitsipas, care îmi place mult. Cu siguranţă uit pe cineva şi fac o nedreptate...

Cea mai bună clasare ATP a carierei tale a fost locul 13. 13 este un număr cu noroc sau cu ghinion pentru Andrei Pavel?
Norocos! Mi-am luat de multe ori camera numărul 13, vestiarul numărul 13, în niciun caz nu m-am ferit niciodată de asta.

Unde te vezi peste 10 ani?
Sper că tot aici, la Roland Garros! Tot în tenis.

Îl părăsim pe Andrei Pavel, căutat insistent la telefon de Marius Copil, nu înainte ca "Cneazul" tenisului românesc să ne mai împărtăşească un mic secret. De când a ajuns la Paris alături de elevul său, cei doi s-au duelat în pronosticuri şi a pierdut trei dintre ele. Mai are de dat o pizza şi o îngheţată - desertul favorit al jucătorilor români.

19 aprilie 1998 - ziua în care, la Tokyo, Andrei Pavel a câştigat primul titlu al carierei, după o finală cu Byron Black, din Zimbabwe.

3 trofee ATP la simplu a câştigat Andrei Pavel, în carieră (Tokyo 1998, St. Poelten 2000 şi Masters-ul din Canada, la Montreal, în 2001)

6 trofee ATP a câştigat la dublu Andrei Pavel, între 1998 şi 2007. Ultimul trofeu la dublu, câştigat alături de Alexander Waske, l-a obţinut pe zgura de la Barcelona, după o finală contra favoriţilor locali, Rafael Nadal şi Bartolome Salva-Vidal

Versiune selectată: mobil / standard

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul S.C. WEB EDITING DEVELOPMENT SRL.