INTERVIU | Horia Tecău e pregătit pentru noul sezon: „La final de 2017, avem o idee bună despre ce ne trebuie ca să jucăm bine”

INTERVIU | Horia Tecău e pregătit pentru noul sezon:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Horia Tecău și Jean Julien Rojer au încheiat al treilea sezon de colaborare cu trei înfrângeri. Campionii de la US Open nu au reușit să câștige vreun meci la ediția 2017 a Turneului Campionilor de la Londra, însă, în ciuda regretului pentru jocul sub nivelul obișnuit, Horia și Juls sunt pregătiți pentru „restart”, în vederea unui 2018 mai bun. Constănțeanul în vârstă de 32 de ani a vorbit, pentru ProSport, despre ultimul meci al anului, dar și despre următorul pas.

Adio, Londra. „În momentele importante, s-a jucat foarte puțin cu primul serviciu și au fost și câteva greșeli la fileu”

Ca în toate meciurile jucate în grupă la „Turneul Campionilor”, ați condus fără a menține și consolida avantajul dat de break: ați avut 3-1 în primul set, apoi ați pierdut cinci game-uri la rând. Care ar fi explicația?
La 3-1, după ce faci break, vrei să-ți ții serviciul, să consolidezi acel break, acel avantaj. De data aceasta am pierdut serviciul imediat la «punct decisiv» . Asta nu am făcut atât de bine în acest turneu: în momentele importante, s-a jucat foarte puțin cu primul serviciu și au fost și câteva greșeli la fileu.

Cât de năucitoare a fost tripla dublă greșeală, făcută de Juls, în același ghem, la 3-4, pe final de prim set?
N-avem voie, în acele momente importante, să facem astfel de greșeli. Atunci când curățăm aspectul ăsta din jocul nostru, atunci câștigăm meciul.

Apoi, ați ratat minge de break la 3-5 pe serviciul lui Harrison, retur rever în fileu Rojer la «punct decisiv» și minge de set…
Am avut o minge de set, din nou «punct decisiv», retur bun, o intervenție a lui Juls și un reflex incredibil al lui Harrison. Punct important, din nou, acolo am ajuns la tiebreak și, după un avantaj, 4-1, n-am mai făcut niciun mini-break. Au făcut ei, după aia, două mini-break-uri, cu două puncte jucate destul de bine. Aceste puncte au făcut diferența.

Mai departe, un moment crucial al meciului a fost mingea de break ratată la 4-3, punct capital care, câștigat, ți-ar fi dat ocazia să servești pentru adjudecarea setului secund…
În acest turneu au fost câteva greșeli în momentele acestea importante. N-am simțit că adversarii au jucat ceva deosebit, dar au fost mai buni decât noi în acele momente importante și au câștigat multe dintre aceste puncte. Aici s-a făcut diferența.

În tiebreak-ul setului secund ați condus cu 4-1…
Ne-am mobilizat bine să luptăm până la ultimul punct, ne-am motivat, am avut energie bună, am avut o comunicare bună și așa ne-am dat șansa să revenim în meci, tot timpul.

Ați pierdut pe mâna voastră fiecare din cele trei partide jucate. Este greu de acceptat că o minge / un singur punct, poate avea atât de mare importanță?
E greu să antrenezi aceste puncte, pentru că la antrenament nu ai situațiile acestea de presiune. Dar, ca execuții și ca situații de joc, trebuie să fim noi, să avem un procentaj mai mare de reușită în execuții.

„Au fost și perioade în care nu am știut exact ce să facem, ce să mai aducem nou în echipă, ce ne lipsește. Acum avem o idee bună despre ce ne trebuie ca să jucăm bine”

Putem discuta despre o derută individuală repercutată asupra echipei?
Am continuat să lucrăm la acest parteneriat. Au fost și perioade în care nu am știut exact ce să facem, ce să mai aducem nou în echipă, ce ne lipsește.

Situații similare au fost și în debutul de sezon oscilant, nu-i așa?
După un timp ne-am reglat, am avut o energie bună, am comunicat bine, am lucrat bine pe aspectul ăsta de a ne ajuta unul pe celălalt mai mult pe teren și asta s-a văzut în rezultatele pe care le-am avut în timpul verii, mai ales în America, câștigând US Open-ul. Am avut un final de an mai bun decât începutul, multe meciuri câștigate. Au fost și perioade bune în care am câștigat multe meciuri, dar și perioade în care am pierdut mai multe meciuri.

A fost titlul pe zgură, la turneul lui Ion Țiriac, de la Geneva – un restart?
Diferența nu a fost foarte mare între aceste luni, numai că, puțină energie mai bună, comunicare, încredere, un joc mai decisiv, mai hotărât, antrenamente mai intense și mai specifice au lipsit în anumite perioade. Sunt lucruri pe care le-am învățat și noi pe parcurs și acum avem o idee bună despre ce ne trebuie ca să jucăm bine. Vom continua să lucrăm, ca să îmbunătățim acest parteneriat.

În momentele de degringoladă, ți-ai pus problema să-ți cauți alt partener?
N-au fost niciodată discuții să nu continuăm împreună, dar ne-am gândit cum putem să lucrăm la îmbunătățirea acestei echipe. Asta a fost grija noastră tot timpul. N-aveam tot timpul răspunsuri și nu știam, pe lângă ce făceam de obicei, ce să mai adăugăm. Răspunsurile au venit pe parcurs, avem suficiente lucruri la care să lucram, știm cam ce ne trebuie să mai adăugăm jocului nostru ca să jucăm bine în 2018, să venim cu ceva nou pe lângă ce avem deja.

„Ne vom gândi și la cine ne poate ajuta să obținem aceste lucruri «extra» în parteneriatul nostru”

Pregătirea pentru sezonul 2018 o vei face la Miami, locul de rezidență al lui Rojer. În plus, în Florida, la Bradenton, este și Gabriel Trifu, momentan antrenorul echipei de „Cupa Davis”. Care sunt obiectivele?
Cred că în această perioadă de off-season, pe lângă faptul că vom lucra la aceste aspecte din jocul nostru, ne vom gândi și la cine ne poate ajuta să obținem aceste lucruri «extra» în parteneriatul nostru.

De ceva ani, Victor Crivoi este sparring-partener-ul vostru în circuit. Andrei Pavel și Gabriel Trifu au mai fost la turnee cu voi. V-ați gândit să completați echipa?
Un antrenor, un colaborator, nu trebuie să fie cineva «full-time», dar cu siguranță o privire, doi ochi din afară – ne pot aduce un plus acestui parteneriat. Să vină cu niște idei noi, cu niște strategii noi.

N-ai mai avut un antrenor din 2013 când, la începutul parteneriatului cu Max Mîrnîi, l-ați angajat pe australianul Ashley Fisher…
Noi comunicăm foarte bine, ne înțelegem bine, dar avem nevoie și de o părere din afară. Sunt multe lucruri de care noi nu ne dăm seama și aici e bine să ai un antrenor care să vină și să-ți spună exact ce se întâmplă, din afară, să-ți dea niște idei noi.

Mulțumesc și vacanță plăcută!
Mulțumesc.

  • Horia Tecău și Hean Julien Rojer au câștigat 4 titluri împreună în 2017 – între care un turneu de Mare Șlem: Dubai, Winston-Salem și US Open – pe hard, Geneva – pe zgură.
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Grațiela Corduneanu, la un pas să înfunde închisoarea. Scandal uriaș produs de nevasta interlopului din Iași
Grațiela Corduneanu, la un pas să înfunde închisoarea. Scandal uriaș produs de nevasta interlopului din Iași
Fanii n-au mai suportat! Ce a făcut jucătorul lui Arsenal, după ce echipa a fost eliminată din UCL: ”Dați-l afară!”
Fanii n-au mai suportat! Ce a făcut jucătorul lui Arsenal, după ce echipa a fost eliminată din UCL: ”Dați-l afară!”
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
Cum să evitați epuizarea la locul de muncă: sfaturile utile de la specialiști
Cum să evitați epuizarea la locul de muncă: sfaturile utile de la specialiști
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și adio de la Antena 1
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și…
BANCUL ZILEI. O moldoveancă la McDonald’s: - O rație di șolduri di pui cu barabuli pârjoliti, două…
BANCUL ZILEI. O moldoveancă la McDonald’s: - O rație di șolduri di pui cu barabuli pârjoliti, două…
"Unde mai joc și eu la aparate?!" Vieţile românilor care s-au trezit într-o nouă realitate, fără păcănele
Întrebare SIMPLĂ ca „bună ziua”: Ce sunt ROȘIILE? Fructe SAU legume?
Întrebare SIMPLĂ ca „bună ziua”: Ce sunt ROȘIILE? Fructe SAU legume?
Cât de frumoasă este fosta iubită a lui Ronald Gavril, pe care actualul iubit al Anamariei Prodan a ţinut-o ascunsă
Cât de frumoasă este fosta iubită a lui Ronald Gavril, pe care actualul iubit al Anamariei Prodan a ţinut-o ascunsă
Familia lui Costel Corduneanu refuză să deschidă sicriul cu trupul neînsuflețit. Motivul pentru care apropiații au luat această decizie
Familia lui Costel Corduneanu refuză să deschidă sicriul cu trupul neînsuflețit. Motivul pentru care apropiații au luat această decizie
Vor dispărea BANCNOTELE definitiv?! Moment de cotitură în lumea banilor
Vor dispărea BANCNOTELE definitiv?! Moment de cotitură în lumea banilor
IREAL ce s-a întâmplat cu sicriul lui Corduneanu! Avem VIDEO
IREAL ce s-a întâmplat cu sicriul lui Corduneanu! Avem VIDEO
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
FCSB – Rapid evidențiază o situație dezolantă pentru echipa lui Dan Șucu: giuleștenii au luat o decizie bizară
FCSB – Rapid evidențiază o situație dezolantă pentru echipa lui Dan Șucu: giuleștenii au luat o decizie bizară
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
❗ Modificare: Trusa de prim ajutor și stingătorul NU mai sunt obligatorii pentru aceste vehicule❗
❗ Modificare: Trusa de prim ajutor și stingătorul NU mai sunt obligatorii pentru aceste vehicule❗
Ce avere are Paul Nicolau, zis Pescobar. Suma impresionantă pe care o câștigă patronul de la Taverna Racilor într-o singură zi
Ce avere are Paul Nicolau, zis Pescobar. Suma impresionantă pe care o câștigă patronul de la Taverna Racilor într-o singură…