INTERVIU cu Horia Tecău: „Jocul nostru este mai bun decât rezultatele obținute”

Redactor:
Marius Hutu
INTERVIU cu Horia Tecău:
  • Publicat:
  • Actualizat:
  • Jucătorul român s-a declarat mulțumit de parteneriatul cu olandezul Jean Julien Rojer și este convins că în curând vor apărea și rezultatele

Horia Tecău a ieșit prematur din turneul de la Miami, astfel că a revenit la București mai devreme decât și-ar fi dorit. Cel mai bun jucător de dublu al României are câteva zile de pauză, iar apoi se va concentra pe sezonul de zgură. Un prim obiectiv ar fi câștigarea turneului de la București (21-27 aprilie), unde deține ultimele două titluri, alături de Robert Lindstedt, respectiv Max Mîrnîi. Horia Tecău a acordat un interviu pentru ProSport în care a vorbit și despre noul său parteneriat cu olandezul Rojer.

Horia, cum ai caracteriza începutul tău de an?
Știam din experiența trecută ce înseamnă un parteneriat nou, că va dura până când lucrurile se așează, până ne sudăm ca și cuplu. Într-un parteneriat nou, rezultatele pot veni imediat sau mai târziu.

Cum merge colaborarea cu Jean Julien Rojer?
Ne-am antrenat bine de la început, ne-am înțeles. Dacă ar fi să compar cu foștii parteneri, simt că jocul nostru s-a așezat mai repede. Suntem foarte aproape să obținem rezultate. Jocul nostru e bun, ne dă încredere.

Dar…
Am pierdut foarte multe meciuri strânse în acest sezon, în care diferența a fost făcută de câteva puncte. Jocul nostru este mai bun decât rezultatele obținute.

Urmează Casablanca, Monte Carlo și București

A trecut o lună de ultima victorie în circuit. Vă salvează zgura?
Ne concentrăm pe joc și pe progres. Suntem doi jucători care am jucat bine pe suprafețe rapide, pe iarbă. Putem juca pe orice suprafață. Urmează 3 turnee foarte importante, sperăm să începem bine, să adunăm câteva victorii care să ne dea încredere, Casablanca, Monte Carlo, București – două turnee de 250 de puncte și unul de 1000. La Casablanca sperăm să ne acomodăm repede cu suprafața.

Este mai greu anul acesta decât sezonul precedent, chiar dacă anul trecut ați ratat primele două turnee de Master 1000 din cauza accidentării?
Și anul trecut am început să adun puncte de la turneul de la Monte Carlo și de la București. Avem timp, suntem la început de sezon. La acest inceput de an nu am avut multe puncte de apărat, pentru că anul trecut am fost accidentat, de aceea am avut șansa de a urca în clasament în această perioadă, dar nu am reușit să profit de această oportunitate.

Anii trecuți ai reușit să câștigi turneul cu alți parteneri. La turneul de la București, te gândești deja la al treilea titlu consecutiv cu parteneri diferiți?
Turneul de la București este special, este primul turneu de profesioniști la care am participat, este turneul la care toți prietenii și familia pot veni să mă vadă și să mă susțină. Am avantajul încrederii din anii trecuți, în care am câștigat turneul, și publicul, care știu că va veni să mă susțină. Am câștigat cu Robert, cu Max, cred că pot câștiga și cu Julien.

Chiar înainte de începerea turneului de la București, echipa de Fed Cup a României joacă la București barajul de accedere în Grupa Mondială II. Mergi la meciuri să le susții pe fete?
Voi merge dacă nu sunt încă în turneu la Monte Carlo. Mi-ar place să fiu în tribune să le susțin, să le văd câștigând. Este un moment important pentru tenisul românesc, fetele au șanse să câștige, joacă bine.

Articol scris de Cezara Paraschiv

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Povestea care a făcut ocolul lumii. Ce au găsit părinții în camera fiicei lor, în locul în care micuța susținea că se află „un monstru”
Povestea care a făcut ocolul lumii. Ce au găsit părinții în camera fiicei lor, în locul în care micuța susținea…
Adrian Mititelu Jr. a ieșit din spital și nu a stat pe gânduri! Unde a fost surprins fiul patronului de la FCU Craiova
Adrian Mititelu Jr. a ieșit din spital și nu a stat pe gânduri! Unde a fost surprins fiul patronului de…
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Dieta Monicăi Anghel. A slăbit enorm în ultimii ani: alimentele la care a renunțat total! „Mă cântăresc în fiecare zi”
Dieta Monicăi Anghel. A slăbit enorm în ultimii ani: alimentele la care a renunțat total! „Mă cântăresc în fiecare zi”
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Cine sunt românii care trebuie să plătească 
Cine sunt românii care trebuie să plătească "taxa pe lux" pentru locuinţele şi maşinile pe care le deţin
RUINELE unui ORAȘ imens, găsite pe planeta Marte? Cercetătorii, ULUIȚI!
RUINELE unui ORAȘ imens, găsite pe planeta Marte? Cercetătorii, ULUIȚI!
Câți bani primește FCSB după ce a devenit campiona României! Suma uriașă pe care o poate încasa din competițiile europene
Câți bani primește FCSB după ce a devenit campiona României! Suma uriașă pe care o poate încasa din competițiile europene
Vești proaste pentru șoferi! Riscă amenzi de cinci ori mai mari. Greșeala care le poate goli buzunarele
Vești proaste pentru șoferi! Riscă amenzi de cinci ori mai mari. Greșeala care le poate goli buzunarele
Regula pe care șoferii NU TREBUIE să o încalce niciodată. Legea din ROMÂNIA spune clar
Regula pe care șoferii NU TREBUIE să o încalce niciodată. Legea din ROMÂNIA spune clar
A început livrarea pensiilor pe luna mai. Data exactă când intră banii pe card. Poșta Română a făcut anunțul
A început livrarea pensiilor pe luna mai. Data exactă când intră banii pe card. Poșta Română a făcut anunțul
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
O româncă din străinătate gătește cu ce găsește la gunoi: „E mâna a doua pe gratis” VIDEO
O româncă din străinătate gătește cu ce găsește la gunoi: „E mâna a doua pe gratis” VIDEO
Care sunt talentele secrete ale Familiei Regale Britanice?
Care sunt talentele secrete ale Familiei Regale Britanice?
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cine a câștigat a 11-a gală Te cunosc de undeva!. Punctele concurenților de la canapea au decis echipa învingătoare
Cine a câștigat a 11-a gală Te cunosc de undeva!. Punctele concurenților de la canapea au decis echipa învingătoare