Inimă de mare campion! Discursul lui Nadal de după finala pierdută la AO a fost unul care merită tot respectul

Inimă de mare campion! Discursul lui Nadal de după finala pierdută la AO a fost unul care merită tot respectul
  • Publicat:
  • Actualizat:

Rafael Nadal a eșuat în tentativa de a deveni primul jucător din „Era Open” care să cucerească fiecare turneu de Grand Slam de cel puțin două ori, însă atitudinea sa din teren și declarațiile date ulterior au arătat ce înseamnă să fii un adevărat campion.

Din respect pentru adversar și pentru spectatorii prezenți în tribună, Rafa a refuzat să abandoneze, deși era clar că nu poate emite pretenții din cauza accidentării la spate. Mai mult, ibericul a riscat să sufere o accidentare mai gravă, doar din dorința de a ieși cu capul sus dintr-o mare confruntare și a nu îi umbri lui Wawrinka performanța.

În declarațiile ulterioare finalei, Nadal a dat dovadă încă o dată că este un mare caracter, discursul său fiind axat pe performanța extraordinară reușită de „Big Stan”, care a practicat cel mai bun tenis din carieră și, care, independent de starea fizică a lui Rafa, a fost un câștigător de drept al turneului.

Începutul setului doi a fost momentul cheie al meciului. La un serviciu, am simțit o durere foarte mare la spate. Dar nu este momentul să vorbesc despre asta, potrivit este să îl felicit pe Stan pentru performanța sa. A meritat din plin să câștige acest turneu și sunt extrem de bucuros că a ajuns la o așa performanță.„, a spus Nadal, conform atpworldtour.com, nu înainte de a explica trăirile pe care le-a avut în setul secund, când durerile de spate și-au făcut apariția: „Ultimul lucru pe care mi l-am dorit a fost să mă retrag. Urăsc să renunț, mai ales într-o finală. Pe tot parcursul anului te pregătești pentru a juca la un asemenea nivel, dar când vine nu poți juca așa cum ți-ai dori. Am încercat din răsputeri să duc la capăt meciul, pentru public, pentru adversar, pentru mine. Dar adversarul meu a fost prea bun. Nu pot decât să spun că sunt mândru de cum m-am comportat și cred că nimeni nu poate să spună ceva diferit. Mă duc acasă știind că am făcut tot ce a depins de mine pentru a mă impune. Mai mult nu s-a putut.

În ceea ce privește posibilitatea ca finala de ieri să îl „urmărească” în viitor și să îi afecteze viitoarele performanțe, numărul 1 ATP a explicat că nu se pune problema, dovedind încă o dată extrem de multă maturitate.

Sunt evident dezamăgit de rezultat. Dar aceasta este viața, acesta este sportul. Am avut o sumedenie de momente excepționale în carieră, acesta este unul mai puțin plăcut. Dar nu este sfârșitul lumii, sunt fericit și norocos că pot să joc tenis, să fac zilnic un lucru pe care îl iubesc. O mulțime de oameni o duc foarte greu, își trăiesc viața de pe o zi pe alta, chiar nu este momentul să mă lamentez. Sunt un om norocos că am parte de ceea ce îmi doresc.„, a mai spus tenismanul.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
De la Floreasca, l-au internat la Obregia. Mititelu Jr., mutat la 'Spitalul 9'! Ce au constatat medicii + câte zile îl vor ține la psihiatrie
De la Floreasca, l-au internat la Obregia. Mititelu Jr., mutat la 'Spitalul 9'! Ce au constatat medicii + câte zile…
Rana groaznică a lui Romario Benzar. Imaginea vă poate afecta emoțional
Rana groaznică a lui Romario Benzar. Imaginea vă poate afecta emoțional
Te trec fiori! Ce au găsit polițiștii în locuința și în mașina individului care a luat-o pe Ana-Maria, tânăra gravidă în 6 luni, la ocazie?: „Doamne ferește! Cine știe câte victime sunt”
Te trec fiori! Ce au găsit polițiștii în locuința și în mașina individului care a luat-o pe Ana-Maria, tânăra gravidă…
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Bula îsi întreabă dirigintele: - Dom’ profesor, care e diferența dintre bărbați și femei?
BANCUL ZILEI. Bula îsi întreabă dirigintele: - Dom’ profesor, care e diferența dintre bărbați și femei?
EXPERIMENT. Cum deosebim vopseaua naturală pentru ouă de cea clasică, plină de E-uri
EXPERIMENT. Cum deosebim vopseaua naturală pentru ouă de cea clasică, plină de E-uri
Au editat ADN-ul uman cu Inteligența Artificială! Ce-a urmat este ULUITOR
Au editat ADN-ul uman cu Inteligența Artificială! Ce-a urmat este ULUITOR
Răsturnare de situaţie! Cine a preluat, de fapt, şefia clanului Corduneanu, după moartea Stăpânului Moldovei
Răsturnare de situaţie! Cine a preluat, de fapt, şefia clanului Corduneanu, după moartea Stăpânului Moldovei
Ultimele cuvinte pe care Ana-Maria a reușit să le rostească mamei sale, înainte să fie găsită moartă: „Mi-a zis că…”
Ultimele cuvinte pe care Ana-Maria a reușit să le rostească mamei sale, înainte să fie găsită moartă: „Mi-a zis că…”
Mașinile INTERZISE definitiv. Decizia finală a UE se aplică obligatoriu în România
Mașinile INTERZISE definitiv. Decizia finală a UE se aplică obligatoriu în România
"Am călătorit în timp". Profesor ieșit din comă a fost în anul 3906 și știe ce urmează
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Cum s-a răzbunat în mod spectaculos un bărbat părăsit de soție din cauză că era obez VIDEO
Cum s-a răzbunat în mod spectaculos un bărbat părăsit de soție din cauză că era obez VIDEO
Lozuri pentru sprijinirea sportivilor români la JO de la Paris
Lozuri pentru sprijinirea sportivilor români la JO de la Paris
Un nou SUV s-a lansat pe piața din România. Bate BMW sau Mercedes-Benz?
Un nou SUV s-a lansat pe piața din România. Bate BMW sau Mercedes-Benz?
Luna plină din 24 aprilie influențează anumite zodii. Cine va cunoaște succesul după acest fenomen
Luna plină din 24 aprilie influențează anumite zodii. Cine va cunoaște succesul după acest fenomen