Acasa » Alte Sporturi » Tenis » Incident urât în tenis! Daniil Medvedev a lovit cu mingea în față o spectatoare, în mod intenționat! Decizia incredibilă a arbitrului | VIDEO

Incident urât în tenis! Daniil Medvedev a lovit cu mingea în față o spectatoare, în mod intenționat! Decizia incredibilă a arbitrului | VIDEO

Alexandru Tăcină
Incident urât în tenis! Daniil Medvedev a lovit cu mingea în față o spectatoare, în mod intenționat! Decizia incredibilă a arbitrului | VIDEO

Daniil Medvedev (Rusia, 3 ATP) a lovit o spectatoare cu mingea direct în figură, dar arbitrul l-a iertat pe rus, deși regulamentul prevede că jucătorul trebuie să fie descalificat în astfel de situații.

Incidentul a avut loc în timpul meciului disputat miercuri, în primul tur al turneului de la Viena (Austria), și a trecut relativ neobservat, până joi, când fanii lui Novak Djokovic au făcut scandal pe rețelele de socializare. Sârbul a fost descalificat la US Open 2020 după o fază similară, când a lovit-o cu mingea pe arbitra la linie Laura Clark.

Incident urât în tenis! Daniil Medvedev a lovit cu mingea în față o spectatoare, în mod intenționat! Decizia incredibilă a arbitrului

Episodul urât din timpul meciului Daniil Medvedev – Arthur Fils, scor 6-4, 6-2, s-a petrecut în momentul în care rusul mai avea nevoie de un game pentru a-și adjudeca victoria.

Daniil Medvedev a dat cu racheta într-o minge care nu se afla în joc – venită din panou, trimițând-o în mod intenționat spre tribune. Medvedev a lovit o spectatoare chiar în față și a părut conștient de gravitatea gestului său. Fostul lider mondial a întors capul către arbitrul de scaun, susținând că impactul a fost neintenționat.

Deși regulamentul indică clar că lovirea unui spectator cu o minge, în mod intenționat sau nu, atunci când jocul este întrerupt, duce la o descalificare, arbitrul nu l-a sancționat pe Daniil Medvedev. Rusul nu se află la prima abatere, având în vedere că la Wimbledon a lovit o femeie cameraman și a scăpat, de asemenea, basma curată.

Novak Djokovic a fost descalificat după o fază asemănătoare

Nu la fel de norocos a fost Novak Djokovic, sârbul fiind descalificat la turneul de Grand Slam de la US Open 2020 în urma unui incident asemănător. Sârbul s-a enervat după ce a pierdut un punct și a trimis mingea, fără să se uite, în zona din spatele său.

Din greșeală, Djokovic a nimerit în plină figură o arbitră de linie. Femeia a avut dificultăți de respirație în urma loviturii primite, iar medicii au intervenit de urgență.

Chiar dacă arbitra de linie și-a revenit, Novak Djokovic nu i-a putut îndupleca pe oficialii turneului, care după minute bune de discuții în contradictoriu au decis să îl descalifice pe tenismen.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]