Începe „războiul!” Rafael Nadal, amenințat de jurnaliștii sârbi după atacul spaniolului la adresa lui Novak Djokovic: „Te ținem minte!”

Începe „războiul!
  • Publicat:
  • Actualizat:

Jurnaliștii din Serbia îl pun la zid pe Rafael Nadal (35 de ani), după ce spaniolul l-a criticat pe rivalul său, Novak Djokovic (34 de ani), care a mers nevaccinat în Australia, cu o scutire medicală controversată.

Sârbii au luat foc și îl acuză pe Rafael Nadal că l-a lovit pe Novak Djokovic deși sârbul este la pământ! De asemenea, jurnaliștii din țara vecină îi reproșează lui Nadal că nu a scos niciun cuvânt despre tratamentul degradant la care este supus Djokovic.

Una dintre cele mai importante publicații din Serbia, „Telegraf”, îl desființează pe Rafael Nadal, care nu s-a sfiit să îl atace pe Novak Djokovic: „Dacă și-ar fi dorit, ar fi jucat la Australian Open fără probleme! El își ia propriile decizii”, a spus Nadal despre Djokovic, după ce Nole a fost închis într-un hotel pentru refugiați, până când instanța va decide dacă are sau nu dreptul să joace la Australian Open.

Începe „războiul!” Jurnaliștii sârbi îl amenință pe Rafael Nadal după atacul la adresa lui Novak Djokovic: „Te ținem minte!”

Cuvintele lui Rafael Nadal la adresa lui Nova Djokovic au stârnit un ecou negativ în redacțiile sârbe, care îl acuză pe spaniol că nu arată empatie față de situația lui Novak Djokovic: „Nu a spus niciun cuvânt despre tratamentul inuman la care a fost supus sau despre tortura pe care a suferit-o aproape 12 ore toată noaptea la aeroport!”, au scris jurnaliștii sârbi în cotidianul Telegraf. „Comentariul lui Nadal este complet nepotrivit! Nadal, te ținem minte!”, au titrat, revoltați, sârbii.

Nadal a avut un discurs acid la adresa lui Djokovic: „Ceea ce se întâmplă nu este bine pentru nimeni, după părerea mea. Nu am toate detaliile, aşa că nu pot avea o părere clară. Tot ce pot spune este că trecem printr-o perioadă foarte dificilă. Multe familii au suferit enorm în ultimii doi ani din cauza pandemiei. Este normal ca oamenii de aici, în Australia, să fie supăraţi de această situaţie cu toate măsurile foarte stricte pe care le-au trăit. Mulţi oameni nu au putut merge acasă.

„Djokovic știa condițiile de câteva luni!”

Tot ce pot spune este că cred ceea ce spun oamenii de ştiinţă. Dacă ei spun că trebuie să ne vaccinăm, trebuie să ne vaccinăm. Am avut Covid. Am fost vaccinat de două ori. Dacă faci asta, poţi juca aici fără nicio problemă. Aceasta este singura certitudine. Dacă eşti vaccinat, poţi juca Australian Open şi peste tot. Lumea a suferit prea mult pentru a nu respecta regulile. Nu încurajez pe nimeni să se vaccineze. Fiecare ar trebui să facă ceea ce crede că este potrivit pentru el.

Sentimentul meu este că vaccinul este singura soluţie pentru a opri această pandemie. Aceasta este ceea ce spun oamenii de ştiinţă. Eu nu pot spune altceva. Cred că, dacă ar fi vrut, ar fi putut juca fără griji aici, în Australia. El a ales. Fiecare este liber să facă propriile alegeri, dar în spatele lor există consecinţe. Evident, nu-mi place situaţia. Pe de o parte, îmi pare rău pentru el. Dar, pe de altă parte, ştia condiţiile de câteva luni. El a ales”, a fost declarația lui Rafael Nadal, cel care deține 20 de titluri de Grand Slam în palmares, la fel ca și Novak Djokovic și Roger Federer.

A făcut primii pași în redacția ProSport în anul 2013, iar „universul" presei l-a fascinat din prima! Culege știri de ultimă oră, realizează live bloguri, analize, interviuri cu sportivi de top, în special din lumea tenisului, căutând părțile nevăzute ale sportului alb. După cinci ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Este incredibil ce le-a spus Mirel părinților săi! Au ieșit înmărmuriți după dialogul cu fiul lor
Este incredibil ce le-a spus Mirel părinților săi! Au ieșit înmărmuriți după dialogul cu fiul lor
Se pregătește o lovitură fără precedent în Formula 1
Se pregătește o lovitură fără precedent în Formula 1
„Ne pare rău de fata aceea” Tatăl lui Mirel a izbucnit în plâns după ce și-a vizitat fiul în arest. Nu își mai poate privi copilul în ochi
„Ne pare rău de fata aceea” Tatăl lui Mirel a izbucnit în plâns după ce și-a vizitat fiul în arest.…
Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra
Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra
Câți bani cere Oana Zăvoranu pentru o apariție la TV. Cristi Brancu a dat-o de gol: „Habar nu am dacă îi dă cineva!"
Câți bani cere Oana Zăvoranu pentru o apariție la TV. Cristi Brancu a dat-o de gol: „Habar nu am dacă…
BANCUL ZILEI. Tatăl către Bulă: Ce mai e nou pe la școală, băiete?
BANCUL ZILEI. Tatăl către Bulă: Ce mai e nou pe la școală, băiete?
Tatăl criminalului Mirel, în lacrimi după ce şi-a vizitat fiul.
Tatăl criminalului Mirel, în lacrimi după ce şi-a vizitat fiul. "Ne pare rău şi de el, şi de fata aceea…
Boala CIUDATĂ care apare DOAR în creierul oamenilor SĂRACI
Boala CIUDATĂ care apare DOAR în creierul oamenilor SĂRACI
Horaţiu Moldovan şi-a făcut publică relaţia cu fosta iubită a lui Dragoş Nedelcu! Primele imagini cu cei doi sărutându-se!
Horaţiu Moldovan şi-a făcut publică relaţia cu fosta iubită a lui Dragoş Nedelcu! Primele imagini cu cei doi sărutându-se!
Imaginile durerii! Mama Andreei a clacat la înmormântarea fetiței sale. Scene îngrozitor de dureroase pe ultimul drum al tinerei
Imaginile durerii! Mama Andreei a clacat la înmormântarea fetiței sale. Scene îngrozitor de dureroase pe ultimul drum al tinerei
EXCLUSIV Ungurii, la ani lumină de România. Ungaria ne-a luat fața complet: Profit maxim
EXCLUSIV Ungurii, la ani lumină de România. Ungaria ne-a luat fața complet: Profit maxim
Imagini tulburătoare de la înmormântarea Andreei! Tânăra ucisă Mirel Dragomir va fi condusă astăzi pe ultimul drum
Imagini tulburătoare de la înmormântarea Andreei! Tânăra ucisă Mirel Dragomir va fi condusă astăzi pe ultimul drum
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
F1 Manager 2024 va permite crearea și gestionarea unor noi echipe de Formula 1
F1 Manager 2024 va permite crearea și gestionarea unor noi echipe de Formula 1
Gușă - Vizer, conflictul ia amploare: interviul exploziv care adâncește ruptura din judo
Gușă - Vizer, conflictul ia amploare: interviul exploziv care adâncește ruptura din judo
Imagini ruşinoase din Gaza: soldaţi israelieni s-au fotografiat jucându-se cu lenjeria intimă a femeilor palestiniene
Imagini ruşinoase din Gaza: soldaţi israelieni s-au fotografiat jucându-se cu lenjeria intimă a femeilor palestiniene
Praful saharian ar putea afecta această piesă a mașinii
Praful saharian ar putea afecta această piesă a mașinii
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă. Cele două împart același trup
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă. Cele două împart același trup