Acasa » Alte Sporturi » Tenis » Iga Swiatek, propunere incredibilă: „Aş pune-o antrenoarea mea pe Aryna Sabalenka. Se va retrage înainte”

Iga Swiatek, propunere incredibilă: „Aş pune-o antrenoarea mea pe Aryna Sabalenka. Se va retrage înainte”

22 feb. 2025, 19:55, Tenis
Iga Swiatek, propunere incredibilă: "Aş pune-o antrenoarea mea pe Aryna Sabalenka. Se va retrage înainte"
Sursa foto: Instagram

Inspirată de Novak Djokovic, care l-a convins pe fostul său rival, Andy Murray, să-i devină antrenor, Iga Swiatek și-a exprimat dorința de a colabora cu Aryna Sabalenka.

Cele două luptă pentru primul loc din ierarhia mondială, dar sunt foarte bune prietene. Stau mărturie clipurile amuzante postate de-a lungul timpului pe rețelele de socializare.

Ba mai mult, în ultimele zile ale anului 2024 s-au antrenat împreună la Abu Dhabi, cu prilejul World Tennis League. Printre participantele la această competiție s-a numărat și Simona Halep.

Iga Swiatek ar vrea să fie antrenată de Aryna Sabalenka

Întrebată dacă i-ar surâde ideea de a fi antrenată de una dintre colegele de circuit, Iga Swiatek a menționat-o mai întâi pe Andrea Petkovic, nemțoaica retrasă între timp din activitate, apoi s-a dus cu gândul spre Aryna Sabalenka.

„Petkovic nu mai joacă, dar am auzit că are un ochi foarte bun. Mereu mi-a plăcut, cred că ne-am înțelege bine. Aș pune-o antrenoare și pe Aryna Sabalenka, e mai în vârstă decât mine, așa că se va retrage înainte. Ar fi amuzant”, a declarat poloneza.

În replică, bielorusa s-a arătat surprinsă de propunere, dar a dezvăluit aspectul pe care ar încerca să-l îmbunătățească dacă ar lucra cu prietena sa: „Probabil a spus asta prin prisma experienței mele «nebune» din circuit. Aș putea s-o ajut cu latura mentală, dar repet, nu sunt sigură de asta (n.r. că își dorește să antreneze)”.

 Iga Swiatek l-a ignorat pe Wim Fissette după eliminarea de la Dubai

Învinsă de Mirra Andreeva, o rusoaică de doar 17 ani, în sferturile turneului WTA 1000 de la Dubai, scor 3-6, 3-6, Iga Swiatek a ieșit din nou în evidență printr-un gest care nu-i face cinste. Camerele TV au surprins-o când a părăsit complexul, ignorându-l complet pe antrenorul Wim Fissette. Acesta încerca s-o consoleze.

La conferința de presă, bielorusa a pus eșecul pe seama calendarului încărcat, un aspect asupra căruia a insistat și în trecut. Adaptarea la condiții diferite de la o săptămână la alta le creează, în opinia sa, mari dificultăți multora dintre jucătoare.

„Cu siguranță este o chestiune de calendar. Nu vom putea fi consecvente mulți ani jucând săptămână de săptămână. Nu e ca acum ceva timp în urmă, când jucătoare din afara top 20 câștigau rar asemenea turnee.

 

Acum oricine poate câștiga aceste turnee. Așa este de câțiva ani. Dar sunt sigură că programul nu ajută. Trebuie să schimbăm continentele foarte des, trebuie să schimbăm suprafețele, trebuie să schimbăm mingile. Da, nu este ușor. Nu sunt surprinsă că am pierdut”, a spus Swiatek.