Iga Swiatek, una dintre cele mai dominante jucătoare de tenis din ultimii ani, a fost hărțuită de paparazzi.
Sportiva din Polonia a povestit cum a fost urmărită până la apartament și a dezvăluit ce le-a spus.
Iga Swiatek a povestit cum a fost hărțuită de paparazzi. Jucătoarea din Polonia a fost urmărită până la apartament. Numărul 2 mondial s-a dus direct la ei și le-a cerut să aibă puțin respect pentru intimitatea sa.
„Pot accepta asta când merg la antrenament și tot, dar, de exemplu, când sunt aproape de casă și doar mă plimb cu un prieten sau cu un membru al familiei, aș prefera să nu facă asta pentru că e timpul meu liber.
Am avut un incident, de fapt, după Miami, când eram acasă, și paparazzi m-au urmărit aproape până în apartament. I-am oprit și le-am spus: «Mâine mă duc la antrenament. Puteți să-mi faceți poze când merg acolo, dar asta întrece orice măsură»”, a transmis Swiatek.
Poloneza Iga Swiatek a pierdut cu Daniele Collins, scor 1-6, 5-7, în turul 3 al turneului WTA 1000 de la Roma. Numărul 2 mondial a spus că va încerca să își facă ordine în gânduri.
„În mod clar, ar fi stupid să am multe ambiții, pentru că nu sunt capabilă să joc la nivelul meu. Nu am fost pe teren să lupt, m-am concentrat pe greşelile mele şi nu fac lucrurile bine. Mă concentrez prea mult pe partea negativă şi asta trebuie să se schimbe.
Voi încerca să-mi schimb puţin starea de spirit, să-mi pun ordine în gânduri şi să mă concentrez pe munca mea zi de zi.
Este clar că e ceva în neregulă cu ceea ce fac. Sunt lucruri de schimbat, echipa mea a făcut sugestii şi asta vom încerca să facem în următoarele săptămâni”, a spus Swiatek.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER