Iga Swiatek a dezvăluit cum se poartă cu ea celelalte jucătoare de tenis, în vestiar, după ce a fost prinsă dopată: „Așa sunt fetele”

Iga Swiatek a dezvăluit cum se poartă cu ea celelalte jucătoare de tenis, în vestiar, după ce a fost prinsă dopată: „Așa sunt fetele”
SURSA FOTO: PROFIMEDIA. 10 ianuarie 2025
  • Publicat:

În 2024, Iga Swiatek (23 de ani – 2 WTA) a fost depistată pozitiv la o substanță interzisă, iar într-un interviu pe care l-a acordat înainte de Australian Open 2025, poloneza a dezvăluit că s-a temut foarte tare de felul în care ar putea fi privită de celelate jucătoare de tenis.

Concret, Swiatek a crezut că integritatea îi va fi pusă sub semnul întrebării, chiar dacă, așa cum a transmis încă din primul moment, nu s-a dopat voluntar.

Iga Swiatek, iertată de jucătoarele din WTA? Poloneza a spus cum se comportă rivalele cu ea

Vestea că Iga Swiatek a fost prinsă dopată s-a împrăștiat în presa internațională în noiembrie 2024, însă, în ceea ce privește examenul antidoping la care a fost supusă sportiva, acesta a avut loc în luna august.

Poloneza s-a ales cu o suspendare de doar o lună, deoarece echipa ei a izbutit să îi demonstreze nevinovăția, respectiv să prezinte dovezi potrivit cărora a ajuns să se dopeze cu un supliment contaminat. În plus, Swiatek a primit acceptul de a ispăși pedeapsa eșalonat, detaliu ce i-a permis să ia parte la mai multe competiții importante.

Acum, înainte de Australian Open 2025, Iga Swiatek a fost întrebată din nou de reporteri despre clipele grele prin care a trecut, iar fostul lider WTA a mărturisit că poate cel mai tare s-a temut de ce vor spune celelalte jucătoare de tenis despre ea. Din fericire pentru Swiatek, rivalele ei au fost îngăduitoare, aparent, deoarece nu au pus-o la zid pentru scandalul în care a fost implicată:

Întotdeauna am făcut tot posibilul pentru a fi un bun exemplu, pentru a-mi demonstra integritatea și pentru a avea o conduită bună. Dar faptul că nu am avut niciun pic de control asupra acestui caz m-a scos puțin din minți. Dar în ceea ce privește atmosfera din vestiar, fetele sunt extraordinare… Cele mai multe dintre ele chiar m-au abordat. Așa sunt fetele: «Hei, cum putem să evităm să ajungem într-o astfel de situație? Există vreo modalitate prin care putem să fim mai atente?». Se tem că ar putea să li se întâmple și lor la fel de ușor. Sunt o mulțime de jucătoare care m-au susținut. Apreciez asta, pentru că m-au făcut să mă simt mai bine atunci când am revenit și nu știam cum va fi…”, a mărturisit Swiatek, potrivit Sports Keeda.

Cu cine se duelează Iga Swiatek în primul tur de la Australian Open

În primul tur de la Australian Open 2025, Iga Swiatek va trebui să o înfrunte pe Katerina Siniakova (28 de ani – 46 WTA), din Cehia.

Cele două vor fi la prima lor confruntare din circuitul WTA, iar poloneza pornește în mod evident cu statutul de mare favorită.

A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării în cadrul Universității din București, iar în presă a debutat la Sport.ro, în septembrie 2019. A lucrat aici până în februarie 2021, când a făcut pasul la Playsport.ro, unde a contribuit la lansarea pe piață a unui nou site ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
EA a fost marea iubire a lui Cătălin Botezatu. Designerul i-a fost amant timp de 7 ani
EA a fost marea iubire a lui Cătălin Botezatu. Designerul i-a fost amant timp de 7 ani
Cum l-a numit Jan Oblak pe Horațiu Moldovan, după ce românul a plecat de la Atletico Madrid
Cum l-a numit Jan Oblak pe Horațiu Moldovan, după ce românul a plecat de la Atletico Madrid
Primele imagini cu hoții care au furat tezaurul dacic din muzeul olandez. Momentul în care au fost surprinși pe camerele de supraveghere în timp ce provoacă explozia
Primele imagini cu hoții care au furat tezaurul dacic din muzeul olandez. Momentul în care au fost surprinși pe camerele…
Contra, interviu exploziv la Al-Arabiya: „Îmi vreau banii!”. A povestit, pe larg, ce i s-a întâmplat la Damac
Contra, interviu exploziv la Al-Arabiya: „Îmi vreau banii!”. A povestit, pe larg, ce i s-a întâmplat la Damac
Ianis Stoica va semna! Anunţul momentului în fotbalul românesc
Ianis Stoica va semna! Anunţul momentului în fotbalul românesc
BREAKING | OUT de la FCSB! Becali taie-n carne vie: a acceptat
BREAKING | OUT de la FCSB! Becali taie-n carne vie: a acceptat "sentinţa" şi pleacă!
Cât de bine arată Daciana Sârbu după divorțul de Victor Ponta! Secretul siluetei perfecte la 48 de ani
Cât de bine arată Daciana Sârbu după divorțul de Victor Ponta! Secretul siluetei perfecte la 48 de ani
Demitere neașteptată la Antena Stars. Nu va mai apărea la TV!
Demitere neașteptată la Antena Stars. Nu va mai apărea la TV!
BANCUL ZILEI. După ce face amor cu pacienta, doctorul e cuprins de remușcări: – Lasă, lasă… nu te mai frământa
BANCUL ZILEI. După ce face amor cu pacienta, doctorul e cuprins de remușcări: – Lasă, lasă… nu te mai frământa
"A tras-o ca pe o cârpă pe la noi prin curte". Alina a murit sub o ploaie de lovituri chiar…
Ion Luca Caragiale, CRITICAT aspru la debutul pieselor sale de teatru. Cine l-a sprijinit?
Ion Luca Caragiale, CRITICAT aspru la debutul pieselor sale de teatru. Cine l-a sprijinit?
El e românul care are un salariu 33.000 de euro pe lună. Are acelaşi loc de muncă din 2013
El e românul care are un salariu 33.000 de euro pe lună. Are acelaşi loc de muncă din 2013
NU E BANC! Ce salariu are o stewardesă de la Wizz Air acum, în ianuarie 2025
NU E BANC! Ce salariu are o stewardesă de la Wizz Air acum, în ianuarie 2025
Călin Georgescu, deconspirat. Dezvăluirea care zguduie România: „Suntem într-un rahat cât casa”
Călin Georgescu, deconspirat. Dezvăluirea care zguduie România: „Suntem într-un rahat cât casa”
Adevărata cauză a morții asistentei din Iași. Carmen a fost găsită fără suflare în casa vecinului, iar necropsia a scos la iveală motivul decesului:
Adevărata cauză a morții asistentei din Iași. Carmen a fost găsită fără suflare în casa vecinului, iar necropsia a scos…
Pictorial de senzaţie cu cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia Pârva
Pictorial de senzaţie cu cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia Pârva
Ce jocuri primesc abonații PlayStation în ianuarie 2025
Ce jocuri primesc abonații PlayStation în ianuarie 2025
Rapid învinge Universitatea Craiova cu 1-0
Rapid învinge Universitatea Craiova cu 1-0
Luminile de zi și proiectoarele de ceață: Reguli și amenzi pentru șoferi în 2025
Luminile de zi și proiectoarele de ceață: Reguli și amenzi pentru șoferi în 2025
În premieră ȋntr-un talent show tv, concurenţii X Factor au susţinătorii cu ei, pe scenă. Mihai Morar: „E pentru prima oară...”
În premieră ȋntr-un talent show tv, concurenţii X Factor au susţinătorii cu ei, pe scenă. Mihai Morar: „E pentru prima…
×