Iga Swiatek a cucerit turneul de la Stuttgart și a primit o mașină de lux din partea organizatorilor! Patru titluri consecutive pentru poloneză

Alexandru Tăcină
Iga Swiatek a cucerit turneul de la Stuttgart și a primit o mașină de lux din partea organizatorilor! Patru titluri consecutive pentru poloneză

Iga Swiatek (Polonia, 1 WTA) își continuă seria victoriilor impresionante, triumfând și la turneul WTA 500 de la Stuttgart (Germania), după 6-2, 6-2 în finala cu Aryna Sabalenka (Belarus, 4 WTA).

Iga Swiatek nu mai are adversară în circuitul WTA! Poloneza a ajuns la patru titluri consecutive, după ce a câștigat turneele de la Doha, Indian Wells, Miami și Stuttgart.

În afară de cecul în valoare de 98.823 de euro pe care l-a încasat Iga Swiatek grație triumfului de la Stuttgart, organizatorii i-au oferit cadou un Porsche Taycan.

Iga Swiatek a cucerit turneul de la Stuttgart și a primit o mașină de lux din partea organizatorilor

Iga Swiatek a câștigat duminică al patrulea titlu consecutiv și al șaptelea din carieră, după ce a dispus în minimum de seturi de Aryna Sabalenka! Aceasta a fost a 23-a victorie la rând pentru poloneză. Swiatek a avut nevoie de o oră și 25 de minute pentru a o răpune pe Sabalenka, scor 6-2, 6-2.

Iga a devenit lider mondial luna trecută, profitând de retragerea australiencei Ashleigh Barty. „Ash” a agățat racheta în cui la numai 25 de ani și i-a predat ștafeta lui Swiatek. Poloneza în vârstă de 20 de ani domină tenisul feminin într-o manieră categorică.

Maria Sharapova a câștigat nu mai puțin de trei mașini la Stuttgart

Iga Swiatek a plecat acasă cu o mașină Porsche după ce s-a încoronat campioana turneului de la Stuttgart! Concursul din Germania este renumit pentru faptul că oferă o mașină Porsche campioanei! Premiul constând într-o mașină a devenit deja o tradiție, regula fiind implementată încă din ’70 de către sponsorul principal al turneului.

Maria Sharapova a câștigat nu mai puțin de trei mașini Porsche, ea triumfând la edițiile din anii 2012, 2013 și 2014! După ultimul trofeu cucerit în Germania, rusoaica a făcut o glumă memorabilă, în momentul în care a fost întrebată unde va mai ține și această mașină: „Întotdeauna se găsește loc pentru încă un Porsche în garaj!”, a spus „Masha”.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]