Idee inedită în Cehia pe timp de pandemie: turneu la Praga cu cele mai bune 8 jucătoare de tenis din țară!

Daniel Nazare
Idee inedită în Cehia pe timp de pandemie: turneu la Praga cu cele mai bune 8 jucătoare de tenis din țară!

Federaţia cehă de tenis a anunţat duminică organizarea unui turneu la Praga, în perioada 26-28 mai, cu participarea celor mai buni jucători şi jucătoare din Cehia, printre care dubla campioană de la Wimbledon, Petra Kvitova, precum şi numărul 3 mondial, Karolina Pliskova, informează AFP.

„Este prima competiţie pregătită de Federaţia cehă de tenis pentru jucători în această perioadă în care nu pot călători din cauza pandemiei”, a precizat purtătorul de cuvânt al acestui turneu, Karel Tejkal, într-un comunicat. „Opt jucătoare vor evolua pe suprafaţă hard şi opt jucători pe zgură”, a precizat directorul turneului, David Trunda.

Surorile Pliskova au confirmat prezența

Competiţia va avea la start nume mai sonore la feminin, în condiţiile în care jucătoarele cehe sunt mai bine clasate decât omologii lor masculini.

Karolina Pliskova şi sora sa geamănă Kristyna (locul 69 WTA) vor fi prezente la start „dacă vor fi într-o stare bună de sănătate”, a precizat preşedintele Federaţiei cehe de tenis, Ivo Kaderka. Karolina Muchova (26 WTA) şi Barbora Strycova (31 WTA) şi-au anunţat şi ele participarea.

270 decese până acum în Cehia

„Sunt nerăbdătoare să disput un turneu după o pauză atât de lungă”, a declarat Petra Kvitova. „Sunt cu adevărat curioasă să văd în ce formă ne aflăm după această perioadă fără turnee”, a adăugat ea. Potrivit lui Ivo Kaderka, reţetele turneului vor fi utilizate pentru finanţarea luptei împotriva Covid-19, care a produs 270 de decese în Republica Cehă.

Circuitele profesioniste de tenis ATP şi WTA sunt oprite de la începutul lunii martie, iar o eventuală reluarea acestora nu se va putea produce cel puţin până la jumătatea lunii iunie, din cauza pandemiei, informează Agerpres.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Prețul INCREDIBIL la benzină în Siria. Ministrul Energiei, AFARĂ!
Mediafax
Moartea Mădălinei Apostol, o greșeală fatală? Ce ar fi indicat primele rezultate medico-legale
Cancan.ro
Țara care te plătește cu 5.000 de euro pe an să trăiești pe o insulă de vis. Condițiile pentru a primi banii
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Cu ce probleme de sănătate s-ar fi confruntat Mădălina Apostol. Urma un tratament medicamentos! Cum au arătat ultimele luni din viața ei
Ce se întâmplă, doctore?
Începe să devină o obişnuinţă ca România să fie printre cele mai scumpe pieţe la energie din Europa
Economedia
BANCUL ZILEI. Bulă: - Ah, dar bună mai ești… Mult mai bună decât soră-ta!
Râzi cu lacrimi
Găuri ciudate pe Marte! Nimeni nu știe cum s-au format
Descopera.ro
Soția generalului Dorin Ioniță, ultimul gest de iubire. Ce mesaj emoționant i-a scris pe coroana funerară
Cancan.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Pești ucigași au invadat un parc tematic de lux
Go4Games
Aproape toate mașinile au acest buton. Dar dacă îl apeși, s-ar putea să apară probleme la care nu te-ai aștepta
Promotor.ro
O româncă I-A SEDUS pe italieni! E printre cele mai populare! Nu este Mădălina Ghenea...
Mediafax Italia
AVERTISMENT PENTRU ȘOFERI! Cât te poate costa, mai nou, schimbarea bruscă de bandă?!
Mediafax Spania