Hănescu: „Trebuie să ne calificăm în Grupa Mondială”

Redactor:
Bitescu Wili
Hănescu:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Tenismanul Victor Hănescu a declarat că echipa României de Cupa
Davis trebuie să se califice în Grupa Mondială a competiției, chiar
dacă,în acest moment, „tricolorii” nu au o formație care să facă
față acolo.

„Trebuie să ne calificăm în Grupa Mondială, pentru că Ecuadorul nu
are o echipă prea puternică, iar jucătorii lor sunt mai slab
clasați decât cei din echipa României. Totuși, cred că România nu
are încă o echipă pregătită să facă față în Grupa Mondială, dar
dacă vom ajunge acolo, vom încerca să facem tot ce putem pentru a
rămâne acolo”,
a spus Hănescu.

Tenismanul a precizat că este mulțumit de evoluția sa în partida cu
ecuadorianul Ivan Endara, pe care l-a învins în trei seturi.
A fost un meci bun, în care nu m-am complicat și care nu a
durat prea mult, ceea ce mi-am dorit de la început. A fost totuși
puțin obositor, probabil că și din cauza terenului, dar a fost bine
că nu m-am lungit”
, a adăugat Victor Hănescu.

Jucătorul a mai spus că partida dintre Adrian Ungur și Giovanni
Lapentti este foarte importantă pentru rezultatul final al
întâlnirii dintre România și Ecuador: „Este foarte
important meciul care urmează, și sper ca Adrian Ungur să
demonstreze că este un jucător valoros. Este un meci important
pentru cariera sa, iar daca va obține o victorie în fața lui
Giovanni Lapentti ne-ar ajuta foarte mult în acest
meci”.

Hănescu a afirmat că și-a întrerupt înțelegerea cu antrenorul său
Firicel Tomai, urmând să continue în circuitul profesionist,
deocamdată, fără a avea un tehnician. „Nu știu dacă schimb
antrenorul. Într-adevăr, am întrerupt colaborarea cu Firicel Tomai,
dar asta nu înseamnă că nu mă voi mai sfătui cu el. El a vrut să
colaboreze tot mai mult cu Simona Halep și își dorea de mult timp
să mai ridice câte un jucător. Pe mine m-a adus la un nivel la care
nu știu ce ar mai putea să mă învețe. Acum voi continua singur, iar
după o perioadă voi vedea dacă voi avea nevoie să colaborez și cu
un antrenor. La sfârșitul acestui an mă voi hotărî dacă voi
colabora cu un tehnicianu sau nu. Dacă voi alege un antrenor,
atunci cred că voi căuta pe cineva din țară”
, a declarat
Hănescu.

Sursa: Mediafax

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Chirie de 30 de bani pe zi în locul din România cu priveliște de vis! În spate se ascunde, însă, o poveste tristă
Chirie de 30 de bani pe zi în locul din România cu priveliște de vis! În spate se ascunde, însă,…
Vestea primită de Horațiu Moldovan la patru luni de la transferul la Atletico Madrid
Vestea primită de Horațiu Moldovan la patru luni de la transferul la Atletico Madrid
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un milion de euro
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un…
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Craterul din Slănic se măreşte, iar crăpăturile au ajuns la blocurile şi la casele din jur.
Craterul din Slănic se măreşte, iar crăpăturile au ajuns la blocurile şi la casele din jur. "Stăm şi aşteptăm. Situaţia…
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Cum îşi răsfaţă Arpad Paszkany iubita cu 24 de ani mai tânără! Antonela, apariţie răvăşitoare în costum de baie
Cum îşi răsfaţă Arpad Paszkany iubita cu 24 de ani mai tânără! Antonela, apariţie răvăşitoare în costum de baie
Ce a pățit o româncă, după ce a cumpărat o caserolă cu aripioare de pui dintr-un supermarket Lidl din Cluj. Ce era înauntru, de fapt
Ce a pățit o româncă, după ce a cumpărat o caserolă cu aripioare de pui dintr-un supermarket Lidl din Cluj.…
Traian Băsescu spune adevărul despre Ion Iliescu: Este prea târziu
Traian Băsescu spune adevărul despre Ion Iliescu: Este prea târziu
Lovitură CRUNTĂ pentru Ion Iliescu! Breaking news
Lovitură CRUNTĂ pentru Ion Iliescu! Breaking news
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Teroarea evreilor demascați de Gestapo: „Am fost învățați să-i recunoaștem după structura craniului. Tu provii dintr-o familie bună“ VIDEO
Teroarea evreilor demascați de Gestapo: „Am fost învățați să-i recunoaștem după structura craniului. Tu provii dintr-o familie bună“ VIDEO
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele