Hănescu, comparat cu Zidane!** VEZI DE CE

  • Publicat:
  • Actualizat:

Sporturile devin din ce în ce mai agresive din cauza îndârjirii
jucătorilor. Toată lumea vrea să facă performanță, așa că mulți nu
se dau la o parte de la a se folosi de diverse șiretlicuri pentru
a-și scoate adversarii din joc. Spectatorii inclusiv.

Cea mai recentă fază controversată în care a fost implicat un român
este cea de la Wimbledon, atunci când Victor Hănescu a intrat „în
gura presei”, și nu numai, la meciul cu Daniel Brands. Hane avusese
2-0 la seturi și ratase patru mingi de meci, dar Brands a revenit
și a egalat, iar în setul decisiv Hănescu a luat-o razna, scuipând
spre spectatori și părăsind arena la 3-0 pentru adversar (6-7 6-7
7-6 6-3 3-0).

Gestul lui Hane a fost dezaprobat de tenismanul suedez Mats
Wilander, într-un interviu acordat
ProSport
, și comparat de el cu gestul lui Zinedine
Zidane din finala Cupei Mondiale din 2006, atunci când Zizou i-a
aplicat un cap în piept lui Materazzi după ce italianul l-a șicanat
tot meciul.

„Nimeni nu are voie să scuipe către asistență sau să scuipe
pe altcineva, dar nu pot comenta exact. E la fel ca la Zidane la
Cupa Mondială, trebuie să asculți ambele părți pentru a putea
judeca pe cineva”
, a spus Wilander pentru ProSport.

VEZI
GESTUL LUI HĂ‚NESCU DIN MECIUL CU BRANDS:

VEZI GESTUL LUI ZIDANE DIN FINALA CM 2006:

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Este incredibil ce le-a spus Mirel părinților săi! Au ieșit înmărmuriți după dialogul cu fiul lor

Se pregătește o lovitură fără precedent în Formula 1

Andreea nu este singura victimă a lui Mirel! Ce i-a făcut fostei iubite într-o criză de gelozie?!

Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra

Câți bani cere Oana Zăvoranu pentru o apariție la TV. Cristi Brancu a dat-o de gol: „Habar nu am dacă îi dă cineva!"
Câți bani cere Oana Zăvoranu pentru o apariție la TV. Cristi Brancu a dat-o de gol: „Habar nu am dacă…
BANCUL ZILEI. Tatăl către Bulă: Ce mai e nou pe la școală, băiete?

Trecutul întunecat al lui Mirel, criminalul Andreei: şi-a agresat şi fostele iubite. Reacţia mamei sale, în vizită la puşcărie

Absolut HILAR! Cybertruck s-a făcut de TOT RÂSUL când a încercat să...

Să-i fie ţărâna uşoară! Vedeta mutilată cu ciocanul de soţul ei, mesaj şocant despre tatăl celor două fete ale sale!

Imaginile durerii! Mama Andreei a clacat la înmormântarea fetiței sale. Scene îngrozitor de dureroase pe ultimul drum al tinerei

CARNEA DE PUI din magazine. Anunțul venit de la cel mai înalt nivel: Să fie foarte clar

Imagini tulburătoare de la înmormântarea Andreei! Tânăra ucisă Mirel Dragomir va fi condusă astăzi pe ultimul drum

Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței

F1 Manager 2024 va permite crearea și gestionarea unor noi echipe de Formula 1

Hagi s-a liniștit: Ianis merge sigur în Germania! Avem premianții și corigenții lotului pentru Euro ANALIZĂ

Imagini ruşinoase din Gaza: soldaţi israelieni s-au fotografiat jucându-se cu lenjeria intimă a femeilor palestiniene

Praful saharian ar putea afecta această piesă a mașinii

Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă. Cele două împart același trup