Halep, lângă Serena și Șarapova? Simona, nominalizată la premiul „Revelația Anului 2013”

Redactor:
Robert ZANFIR
Halep, lângă Serena și Șarapova? Simona, nominalizată la premiul
  • Publicat:
  • Actualizat:

Simona a fost nominalizată de WTA pentru premiul „Revelația Anului 2013″

Reprezentanta României este pe aceeași listă cu Sloane Stephens și Carla Suarez Navarro

WTA (Asociația Tenisului Feminin) a anunțat aspirantele pentru premiul de „Revelația Anului 2013″, titlu care se acordă la finele fiecărui sezon: Simona Halep (foto, România), Sloane Stephens (SUA) și Carla Suarez Navarro (Spania). Simona pare să plece ca favorită, după ce a cucerit șase trofee anul acesta și a urcat până pe locul 11 WTA. Românca are totuși o contracandidată serioasă în reprezentanta Statelor Unite. Stephens (locul 12 WTA) a reușit performanțe notabile în turneele importante, și anume a prins semifinalele la Australian Open, acolo unde a produs un șoc, eliminând-o pe Serena Williams, și sferturile la Wimbledon, învinsă fiind de campioana competiției, Marion Bartoli.
 
Simona Halep ar putea intra într-o galerie selectă de mari jucătoare care au fost declarate „revelația anului”, alături de românca Virginia Ruzici (1978), cea care o și manageriază în prezent, Steffi Graf (1986), Monica Seleș (1990), Martina Hingis (1996), Serena Williams (1999), Justine Henin (2001) și Maria Șarapova (2004). Premiantele din anii precedenți au fost, de asemenea, jucătoare importante din Top 10: Sarra Errani (locul 7 WTA) – 2011 și Petra Kvitova (locul 5 WTA) – 2012.

CICLISM + Novak, demis din funcția de președinte
Președintele Federației Române de Ciclism, Eduard Carol Novak, a fost demis, ieri, din funcție de Consiliul de Administrație. Campionului paralimpic de la Londra i-au fost imputate 25 de motive de nerespectare a regulamentelor. În replică, Novak a declarat că demiterea sa reprezintă un abuz realizat cu acordul Ministerului Tineretului și Sportului: „Conform Statutului, Consiliul de Administrație se poate convoca doar de către președinte”.

HANDBAL + Gogârlă, antrenor la Vâlcea
Simona Gogârlă a fost numită ieri antrenor principal la HCM Rm. Vâlcea, echipă care nu a obținut niciun punct în Liga Națională feminină, după primele 8 etape. Fosta jucătoare a naționalei a semnat un contract până în vară, cu drept de prelungire în cazul în care va salva echipa de la retrogradare. Gogârlă va debuta la noua echipă sâmbătă, cu Dunărea Brăila. Altfel, azi (19:30) în ultimul meci al etapei a 8-a, se va disputa derby-ul Corona Brașov – HCM Baia Mare.


Alexandru Tăcină
alexandru.tăcină@prosport.ro

Robert ZANFIR / Redactor
Autor Prosport.ro si la ziarul Prosport. citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ce s-a putut observa de 1 mai în blestematul loc de la 2 Mai, unde și-au pierdut viața Sebi și Roberta, uciși de Vlad Pascu
Ce s-a putut observa de 1 mai în blestematul loc de la 2 Mai, unde și-au pierdut viața Sebi și…
Semnează cu Real Madrid până în 2028! Spaniolii anunță inevitabilul
Semnează cu Real Madrid până în 2028! Spaniolii anunță inevitabilul
Strigăte și urlete de jale la priveghiul lui Lucas, nepotul lui Tzancă Uraganu care a fost răpus de cancer
Strigăte și urlete de jale la priveghiul lui Lucas, nepotul lui Tzancă Uraganu care a fost răpus de cancer
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
SECRETE din viața intimă a unei vedete celebre, s-a iubit și cu femei: „Le-am oferit tinerețea și frumusețea mea”
SECRETE din viața intimă a unei vedete celebre, s-a iubit și cu femei: „Le-am oferit tinerețea și frumusețea mea”
Medicul Tudor Ciuhodaru, veşti de ultimă oră despre Florin Piersic: Prognosticul la un astfel de pacient este rezervat
Medicul Tudor Ciuhodaru, veşti de ultimă oră despre Florin Piersic: Prognosticul la un astfel de pacient este rezervat
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
Un tânăr din Suceava a omorât un om cu maşina, apoi a fugit. Poliţia l-a găsit acasă, dar el n-a vrut să iasă la poartă. Cum a fost convins să se predea
Un tânăr din Suceava a omorât un om cu maşina, apoi a fugit. Poliţia l-a găsit acasă, dar el n-a…
RISC MAJOR în spațiul cosmic! Un cercetător avertizează că „suntem LA LIMITĂ”
RISC MAJOR în spațiul cosmic! Un cercetător avertizează că „suntem LA LIMITĂ”
Averea lui Ionuţ Negoiţă a explodat! Ce loc ocupă acum omul de afaceri în topul celor mai bogaţi români!
Averea lui Ionuţ Negoiţă a explodat! Ce loc ocupă acum omul de afaceri în topul celor mai bogaţi români!
Pescobar, cu 12 gagicuțe la mare: Și-a lăsat iubita acasă și a făcut show de 1 Mai!  ”Atât s-a putut!”
Pescobar, cu 12 gagicuțe la mare: Și-a lăsat iubita acasă și a făcut show de 1 Mai! ”Atât s-a putut!”
Toți românii vor fi verificați. Ce documente trebuie să ai la tine din 31 martie
Toți românii vor fi verificați. Ce documente trebuie să ai la tine din 31 martie
Adevărul despre starea gravă a lui Florin Piersic! Breaking news!
Adevărul despre starea gravă a lui Florin Piersic! Breaking news!
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Obiceiul care îți „omoară” încet, dar sigur, relația amoroasă: „Este dificil de ignorat răul pe care îl poate face”
Obiceiul care îți „omoară” încet, dar sigur, relația amoroasă: „Este dificil de ignorat răul pe care îl poate face”
Spania îl angajează pe Del Bosque pentru a superviza federaţia de fotbal
Spania îl angajează pe Del Bosque pentru a superviza federaţia de fotbal
Cum poți stinge martorul pentru sonda Lambda? Ce alte probleme indică „check engine”?
Cum poți stinge martorul pentru sonda Lambda? Ce alte probleme indică „check engine”?
Cum arăta Gabriela Lucuțar, Regina Întunericului de la Chefi la cuțite, înainte de intervențiile estetice. Poze cu ea din trecut
Cum arăta Gabriela Lucuțar, Regina Întunericului de la Chefi la cuțite, înainte de intervențiile estetice. Poze cu ea din trecut