Halep e „Regina Angliei”! Daily Mail a realizat un „altfel” de interviu cu Simona

Halep e
  • Publicat:
  • Actualizat:

Simona Halep a ajuns, fără doar și poate, o vedetă de talie mondială. Jucătoarea de 22 de ani din Constanța are cea fulminantă ascensiune din circuitul WTA, reușind să câștige anul acesta 6 turnee (doar Serena Williams a reușit o serie mai bună),  performanță care i-a permis să ajungă la „porțile” top 10 (de azi ocupă locul 11 în clasamentul WTA, doar Irina Spîlea și Virginia Ruzici fiind sportivele din România care s-au situat mai sus în ierarhie.).

După ce ieri a devenit „Regina Sofiei” (s-a impus la Turneul Campioanelor din Capitala Bulgariei), iată că Simona poate fi catalogată ca fiind și „Regina Angliei”, judecând după spațiul alocat de dailymail.co.uk pentru a o descrie. Sursa citată a realizat astăzi, în rubrica „Queen of Aces (Regina Așilor)” un interviu amplu cu românca de 22 de ani, în care aceasta a discutat fără perdea despre diferite evenimente din viața ei.

Vezi mai jos traducerea integrală a ineditului interviu

Care este cel mai bun meci pe care l-ai jucat?
Anul acesta, împotriva Mariei Kirilenko, în turul trei de la US Open. Am intrat extrem de motivată și mi-a intrat totul. Am lovit perfect fiecare minge, încă de la început. Am cedat un singur game. A fost o victorie cu adevărat specială, pentru că am ajuns pentru prima oară atât de sus într-un turneu de Grand Slam.

Dar cel mai slab?
Primul care îmi vine în minte este cel disputat tot la US Open, tot anul acesta. În prima rundă, contra lui Heather Watson. A avut un set și 4-3, dar în cele din urmă am reușit să revin. Am fost de nerecunoscut, am jucat cu multă teamă în primele două manșe.

Dacă ar fi să joci un meci împotriva oricărui jucător din istorie, pe cine ai alege și de ce?
Mi-ar plăcea enorm să evoluez contra lui Justine Henin. Avem aceeași talie și am admirat-o mereu. Juca extrem de agresiv și se mișca tot timpul pe teren. Am încercat să „fur” câteva din ingredientele jocului ei și să le aplic în al meu.

Când erai mică, aveai un idol în tenis?
Henin a fost jucătoarea care mi-a plăcut cel mai mult. Ea și Andrei Pavel, tenisman român ca și mine. De asemenea, l-am apreciat mereu pe Roger Federer, dar nu îl pot numi idol.

Care e cel mai ciudat cadou primit de la un fan?
Nu am primit prea multe astfel de cadouri. Doar poze, în general. Dar, când am evoluat în Tokyo, un admirator a venit și m-a îmbrățișat. Am fost extrem de surprinsă.

Ce melodie îți place cel mai mult?
Nu știu exact care ar fi traducerea în engleză, dar este un cântec aromân cu o mulțime de influențe grecești. Se cântă foarte frecvent în regiunea în care părinții și bunicii mei s-au născut.

Ce lucruri neobișnuite iei cu tine în valiză în timpul turneelor?
Am întotdeauna un ursuleț de pluș care mi-a fost oferit de Crăciun. Încă nu i-am pus un nume, dar poate că o să o fac.

Care e cea mai nebunească sau ciudată întrebare care ți-a fost pusă la o conferință de presă?
După ce am jucat foarte bine într-un meci din cadrul turneului de la New Haven, un jurnalist m-a întrebat ce am mâncat dimineață. Mi s-a părut extrem de amuzant, deși nu cred că alimentația are un impact foarte mare asupra modului cum lovești.

După ce pierzi un meci, obișnuiești să mănânci în exces sau ai o altfel de „plăcere vinovată” de genul acesta?
Nu mănânc „junk food” și nu obișnuiesc să mă „retrag” în mâncare după eșecuri. Vreau să îmi limpezesc gândurile și să gândesc pozitiv, astfel încât să obțin cât mai multe de la meciul următor.

Care ar fi masa ta preferată?
Supa de ciuperci, urmată de friptura de vită și brioșele cu ciocolată.

Care ar fi obiectul fără de care nu ai putea trăi?
Nu e un răspuns prea original, știu, dar nu îmi imaginez viața fără telefon. E important să stau în permanentă legătură cu familia și cu prietenii mei. E greu să călătoresc atât de mult și am nevoie mereu să îi aud.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
“BEACH, PLEASE!” a sărit în aer! E “Highest in the room”! 2.500.000 €, pentru primul concert al lui Travis Scott în România
“BEACH, PLEASE!” a sărit în aer! E “Highest in the room”! 2.500.000 €, pentru primul concert al lui Travis Scott…
”10 ani să nu mai intre!”. Florin Prunea a văzut ce au făcut suporterii FCSB-ului cu Rapid și nu s-a abținut
”10 ani să nu mai intre!”. Florin Prunea a văzut ce au făcut suporterii FCSB-ului cu Rapid și nu s-a…
Vali Vijelie și soția lui s-au despărțit! Carmen a confirmat separarea:
Vali Vijelie și soția lui s-au despărțit! Carmen a confirmat separarea: "Nu mai vreau să am de-a face cu el"
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
Medicii din Iași, ȘOCAȚI de ce au găsit în ochiul unui băiat de 14 ani! Trăia cu ea de 5 ani și îi făcea viața un calvar
Medicii din Iași, ȘOCAȚI de ce au găsit în ochiul unui băiat de 14 ani! Trăia cu ea de 5…
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Bubulina:- Iar pleci la cârciumă derbedeule, săptămâna viitoare trebuie să plătim și întreținerea!
BANCUL ZILEI. Bubulina:- Iar pleci la cârciumă derbedeule, săptămâna viitoare trebuie să plătim și întreținerea!
Tradiţii, obiceiuri şi superstiţii de Sfântul Gheorghe. Ce să faci astăzi, în ziua Purtătorului de Biruinţă, ca să ai noroc tot anul
Tradiţii, obiceiuri şi superstiţii de Sfântul Gheorghe. Ce să faci astăzi, în ziua Purtătorului de Biruinţă, ca să ai noroc…
A doua Lună a Pământului! NU s-a știut până ACUM de existența ei
A doua Lună a Pământului! NU s-a știut până ACUM de existența ei
Cum arată femeia care l-a ţinut la uşă pe Cristi Tănase, la o lună după ce a născut! Transformare neaşteptată a Adinei Maria
Cum arată femeia care l-a ţinut la uşă pe Cristi Tănase, la o lună după ce a născut! Transformare neaşteptată…
Imagini deprimante cu mormântul Stelei Popescu! Cum arată locul de veci, la aproape 7 ani de la moartea celebrei actrițe
Imagini deprimante cu mormântul Stelei Popescu! Cum arată locul de veci, la aproape 7 ani de la moartea celebrei actrițe
Obligatoriu până pe 25 mai. Decizie pentru proprietarii de apartamente din România
Obligatoriu până pe 25 mai. Decizie pentru proprietarii de apartamente din România
Turistă sfârtecată de urs pe Transfăgărășan! Scosese mâna pe geam ca să...
Turistă sfârtecată de urs pe Transfăgărășan! Scosese mâna pe geam ca să...
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Halep, încăpățânarea costă: cum plătește Simona prețul după ce l-a ignorat pe Ion Țiriac
Halep, încăpățânarea costă: cum plătește Simona prețul după ce l-a ignorat pe Ion Țiriac
Românii vor să trăiască mai sustenabil, dar le lipseşte infrastructura. Cum se poate implica mediul privat?
Românii vor să trăiască mai sustenabil, dar le lipseşte infrastructura. Cum se poate implica mediul privat?
Mașini vândute în România? 99Vehicles: „Undeva e o problemă, o fraudă, o vrăjeală”
Mașini vândute în România? 99Vehicles: „Undeva e o problemă, o fraudă, o vrăjeală”
Ce a putut să pună Regina Întunericului în farfuria Iuliei, atunci când ea nu era atentă: „Am făcut-o să o ajut!”. Camerele de filmat au surprins întregul moment
Ce a putut să pună Regina Întunericului în farfuria Iuliei, atunci când ea nu era atentă: „Am făcut-o să o…