Halep, campioană la primul turneu WTA din România. „Mulțumesc românilor. Sper ca acest turneu să fie și la anul și să îl pot câștiga iar”

Redactor:
Robert ZANFIR
Halep, campioană la primul turneu WTA din România.
  • Publicat:
  • Actualizat:

Simona Halep câștigă primul turneu WTA din România, Bucharest Open. Numărul 3 mondial nu a avut emoții cu Roberta Vinci (6-1, 6-3). Halep a ajuns astfel la 13 finale jucate, din care a câștigat 8. Simona s-a declarat impresionată de susținerea publicului și a declarat imediat după finală că speră ca acest turneu să fie organizat și anul viitor.

„Vreau să o felicit pe Roberta pentru turneul foarte bun, succes la următoarele finale! Vreau să le mulțumesc sponsorilor pentru că au făcut posibil acest turneu, tuturor oamenilor care au făcut parte din acest turneu. Mă bucur din suflet că am reușit să câștig. Deși am fost obosită, mă bucur că m-ați susținut. Vreau să le mulțumesc celor din familia mea, care m-au crescut și m-au adus pe acest drum. Vreau să îi mulțumesc fratelui meu, e mai tăcut, dar e mereu lângă mine. Mulțumesc foarte mult, sper că acest turneu să mai fie și la anul și să pot să îl câștig încă o dată. Mulțumesc, România, mulțumesc românilor”, a spus Halep la Digi Sport.

Roberta Vinci a fost foarte bine primită la București. Italianca a mulțumit la rândul ei publicului

„Vreau să o felicit pe Simona. Ești o mare jucătoare, ai jucat minunat și mult succes la următorul turneu. Vreau să le mulțumesc sponsorilor și organizatorilor. M-am simțit foarte bine la București, mulțumesc pentru asta. Mulțumesc publicului, e frumos să văd așa de mulți oameni”, a declarat Roberta Vinci.

Simona Halep, principala favorită a competiției și locul 3 WTA, a câștigat, duminică, prima ediție a BRD Bucharest Open, după ce a învins-o, în finală, cu scorul de 6-1, 6-3, pe italianca Roberta Vinci, cap de serie numărul 2 și poziția 24 în ierarhia mondială.

Halep s-a impus după o oră și opt minute.

Pentru succesul de la București, Simona Halep va primi 280 de puncte WTA și un cec în valoare de 43.000 de dolari, în timp ce Roberta Vinci va încasa 21.400 de dolari și 180 de puncte WTA.

La finala de la Arenele BNR au asistat și fosta gimnastă Nadia Comăneci și fostul tenisman Ilie Năstase.

Halep și-a apărat titlul câștigat anul trecut la Budapesta, turneu care a fost mutat din acest an la București.

Acesta este al optulea din titlu de simplu din carieră pentru Simona Halep, după succesele de la Nurnberg, ‘s-Hertogenbosch, Budapesta, New Haven, Moscova, Sofia (toate în 2013) și Doha (2014).

 

Robert ZANFIR / Redactor
Autor Prosport.ro si la ziarul Prosport. citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Este incredibil ce le-a spus Mirel părinților săi! Au ieșit înmărmuriți după dialogul cu fiul lor
Este incredibil ce le-a spus Mirel părinților săi! Au ieșit înmărmuriți după dialogul cu fiul lor
Se pregătește o lovitură fără precedent în Formula 1
Se pregătește o lovitură fără precedent în Formula 1
„Ne pare rău de fata aceea” Tatăl lui Mirel a izbucnit în plâns după ce și-a vizitat fiul în arest. Nu își mai poate privi copilul în ochi
„Ne pare rău de fata aceea” Tatăl lui Mirel a izbucnit în plâns după ce și-a vizitat fiul în arest.…
Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra
Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra
Câți bani cere Oana Zăvoranu pentru o apariție la TV. Cristi Brancu a dat-o de gol: „Habar nu am dacă îi dă cineva!"
Câți bani cere Oana Zăvoranu pentru o apariție la TV. Cristi Brancu a dat-o de gol: „Habar nu am dacă…
BANCUL ZILEI. Tatăl către Bulă: Ce mai e nou pe la școală, băiete?
BANCUL ZILEI. Tatăl către Bulă: Ce mai e nou pe la școală, băiete?
Tatăl criminalului Mirel, în lacrimi după ce şi-a vizitat fiul.
Tatăl criminalului Mirel, în lacrimi după ce şi-a vizitat fiul. "Ne pare rău şi de el, şi de fata aceea…
Boala CIUDATĂ care apare DOAR în creierul oamenilor SĂRACI
Boala CIUDATĂ care apare DOAR în creierul oamenilor SĂRACI
Horaţiu Moldovan şi-a făcut publică relaţia cu fosta iubită a lui Dragoş Nedelcu! Primele imagini cu cei doi sărutându-se!
Horaţiu Moldovan şi-a făcut publică relaţia cu fosta iubită a lui Dragoş Nedelcu! Primele imagini cu cei doi sărutându-se!
Imaginile durerii! Mama Andreei a clacat la înmormântarea fetiței sale. Scene îngrozitor de dureroase pe ultimul drum al tinerei
Imaginile durerii! Mama Andreei a clacat la înmormântarea fetiței sale. Scene îngrozitor de dureroase pe ultimul drum al tinerei
EXCLUSIV Ungurii, la ani lumină de România. Ungaria ne-a luat fața complet: Profit maxim
EXCLUSIV Ungurii, la ani lumină de România. Ungaria ne-a luat fața complet: Profit maxim
Imagini tulburătoare de la înmormântarea Andreei! Tânăra ucisă Mirel Dragomir va fi condusă astăzi pe ultimul drum
Imagini tulburătoare de la înmormântarea Andreei! Tânăra ucisă Mirel Dragomir va fi condusă astăzi pe ultimul drum
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
F1 Manager 2024 va permite crearea și gestionarea unor noi echipe de Formula 1
F1 Manager 2024 va permite crearea și gestionarea unor noi echipe de Formula 1
Gușă - Vizer, conflictul ia amploare: interviul exploziv care adâncește ruptura din judo
Gușă - Vizer, conflictul ia amploare: interviul exploziv care adâncește ruptura din judo
Imagini ruşinoase din Gaza: soldaţi israelieni s-au fotografiat jucându-se cu lenjeria intimă a femeilor palestiniene
Imagini ruşinoase din Gaza: soldaţi israelieni s-au fotografiat jucându-se cu lenjeria intimă a femeilor palestiniene
Praful saharian ar putea afecta această piesă a mașinii
Praful saharian ar putea afecta această piesă a mașinii
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă. Cele două împart același trup
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă. Cele două împart același trup