Gospodina Caroline Wozniacki. „Au un gust mai bun decât cum arată”

Gigi Grigorescu
Gospodina Caroline Wozniacki. „Au un gust mai bun decât cum arată”
Foto: Anadolu Agency/ABACAPRESS.COM

Jucătoarea daneză Caroline Wozniacki a prezentat felul de mâncare pe care l-a preparat și recunoaște că are un gust mai bun decât modul în care arată.

Absentă de pe teren de la începutul lunii septembrie, când a fost eliminată în optimi la US Open, Caroline Wozniacki dă senzația că s-a reprofilat.

Caroline Wozniacki recunoaște că felul de mâncare pregătit are un gust mai bun decât cum arată

Fără activitate de două luni, Wozniacki se bucură de timp de calitate petrecut alături de familia ei și nu ezită, de multe ori, să le împărtășească pe rețelele de socializare imagini din viața ei.

De data aceasta, ea a intrat în bucătărie, echipată corespunzător, și a pregătit paste cu trufe. A fotografiat rezultatul final, după care a pus ilustrația pe secțiunea story a contului ei de instagram. „Chef Caro cu pastele cu trufe; gustul este mai bun decât prezentarea”, este textul care a însoțit fotografia.

În vârstă de 34 de ani, daneza a jucat în acest an la 14 turnee. Ultimul a fost US Open. În primul tur, a distrus-o pe japoneza Nao Hibino, eliminând-o cu un sec 6-0, 6-1.

Următoarea adversară a fost sportiva mexicană Renata Zarazua, de care a trecut cu un dublu 6-3. Tot de douăp seturi a avut nevoie și pentru a o scoate din competiție pe franțuzoaica Jessika Ponchet, 6-3, 6-2.

Drumul lui Woznizcki s-a oprit în optimile de finală, unde a întâlnit-o pe brazilianca Beatriz Haddad Maia. Aceasta s-a impus cu 6-2, 3-6, 6-3.

Wozniacki spune că vrea să fie cât mai des prezentă în viața copiilor ei, dar și să fie cea mai bună variantă a ei ca jucătoare de tenis

Din 2017, Caroline Wozniacki a început o relație cu legenda NBA David Lee, cei doi căsătorindu-se doi ani mai târziu. La scurt timp, fostul lider mondial a anunțat că se retrage din activitate, pentru a se dedica familiei.

Ulterior, a născut doi copii, pe Olivia (iunie 2022) și James (anul trecut), după care Caroline a luat decizia să revină pe terenul de tenis. Ea a recunoscut că nu căsătoria i-a schimbat în mod semnificativ abordarea zilelor de antrenament sau perioada de odihnă, ci apariția copiilor a făcut diferența majoră.

„Desigur, căsătoria este o mare schimbare, iar eu sunt foarte fericită de când m-am măritat. Dar asta nu îți schimbă cu adevărat pregătirea pentru antrenamente, meciuri sau zilele libere. A avea copii este o mare diferență. Evident, copiii mei sunt acolo în fiecare zi și apreciez asta foarte mult.

Este cea mai bună meserie din lume și îmi place. Încerc să mă asigur că rămân o mamă pe deplin prezentă, dar, în același timp, să fiu cea mai bună varianta a mea de jucătoare de tenis. Uneori devine puțin complicat”, a spus ea, potrivit Sports Keeda.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Berea fără alcool poate conține alcool. Ce înseamnă, de fapt, «0%» și ce trebuie să verifici pe etichetă
Mediafax
Tatăl lui Șerban Huidu, părăsit de soție pentru un fost pușcăriaș: 'Am fost un prost!'
Cancan.ro
Lacul uriaș care crește de 20 de ani în mijlocul unui sat. Fosta carieră minieră va deveni zonă turistică
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Recunoști fetița din imagine? Micuța cu breton și zâmbet larg a crescut și a devenit soția unui cântăreț celebru din România
Ce se întâmplă, doctore?
ANALIZĂ | Cele mai profitabile companii din energia electrică
Economedia
BANCUL ZILEI. Bulă o invită în oraș pe profa de Religie
Râzi cu lacrimi
Oamenii sunt surprinzător de buni la prezicerea momentului în care vor muri, dar fac și o greșeală importantă
Descopera.ro
De ce boală secretă suferă Armina. Marcel, soțul ei, a dat-o de gol, imediat cum a ajuns la Insula Iubirii
Cancan.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Ciao.ro
Noul film Resident Evil promite să fie terifiant
Go4Games
Niciunul dintre noile radare fixe nu poate fi folosit pentru a aplica amenzi. CNAIR: „Apelăm la bunul-simț al șoferilor”
Promotor.ro
„Mișcarea cangurului”: NOUL TRUC prin care ȘOFERII EVITĂ RADARELE
Mediafax Italia
Locul de muncă pentru care poți primi... 2.500 de euro pe lună!
Mediafax Spania