Goana după El Dorado: tenisul se mută în „minele de aur” din America

Autor: Cătălin Rusu Publicat: 29 Jul. 2014, 11:00 Actualizat: 03 Aug. 2014, 14:55 Tenis
Goana după El Dorado: tenisul se mută în „minele de aur” din America

Material publicat în săptămânalul ProSport, distribuit în fiecare marți, împreună cu Ziarul Financiar.

Turneul de tenis de la Washington deschide seria competițiilor ATP care se desfășoară în SUA. Premiile sunt uriașe, dar și costurile abonamentelor valabile pe întreaga durată a întrecerilor costă pe măsură:  peste 600 de dolari. Halep are pe listă Cincinnati și New Haven

Odată cu debutul turneului ATP de la Washington, care a fost consemnat luni, 28 iulie 2014, a luat start sezonul american de tenis. Competițiile care au loc în Lumea Nouă debutează în capitala Statelor Unite și se încheie odată cu US Open, întrecere ce va avea loc la New York în perioada 25 august – 7 septembrie. Întrecerea care se dispută an de an în complexul de la Flushing Meadows va atinge cote record în privința premiilor. Un tenisman care accede pe tabloul principal al acestui ultim turneu de Grand Slam și e eliminat în primul tur va câștiga 35.754 de dolari, în timp ce câștigătorul trofeului de anul acesta va pleca acasă mai bogat cu 3 milioane de dolari. Suma este cu 400.000 de dolari mai mare decât cea pe care a obținut-o Rafael Nadal în urma triumfului de anul trecut la US Open.

Până la Openul american, cei mai buni jucători din lume pot participa la trei turnee ATP: Washington, Toronto și Cincinnati. Dacă primul îi aduce câștigătorului 500 de puncte, ultimele două competiții sunt din categoria Masters 1000, iar cel care va obține trofeul va adăuga zestrei ATP Race to London câte 1.000 de puncte.

Premiu minim de 5.000 de dolari

Tenismanul care este eliminat în primul tur al competiției ATP Citi Open Washington va primi 5.325 de dolari pentru performanța sa, în timp ce câștigătorul trofeului și finalistul vor câștiga 316.000 de dolari, respectiv 142.650 de dolari.

Din punct de vedere financiar, competițiile care vor fi organizate în Toronto și Cincinnati beneficiază de remunerații mult mai mari din moment ce sunt înscrise în circuitul Masters 1000, a doua categorie ca importanță, după turneele de Grand Slam. Orice sportiv care nu poate trece de primul tur al turneului Rogers Cup Toronto va fi recompensat cu 11.110 dolari.

Suma este și mai mare în cazul Western & Southern Open Cincinnati, deoarece orice jucător eliminat în manșa inaugurală va primi 21.945 de dolari. Dacă un tenisman câștigă ambele turnee Masters, își va îmbogăți conturile cu peste 1,2 milioane de dolari. Pentru triumful de la Toronto se acordă 598.900 de dolari, în timp ce trofeul de la Cincinnati aduce un premiu de 638.850 de dolari.

Abonamente de minimum 600 de dolari

Un abonament pentru întreaga perioadă a turneului de la Washington are un cost de 635 de dolari pentru o persoană. Competiția găzduită de Cincinnati pune la dispoziția fanilor tichete pentru toate sesiunile turneului la prețul de 740 de dolari. Abonamentele vândute de organizatorii turneului din Toronto depășesc 1.000 de dolari.

Membrii clubului care deține complexul sportiv pot achiziționa un billet pentru întreaga întrecere în schimbul a 1.025 de dolari, în timp ce un spectator obișnuit trebuie să scoată din conturile personale 1.794 de dolari.

Halep participă la New Haven și Cincinnati

Simona Halep, numărul trei mondial în clasamentul feminin, va evolua în unul dintre cele trei turnee majore de dinainte de US Open, competiția de la Cincinnati, și într-un alt turneu mai mic, la New Haven. În urmă cu un an, Halep câștiga acest concurs din categoria WTA Premier, victoria fiindu-i răsplătită cu 117.000 de dolari.  În 2014, întrecerea de la New Haven are premii totale în valoare de 710.000 de dolari, cu 20.000 mai mult față de ediția precedentă, cea câștigată de Halep.

De cealaltă parte, competiția din Cincinnati are premii totale în valoare de 2,44 milioane de dolari. Această întrecere face parte din categoria Premier 5, iar Halep are deja în palmares un turneu câștigat din acest grup select: cel de la Doha, din 2014.

Autor: Cătălin Rusu Publicat: 29 Jul. 2014, 11:00 Actualizat: 03 Aug. 2014, 14:55 Tenis
Pe aceeași temă
Decizie de ultimă oră în cazul lui Mario Iorgulescu. Unde se află acum fiul președintelui LPF
Decizie de ultimă oră în cazul lui Mario Iorgulescu. Unde se află acum fiul președintelui LPF
Cum se mai distrează bogătaşii. Cocaină pentru invitaţi la botezul fiicei unui afacerist din Iaşi
Cum se mai distrează bogătaşii. Cocaină pentru invitaţi la botezul fiicei unui afacerist din Iaşi
Loredana Groza, cenzurata de Youtube. Trebuie sa ai minim 18 ani daca vrei s-o vezi. VIDEO
Loredana Groza, cenzurata de Youtube. Trebuie sa ai minim 18 ani daca vrei s-o vezi. VIDEO
VIDEO: Caz nou de sex în public. Un clip realizat de amatori, filmat în bibliotecă, a apărut pe un mare site pentru adulţi
VIDEO: Caz nou de sex în public. Un clip realizat de amatori, filmat în bibliotecă, a apărut pe un mare site pentru adulţi
Mutu a ramas MASCA dupa ce l-a vazut pe Ianis Hagi: „Nu mi-a venit sa cred!” Dezvaluiri in premiera despre Ianis
Mutu a ramas MASCA dupa ce l-a vazut pe Ianis Hagi: „Nu mi-a venit sa cred!” Dezvaluiri in premiera despre Ianis
DIVORȚ BOMBĂ. Anamaria Prodan a recunoscut în final: ”Despre divorțul meu nu a știut nimeni! De doi ani noi...”
DIVORȚ BOMBĂ. Anamaria Prodan a recunoscut în final: ”Despre divorțul meu nu a știut nimeni! De doi ani noi...”
10 motive pentru care o femeie căsătorită îşi înşală soţul
10 motive pentru care o femeie căsătorită îşi înşală soţul
Este atât de UȘOR să aduci o mașină din Germania! Procedura care a convins mulți ROMÂNI
Este atât de UȘOR să aduci o mașină din Germania! Procedura care a convins mulți ROMÂNI
Ştiriste sexi la televiziunile din lume. 20 de femei care încing imaginaţia bărbaţilor VIDEO
Ştiriste sexi la televiziunile din lume. 20 de femei care încing imaginaţia bărbaţilor VIDEO
Cel mai negru coşmar devine realitate: Euro SARE în aer. La cât a putut ajunge euro peste noapte
Cel mai negru coşmar devine realitate: Euro SARE în aer. La cât a putut ajunge euro peste noapte
Maria cea SÂNGEROASĂ, regina de o frumuseţe rară. ORORILE care se făceau la ordinele ei
Maria cea SÂNGEROASĂ, regina de o frumuseţe rară. ORORILE care se făceau la ordinele ei
"Îmi pare rău că iubitul tău se uită ..." Incredibil cum a ieşit pe stradă această tânără. Ce le transmite femeilor
Becali a început revoluţia la FCSB după umilinţa cu Dinamo. A renunţat la jucătorul de 100 de milioane şi l-a împrumutat de urgenţă
Becali a început revoluţia la FCSB după umilinţa cu Dinamo. A renunţat la jucătorul de 100 de milioane şi l-a împrumutat ...
Ministerul, somat sa plătească drepturile salariale câştigate în instanţă! Aceşti români primesc sute de milioane de euro
Ministerul, somat sa plătească drepturile salariale câştigate în instanţă! Aceşti români primesc sute de milioane ...
Mirela Vaida, LOVITURĂ CUMPLITĂ! Ce se întâmplă cu emisiunea Acces Direct. CNA a decis!
Mirela Vaida, LOVITURĂ CUMPLITĂ! Ce se întâmplă cu emisiunea Acces Direct. CNA a decis!
Maria Dragomiroiu, BATUTA CRUNT in lift. DEZVALUIRE teribila! Cine a agresat-o pe indragita cantareata
Maria Dragomiroiu, BATUTA CRUNT in lift. DEZVALUIRE teribila! Cine a agresat-o pe indragita cantareata
Este oficial: Un nou MILIARDAR în România. Este de-a dreptul spectaculos cum a dat lovitura
Este oficial: Un nou MILIARDAR în România. Este de-a dreptul spectaculos cum a dat lovitura
Mihaela Borcea, în doliu. Mesajul sfâșietor pe care l-a transmis: ”Îngerii să vegheze drumul tău”
Mihaela Borcea, în doliu. Mesajul sfâșietor pe care l-a transmis: ”Îngerii să vegheze drumul tău”
După ce soţia lui a murit, acest bărbat s-a apucat să-i golească dulapul. A dat peste acest OBIECT ascuns, iar în scurt timp a trecut de la durere la mânie. „Nu mă lăsa niciodată să umblu prin lucrurile ei”
După ce soţia lui a murit, acest bărbat s-a apucat să-i golească dulapul. A dat peste acest OBIECT ascuns, iar în scurt ...
Lovitură pentru Firea! Iată cine apare pe locul doi în sondajele din Capitală, după ea. Nu e Nicuşor.
Lovitură pentru Firea! Iată cine apare pe locul doi în sondajele din Capitală, după ea. Nu e Nicuşor.
HOROSCOP MARTIE 2020! Cele trei zodii care vor avea o primăvară de aur! Totul le va merge excelent la început de primăvară
HOROSCOP MARTIE 2020! Cele trei zodii care vor avea o primăvară de aur! Totul le va merge excelent la început de primăvară
Codul Rutier 2020. Puțin șoferi știu că nu au voie să transporte așa ceva în mașină. Amenzile sunt uriașe!
Codul Rutier 2020. Puțin șoferi știu că nu au voie să transporte așa ceva în mașină. Amenzile sunt uriașe!
Bombă în showbiz! Cine este cântăreața care și-a ascuns sarcina timp de 5 luni
Bombă în showbiz! Cine este cântăreața care și-a ascuns sarcina timp de 5 luni
Prezență spectaculoasă pe covorul roșu! Cum a apărut Nadia Comăneci la Gala Laureus 2020
Prezență spectaculoasă pe covorul roșu! Cum a apărut Nadia Comăneci la Gala Laureus 2020
INCREDIBIL! Declarația lui Seco Dubravko despre bătaia cruntă pe care i-a dat-o Danielei Crudu
INCREDIBIL! Declarația lui Seco Dubravko despre bătaia cruntă pe care i-a dat-o Danielei Crudu
Primele imagini cu viitorul Logan arată o mașină RADICAL schimbată. Românii sunt mândri de cum a ieșit
Primele imagini cu viitorul Logan arată o mașină RADICAL schimbată. Românii sunt mândri de cum a ieșit
FOTO. Vica Blochina i-a lăsat mască pe toți. 'Nea Piți, uită-te aici, frate…' Cum arată şi ce elastică este, la 44 de ani, fosta balerină
FOTO. Vica Blochina i-a lăsat mască pe toți. 'Nea Piți, uită-te aici, frate…' Cum arată şi ce elastică este, la ...
FOTO. Anna Lesko s-a pozat iar GOALĂ, iar fanii au luat foc! Imaginile controversate de pe net: ce s-a văzut!
FOTO. Anna Lesko s-a pozat iar GOALĂ, iar fanii au luat foc! Imaginile controversate de pe net: ce s-a văzut!
Broccoli fiert sau crud? Cum să-l consumi pentru a beneficia de proprietăţile sale nutritive
Broccoli fiert sau crud? Cum să-l consumi pentru a beneficia de proprietăţile sale nutritive