Acasa » Alte Sporturi » Tenis » Gest surprinzător după Alcaraz – Fognini. Italianul s-a dus direct la spaniol: „Poți să-mi dai tricoul tău?”

Gest surprinzător după Alcaraz – Fognini. Italianul s-a dus direct la spaniol: „Poți să-mi dai tricoul tău?”

Florentin Dincă
Gest surprinzător după Alcaraz - Fognini. Italianul s-a dus direct la spaniol: „Poți să-mi dai tricoul tău?”
Foto: Profimedia 01.07.2025

Fabio Fognini a făcut un meci memorabil la Wimbledon în fața dublului campion en-titre Carlos Alcaraz, însă la final s-a înclinat după cinci seturi incredibile, în meciul său de adio din tenis.

La final, italianul s-a dus glonț la spaniol și i-a cerut acestuia tricoul. Nu pentru el, ci pentru fiul său Federico, mare fan al jucătorului iberic.

Gest mai puțin obișnuit la finalul meciului Alcaraz – Fognini de la Wimbledon

La 38 de ani, Fabio Fognini a dat totul în poate ultimul său meci din carieră. Iar asta s-a văzut în duelul de la Wimbledon cu dublul campion en-titre Carlos Alcaraz, în fața căruia s-a văzut nevoit să cedeze după cinci seturi de pus în ramă. La finalul disputei, italianul s-a dus glonț la spaniol și i-a solicitat acestuia tricoul. Nu pentru el, ci pentru fiul său Federico, mare fan al jucătorului iberic, scrie tennistemple.com.

Fognini și-a luat rămas bun de la legendarul turneu de la Wimbledon în ovațiile publicului, după un meci de zile mari cu Alcaraz, scor 7-5, 6-7, 7-5, 2-6, 6-1).

Chiar dacă italianul a susținut în glumă înainte de meci că i-a interzis fiului său să-și salute idolul, pe Carlos Alcaraz, italianul nu a ratat oportunitate să-i ofere băiatului său un suvenir de neuitat. „Dă-mi tricoul tău, Charlie. Îmi dai tricoul tău pentru Federico?”, și-a întrebat italianul adversarul după meci.

A izbucnit în lacrimi la vestiare

La a 15-a sa apariție la prestigiosul turneu englez, Fognini a dat de înțeles că e ultima sa apariție la turneul britanic, dar și din carieră, un anunț oficial urmând a fi făcut în zilele următoare: „E greu să spun ceva. Acesta este cel mai bun mod de a-mi lua rămas bun de la Wimbledon – și poate chiar de la tenis.” Ce va anunța în zilele următoare rămâne de văzut.

La conferința de presă e după meciul maraton întins pe durata a 4 ore, veteranul jucător de tenis italian a recunoscut că nu a mai putut să-și stăpânească emoțiile și a început să plângă la vestiare, fiind impresionat de faptul că Alcaraz l-a aplaudat frenetic pe teren.

„Am fost foarte emoționat, să fiu sincer. Am plâns în vestiar. Nu m-aș fi așteptat să joc 5 seturi împotriva lui Alcaraz. Eu am venit aici fără așteptări. Am început acest an foarte rău, după accidentare. Am pierdut multe meciuri, jucam foarte prost. Nu există o senzație mai bună, decât să joci pe acest teren împotriva unui asemenea campion, pe care îl respect enorm”, a declarat Fognini.

Pe de altă parte, Carlos Alcaraz avansează în turul 2, unde va da piept cu britanicul Oliver Tarvet, venit din calificări, cel care ocupă locul 733 ATP.

 

Parteneri
UEFA a suspendat pe viață un antrenor care filma sportivele cu camere ascunse. Ce au descoperit anchetatorii
Mediafax
Nu a luat 150.000 euro! Câți bani a primit Dumbo de fapt, de la Pro TV, pentru că a câștigat Desafio: Aventura
Cancan.ro
Pericolul ascuns din vacanțele în Egipt. Cazul fetiței care a murit după un sejur de lux și avertismentele turiștilor români
Adevarul.ro
Înainte de a pleca, Rădoi s-a dus la Becali şi i-a lăudat un jucător de la FCSB: "Naşule, ai grijă de el, ajunge fotbalist. Are un parametru unde se apropie de Ronaldo"
Orangesport
Andreea Tonciu, senzuală în costum de baie. Imagini de senzație cu bruneta din vacanță! S-a văzut aproape tot prin bikini
Ce se întâmplă, doctore?
EXCLUSIV: Reformele și proiectele din PNRR rămân sub supraveghere până la 5 ani după ultima plată. Bruxelles-ul poate face controale, verificări și audituri
Economedia
BANCUL ZILEI. O pescăriţă nervoasă, către pestişorul de aur – Ti-am spus să faci din bărbatul meu un armăsar!
Râzi cu lacrimi
O coliziune de proporții a lovit Calea Lactee!
Descopera.ro
MOTIVUL pentru care Amiana Păștină, femeia acuzată că și-a ucis mama, și-a pus capăt zilelor în arest. Prin ce chin trecea
Cancan.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Ciao.ro
Oficial: când se lansează noul joc al seriei World of Tanks
Go4Games
Droguri ascunse în bidoane de ulei și vândute la un service auto din Iași. „Vulcanizarea” costa între 500 și 1.000 de lei
Promotor.ro