Garbine Muguruza e noua regină de la Paris! Iberica a câștigat primul turneu de Mare Șlem din carieră, după un display impresionant în finala cu Serena

Serena Williams și Garbine Muguruza, favoritele 1 respectiv 4 joacă, sâmbătă, pe Philippe Chatrier, marea finală de la Roland Garros.
Garbine Muguruza e noua regină de la Paris! Iberica a câștigat primul turneu de Mare Șlem din carieră, după un display impresionant în finala cu Serena
  • Garbine Muguruza e noua campioană de la Roland Garros, după un meci impresionant cu Serena Williams, câștigat în minimum de seturi, scor 7-5, 6-4
  • Titlul de la Paris e primul de Mare Șlem cucerit de jucătoarea din Spania, care mai jucase o finală, la Wimbledon, pierdută în fața Serenei
  • Serena Williams rămâne cu 21 de trofee de Grand Slam, unul mai puțin decât recordul deținut de legendara Steffi Graf

18:25 „Sunt foarte fericită, e incredibil să câștigi un Grand Slam împotriva uneia dintre cele mai bune jucătoare. Cred că Serena este o jucătoare foarte puternică, am încercat să lupt cât am putut de mult! Este turneul de vis în Spania„, au fost cuvintele rostite de Muguruza la ceremonia de decernare a trofeului.


18:02 GAME, SET ȘI MECI! Garbine Muguruza e noua regină de la Paris! Iberica își ține nervii, câștigă din nou pe serviciul Serenei și câștigă primul turneu de Mare Șlem din carieră, după o evoluție impresionantă, 7-5, 6-4 cu Serena Williams.


17:59 Momentul adevărului. Serena salvează patru mingi de meci pe propriul serviciu și strânge scorul. 4-5 în setul doi, Muguruza va servi pentru meci!


17:43 Muguruza rupe din nou echilibrul, scapă de un game greu pe propriul serviciu și ajunge la 4-2 în setul al doilea. Încă două game-uri și asistăm la un moment istoric pentru jucătoarea din Spania!


17:26 Schimb de break-uri. Muguruza începe bine setul secund, câștigă pe serviciul Serenei, dar americanca se redresează rapid, face break-ul și egalează la 1.


17:16 SET MUGURUZA! Garbine pierde avantajul luat repede în set, Serena face trei game-uri consecutive, dar iberica se adună la timp. De la 5-4 pentru liderul mondial, iberica începe să apase și mai tare pe lovituri, salvează două mingi de break în game-ul în care servea pentru set și fuge cu prima manșă, scor 7-5!


16:44 Primul break al meciului! Serena are mai multe șanse de a trece în avantaj, le ratează și e imediat pedepsită. O dublă greșeală a americancei la minge de break face ca Muguruza să fie prima care trece în față: 3-2 Muguruza, cu break.


Serena Williams și Garbine Muguruza, favoritele 1 respectiv 4 joacă, sâmbătă, pe Philippe Chatrier, marea finală de la Roland Garros.

Serena caută al 22-lea Slam din carieră și al doilea succes consecutiv pe zgura din capitala Franței, iar forma americancei o recomandă drept favorită în confruntarea cu iberica de origine venezueleană. Liderul mondial a cedat un singur set în cele șase meciuri jucate, în sferturi, cu Iulia Putințeva, iar bookmakerii o văd cu prima șansă la câștigarea trofeului.

De cealaltă parte, Muguruza a ajuns în a doua finală de Mare Șlem a carierei, prima fiind pierdută la Wimbledon, în fața Serenei. La Paris, Garbine a mărșăluit în ritm alert: a pierdut doar primul set al turneului, cu slovaca Schmiedlova, apoi a strâns 12 manșe consecutive care au dus-o până în ultimul act.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]