Galațiul a ratat șansa de a vedea încă un meci de Fed Cup al României. Invitația lui Marius Stan rămâne deschisă: „Spectatorii m-au surprins plăcut, meritau un bis”

Galațiul a ratat șansa de a vedea încă un meci de Fed Cup al României. Invitația lui Marius Stan rămâne deschisă:
  • Publicat:
  • Actualizat:
  • Echipa feminină de Fed Cup a României și-a aflat, astăzi, la Londra, adversarul pe care urmează să-l întâlnească în barajul pentru calificarea în Grupa Mondială. România se va bate, în deplasare, cu naționala Canadei pentru acest loc, în perioada 18-19 aprilie.

Întâlnirea de Fed Cup dintre România și Spania, disputată weekendul trecut la patinoarul din Galați, a fost o reușită atât din punct de vedere sportiv – victorie pentru reprezentativa noastră, cât și organizatoric, astfel că din primele minute de după entuziasmantul succes al dublului Irina Begu – Monica Niculescu a apărut dorința ca acest eveniment să fie urmat de cel puțin încă unul, similar, tot la Galați.

Primarul Marius Stan a adresat imediat invitația către George Cosac, președintele Federației Române de Tenis, ca barajul pentru intrarea în Grupa Mondială să se dispute tot la Galați, dacă tragerea la sorți va fi favorabilă și această întâlnire se va juca tot pe teren propriu.

Cum România și-a aflat adversarul în această dimineață, la Londra, urmând a evolua în deplasare cu Canada, șansa ca în perioada 18-19 aprilie să se joace o nouă competiție de tenis în țară a căzut, însă invitația edilului din Galați rămâne deschisă.

„Spectatorii m-au suprins plăcut, arătând că au cultură pentru tenis. Nu mă așteptam, în condițiile în care a fost prima competiție de această anvergură la Galați. Au stat șapte ore în tribună (n.r. – duminică) și s-au comportat fantastic, au avut o contribuție enormă la această victorie. Cred eu că merită un bis la următorul meci”, a declarat Marius Stan în timpul dineului care a avut loc după încheierea partidei.

George Cosac a acceptat fără rezerve această invitație. „Cu siguranță vor fi șanse mari să jucăm tot la Galați. Merită pentru modul în care s-au dăruit ca această organizare să fie dusă spre perfecțiune, pentru felul în care suporterii au susținut echipa. Au fost de excepție, nu au primit niciun reproș din partea arbitrului”, a spus Cosac.


Primarul Galațiului, Marius Stan, a stat în apropierea președintelui României, Klaus Iohannis, la meciul de Fed Cup împotriva Spaniei

De altfel, gălățeanul Florin Șipoș, principalul artizan al desfășurării evenimentului din weekendul trecut la Patinoarul „Dunărea”, ne-a spus că toate membrele echipei României i-au transmis că s-au simțit foarte bine la Galați și că își doresc să joace următorul meci tot aici.

Recompensă onorifică pentru echipa României

Primarul Marius Stan a spus că își dorește ca jucătoarele echipei României, Simona Halep, Irina Begu, Monica Niculescu și Alexandra Dulgheru să devină Cetățean de Onoare al orașului. „Pentru bucuria pe care au produs-o în acest oraș, voi propune în următoarea ședință de Consiliu Local ca fetele din echipă să primească titlul de Cetățean de Onoare al Galațiului”, a declarat Marius Stan.

România a învins Spania, la Galați, scor 3-2, calificându-se la barajul pentru accederea în prima grupă valorică, formată din cele mai bune opt echipe ale momentului în lume.

Operațiunea „gheața”, declanșată imediat

Încă de duminică seară, la foarte puțin timp după golirea patinoarului, cei implicați în transformarea acestuia în arenă de tenis au și început operațiunea inversă, de degajare a pistei de beton, dorindu-se ca cel târziu pe 15 februarie să se poată intra pe gheață.


Arena de tenis de la patinoarul „Dunărea” din Galați a fost deja desființată. Se revine la frig și hochei

Ritmul de lucru a fost impresionant, astfel că luni, 9 februarie, în jurul orei 11:00, atât suprafața de joc, cât și lojele fuseseră strânse și urma ca modulele să fie evacuate. Pentru seara zilei de luni se dorea chiar pornirea motoarelor la instalația frigorifică.

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ce a pățit acest pensionar italian de 79 de ani, după ce s-a cuplat cu o româncă de 28 de ani. Cine (și CE) era Simona, de fapt
Ce a pățit acest pensionar italian de 79 de ani, după ce s-a cuplat cu o româncă de 28 de…
Ea este cea mai sexy prezentatoare sportivă din lume! A debutat la 21 de ani și i se spune „Regina Europei”
Ea este cea mai sexy prezentatoare sportivă din lume! A debutat la 21 de ani și i se spune „Regina…
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost mutat la un alt spital din Capitală: „Nu este încă timpul”
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost…
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Experții au dat verdictul: care sunt momentele ideale pentru o partidă de AMOR. Așa veți avea parte de clipe intense
Experții au dat verdictul: care sunt momentele ideale pentru o partidă de AMOR. Așa veți avea parte de clipe intense
Monica Tatoiu, dezvăluiri șocante. Abia a aflat că mai are doi frați rezultați din aventurile tatălui său: „I-a făcut un copil uneia, iar acum strănepotul ne-a găsit pe internet și vine în România”
Monica Tatoiu, dezvăluiri șocante. Abia a aflat că mai are doi frați rezultați din aventurile tatălui său: „I-a făcut un…
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
Urmează 48 de ore critice pentru Florin Piersic. Medic:
Urmează 48 de ore critice pentru Florin Piersic. Medic: "Depinde şi de sistemul imunitar, depinde şi de pacient"
A fost găsit LOCUL de VECI al unui MARE filosof! „Era chiar sub nasul tuturor”
A fost găsit LOCUL de VECI al unui MARE filosof! „Era chiar sub nasul tuturor”
Lovitură de milioane de euro dată, în București, de milionarul român care este coproprietar la cel mai tare restaurant din Dubai
Lovitură de milioane de euro dată, în București, de milionarul român care este coproprietar la cel mai tare restaurant din…
Anunțul făcut de Nicolae Bacalbașa despre Florin Piersic. Ce se întâmplă acum cu actorul: 'O septicemie este o situație imprevizibilă'
Anunțul făcut de Nicolae Bacalbașa despre Florin Piersic. Ce se întâmplă acum cu actorul: 'O septicemie este o situație imprevizibilă'
Se verifică banii românilor. Este obligatoriu până pe 25 mai. Legea spune clar
Se verifică banii românilor. Este obligatoriu până pe 25 mai. Legea spune clar
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Luptător de la Trupele Speciale, filmat masturbându-se la serviciu. Poliția Sibiu, zguduită de anchete
Luptător de la Trupele Speciale, filmat masturbându-se la serviciu. Poliția Sibiu, zguduită de anchete
Bayer Leverkusen le oferă fanilor tatuaje gratuite pentru a sărbători performanţele din acest sezon
Bayer Leverkusen le oferă fanilor tatuaje gratuite pentru a sărbători performanţele din acest sezon
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Ce a putut să găsească Mihai Morar într-o casă abandonată din Maramureș. A publicat imaginile tulburătoare în mediul online
Ce a putut să găsească Mihai Morar într-o casă abandonată din Maramureș. A publicat imaginile tulburătoare în mediul online
×