Finala de vis s-a anulat! Surpriză mare la Australian Open, pe tabloul masculin

Finala de vis s-a anulat! Surpriză mare la Australian Open, pe tabloul masculin
  • Publicat:

Toată lumea tenisului spera la o finală între Novak Djokovic și Carlos Alcaraz, pe tabloul masculin de la Australian Open, dar calculele hârtiei nu s-au potrivit cu realitatea. Înaintea partidei din sferturile de finală de la Melbourne cu spaniolul Carlos Alcaraz (locul 2 ATP) era văzut ca mare favorit, în fața lui Alexander Zverev (locul 6 ATP).

Supriza părea realizată când Alexander Zverev îl conducea pe Carlos Alcaraz cu 6-1, 6-3, 5-2 și părea că meciul din sferturile de finală ale Australian Open este încheiat. Însă Alcaraz, care a jucat mult sub nivelul lui obișnuit, a revenit, ținându-i pe fani cu sufletul la gură. N-a fost însă decât un foc de paie și nu o remontada spectaculoasă, deoarece Zverev s-a impus cu 6-1, 6-3, 6-7, 6-4 și s-a calificat în penultimul act al turneului.

Surpriză mare la Australian Open, pe tabloul masculin. Alcaraz, eliminat de Zverev

Zverev va juca în semifinale cu rusul Daniil Medvedev, iar Novak Djokovic îl va întâlni pe italianul Jannik Sinner, astfel că finala visată s-a anulat. Semifinalele turneului masculine sunt programate vineri.

Organizatorii de la Australian Open au anunțat programul partidelor de joi. Este ziua în care se desfășoară partidele din semifinale pe tabloul feminin. Astfel, de la ora 10.30 are loc partida mult așteptată dintre Aryna Sabalenka (locul 2 WTA) și Cori Coco Gauff (locul 4 WTA), socotită finala din semifinal. Apoi, se va desfășura duelul dintre jucătoarea venită din calificări, Dayana Yastremska (93 WTA) și Qinwen Zheng (15 WTA).

Sabalenka este deținătoarea trofeului la Australian Open. Ea a pierdut însă finala de la US Open 2023 chiar în fața americancei Gauff. Semifinaliștii de la Australian Open, atât la feminin, cât și la masculin, sunt recompensați cu 669.735 dolari. Finaliștii au asigurat un cec în valoare de 1.166.963 dolari, în vreme ce învingătorii vor pleca acasă cu 2.130.975 dolari.

Finala feminină este programată sâmbătă, iar cea masculină duminică.

Iulian Anghel / Autor
A intrat în presa sportivă în 1995 la „Sportul românesc” și a fost pe rând colaborator, redactor, editor, șef departament reporteri speciali, redactor șef sport la Gazeta Sporturilor, Prosport și Adevărul. A revenit full-time în presă după cinci ani petrecuți la Minsterul Afacerilor ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Vești proaste pentru șoferi! Riscă amenzi de cinci ori mai mari. Greșeala care le poate goli buzunarele
Vești proaste pentru șoferi! Riscă amenzi de cinci ori mai mari. Greșeala care le poate goli buzunarele
Adrian Mititelu Jr. a ieșit din spital și nu a stat pe gânduri! Unde a fost surprins fiul patronului de la FCU Craiova
Adrian Mititelu Jr. a ieșit din spital și nu a stat pe gânduri! Unde a fost surprins fiul patronului de…
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Cine sunt românii care trebuie să plătească 
Cine sunt românii care trebuie să plătească "taxa pe lux" pentru locuinţele şi maşinile pe care le deţin
RUINELE unui ORAȘ imens, găsite pe planeta Marte? Cercetătorii, ULUIȚI!
RUINELE unui ORAȘ imens, găsite pe planeta Marte? Cercetătorii, ULUIȚI!
Sumă uriașă pe care o câștigă zilnic Pescobar! A fost dat de gol, după ce a deschis un nou restaurant: Nu-l bate nimeni!
Sumă uriașă pe care o câștigă zilnic Pescobar! A fost dat de gol, după ce a deschis un nou restaurant:…
Tradiții și obiceiuri la români.  Ce nu ai voie să faci în Duminica de Florii 2024
Tradiții și obiceiuri la români. Ce nu ai voie să faci în Duminica de Florii 2024
Regula din CODUL RUTIER care te poate lăsa FĂRĂ PERMIS. Foarte puțini șoferi o cunosc și o respectă
Regula din CODUL RUTIER care te poate lăsa FĂRĂ PERMIS. Foarte puțini șoferi o cunosc și o respectă
A început livrarea pensiilor pe luna mai. Data exactă când intră banii pe card. Poșta Română a făcut anunțul
A început livrarea pensiilor pe luna mai. Data exactă când intră banii pe card. Poșta Română a făcut anunțul
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
O româncă din străinătate gătește cu ce găsește la gunoi: „E mâna a doua pe gratis” VIDEO
O româncă din străinătate gătește cu ce găsește la gunoi: „E mâna a doua pe gratis” VIDEO
Care sunt talentele secrete ale Familiei Regale Britanice?
Care sunt talentele secrete ale Familiei Regale Britanice?
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Ce mai face și cum arată acum fosta ispită masculină de la Insula Iubirii, Sorin. S-a căsătorit și pare mai fericit ca niciodată
Ce mai face și cum arată acum fosta ispită masculină de la Insula Iubirii, Sorin. S-a căsătorit și pare mai…