De ce nu a apărut Roger Federer în documentarul despre Novak Djokovic de pe Prime Video. Ce se discută „neoficial”

De ce nu a apărut Roger Federer în documentarul despre Novak Djokovic de pe Prime Video. Ce se discută „neoficial”
Roger Federer, absent din documentarul lui Novak Djokovic. Sursa foto: Profimedia 22.08.2026

Documentarul dedicat vieții și carierei lui Novak Djokovic (39 de ani) s-a bucurat de un succes răsunător din primele zile de la lansarea pe Prime Video, dar un aspect a stârnit discuții în rândul fanilor și nu numai: absența lui Roger Federer (45 de ani). Presa internațională a încercat să descopere motivul, în așteptarea unor explicații oficiale.

Spre deosebire de elvețian, Rafael Nadal (40 de ani) a fost prezent, însă a avut o apariție la fel de scurtă, spre surprinderea multora dintre cei care au vizionat producția. Acesta a vorbit despre înfruntările cu Nole, catalogându-le drept „dificile și tensionate”.

De asemenea, a recunoscut că a trebuit să se autodepășească pentru a avea o șansă. „Chiar și așa, de foarte multe ori nu era suficient”, a mai spus spaniolul.

Roger Federer nu a apărut în documentarul despre Novak Djokovic. Motivul „neoficial”

Potrivit sârbilor de la Mondo, contractele majore de sponsorizare și parteneriatele globale pe care Roger Federer le are în continuare, chiar dacă s-a retras oficial din activitate în toamna lui 2022, a făcut imposibilă apariția sa în „The Wolf in Winter”. Nici măcar nu se știe cu exactitate dacă i-a fost lansată invitația de a lua parte la proiect.

Un motiv în plus al absenței sale ar putea fi direcția total diferită a documentarului. Regizorul Jason Hehir și-a propus să se axeze pe Novak Djokovic, cu detalii despre personalitatea sa, amintiri din copilărie și evenimente care i-au marcat cariera, în vreme ce rivalitatea cu ceilalți doi titani ai tenisului a fost adusă în discuție doar tangențial.

„A cucerit fiecare titlu din tenis, inclusiv aurul olimpic. Atunci, de ce mai joacă Novak Djokovic? Lupul în iarnă explorează culisele vieții celui mai mare tenismen din toate timpurile în perioada revenirii sale la Australian Open în 2025, surprinzând obsesia, pregătirea și focul care refuză să se stingă, chiar și când nu mai are nimic de demonstrat”, este sinopsisul producției de pe Prime Video.

Dezvăluiri cutremurătoare despre bombardamentele din Belgrad

De-a lungul celor 92 de minute, fostul lider mondial a vorbit inclusiv despre clipele de groază prin care a trecut în primăvara lui 1999, când țara sa era lovită constant de atacurile aeriene ale NATO. Avea doar 12 ani și se vedea nevoit să părăsească împreună cu familia locuința din orașul natal.

„Într-una dintre primele nopți de bombardament, blocul nostru nu avea adăpost, așa că a trebuit să fugim într-o altă clădire. Este o imagine înfricoșătoare, pentru că era 02:00-03:00 dimineața, întuneric beznă. Vedeai oameni alergând în panică, nu știau unde să fugă, încercând să-și salveze propriile vieți.

M-am împiedicat și am căzut. Mi-am văzut familia alergând la 10-15 metri în fața mea. Am țipat și am strigat «ajutați-mă, ajutați-mă!», dar nu m-au auzit, au continuat să alerge.

M-am întors și m-am uitat spre clădirea noastră și am văzut un avion aruncând două bombe direct pe un spital din apropiere. Stând așa în ploaie și în întuneric…”, a rememorat Djokovic.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]