Federaţia Italiană de Tenis, anunţ surprinzător: „Suntem convinşi că turneul de la Roma încă se mai poate organiza în acest an”

Federaţia Italiană de Tenis, anunţ surprinzător:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Sezonul de tenis a fost oprit până cel mai devreme la începutul lunii iunie, din cauza pandemiei de tenis. Au fost anulate foarte multe turnee importante, ca Indian Wells, Miami, Roma, Madrid, Monte Carlo. Turneul de Grand Slam de la Roland Garros a ales o măsură neaşteptată şi a fost programat pentru perioada 20 septembrie – 4 octombrie.

Deşi situaţia în Italia este una dramatică în această perioadă, oficialii Federaţiei Italiene de Tenis sunt convinşi că vor putea să obţină şi ei date libere pentru disputarea turneului de la Roma, de categorie Premier 5 şi ATP 1000.

„Planul nostru este să reprogramăm Internazionali BNL d’Italia, tot pentru acest an. Am fi încântaţi să oferim un turneu de pregătire pentru Roland Garros. Dorinţa noastră ar fi să se joace la Roma, dar luăm în calcul şi organizarea într-un alt oraş, chiar pe o altă suprafaţă”, a declarat, pentru Sky Sport, Angelo Binaghi, preşedintele Federaţiei Internaţionale de Tenis.

Totuşi, planurile preşedintelui Federaţiei Italiene de Tenis vor fi destul de greu de realizat. Roland Garros este programat să ia startul la doar o săptămână după încheierea US Open, ceea ce înseamnă că sportivii care ar dori să joace la Roma ar fi nevoiţi să îşi anuleze participarea la Flushing Meadows.

În plus, într-un program deja foarte încărcat, şi alte turnee importante, ca Indian Wells, Miami şi Madrid vor încerca să îşi facă loc în vară sau toamnă, pentru a-şi respecta acordurile cu numeroşii sponsori.

Oficialii de la Roma speră că ar putea fi ajutaţi de reprogramarea Roland Garros. Există deja discuţii pentru ca Rafael Nadal să decidă să nu meargă la US Open, pentru a se pregăti pentru turneul său favorit, French Open. Ceea ce ar deschide o portiţă pentru ca Nadal să meargă la Roma. Ar fi deja un nume greu de care italienii s-ar putea agăţa.

Inclusiv Simona Halep, jucătoare care iubeşte zgura şi, în plus, s-a plâns de multe ori că simte că nu poate juca tenisul ei cel mai bun la New York, ar fi luată în calcul de italieni. Astfel, ar fi ceva premise pentru organizarea competiţiei, deşi puţină lume ar mai fi crezut în asta. O decizie în acest sens nu se poate lua mai devreme de luna iunie.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la fel”
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la…
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62 de ani
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62…
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce şi măriri de 90%
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce şi măriri de 90%
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă
Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
INTERDICŢIE pe întreg teritoriul României. E deja în vigoare. Gestul banal de Paște
INTERDICŢIE pe întreg teritoriul României. E deja în vigoare. Gestul banal de Paște
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri disponibile”
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri…
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele