Jose Morgado, cunoscut expert portughez în tenis, a avut o reacție neașteptată după victoria uriașă obținută de Sorana Cîrstea (36 de ani, locul 18 WTA) la Roland Garros.
Miercuri seara, în turul al doilea de la Roland Garros, Sorana Cîrstea a învins-o fără drept de apel pe Evei Lys (24 de ani, locul 81 WTA), scor 6-3, 6-0.
În turul al treilea, Cîrstea o va înfrunta pe Solana Sierra (21 de ani, locul 68 WTA), cea care în turul al doilea a învins-o pe Jasmine Paolini (30 de ani, locul 13 WTA).
Expertul Jose Morgado a scos în evidență faptul că Sorana Cîrstea are mari șanse să ajungă pentru prima dată, în ultimii 17 ani, în sferturile de finală la Roland Garros, ținând cont de faptul că Baptiste și Rybakina nu se mai află în competiție.
„Cîrstea o învinge pe Lys cu brio. Baptiste s-a retras.
Cu Rybakina eliminată, Sorana este acum considerată marea favorită din această parte a tabloului să ajungă în sferturile de finală la Roland Garros, primul după 17 ani”, a scris Jose Morgado pe X.
Cirstea cruising over Lys.
Paolini down a break in the 3rd.
Baptiste retired.
With Rybakina out, Sorana is now the huge favorite in this section to reach a first Roland Garros QF in 17 (!) years
— José Morgado (@josemorgado) May 27, 2026
În luna decembrie, Sorana Cîrstea a anunțat, printr-o postare pe rețelele sociale, că 2026 va fi ultimul ei an în circuitul profesionist de tenis.
„Iubesc tenisul… Iubesc disciplina, rutina, munca grea. Competiția și adrenalina îmi hrănesc sufletul. Dar ca orice lucru în viață, trebuie să ajungă la un sfârșit.
Anul viitor va fi al 20-lea an în turneu ca jucătoare profesionistă de tenis. Nu m-am așteptat niciodată să concurez atât de mult timp, dar ultimii doi ani au fost cei mai fericiți pe teren și m-au făcut să continui. Acestea fiind spuse, am decis acum că 2026 va fi ultimul meu an în circuit.
Când iubești ceva atât de mult, nu e ușor să spui «la revedere». Deocamdată nu este un rămas bun, ci un «ne mai vedem o dată».
Încă mai am multe lucruri pe care vreau să le perfecționez, am obiective și ambiții, așa că sper să pot realiza unele dintre ele anul viitor și să închei această carieră minunată într-o notă înaltă și în termenii mei.
Ador tenisul și sunt foarte norocoasă și recunoscătoare pentru tot ce mi-a oferit și m-a învățat. Acest sport i-a permis unei fetițe de 4 ani, ținând racheta pentru prima dată, să-și trăiască visul. Un vis frumos în care toate sacrificiile au meritat din plin.
Aștept cu drag toți fanii, prietenii și cei dragi alături de teren pentru un ultim dans în jurul lumii. Mulțumesc Tenis, îți voi rămâne datoare pe veci. Ne vedem în 2026 și vă mulțumesc tuturor pentru sprijinul necondiționat!”, a fost mesajul transmis de Sorana Cîrstea, prin intermediul paginii sale oficiale de Instagram, în luna decembrie.