Exemplul pe care îl poate lua Simona Halep pentru a reveni în circuit indiferent de decizia TAS! La 34 de ani, devine cea mai vârstnică jucătoare care pătrunde în Top 100 WTA

Exemplul pe care îl poate lua Simona Halep pentru a reveni în circuit indiferent de decizia TAS! La 34 de ani, devine cea mai vârstnică jucătoare care pătrunde în Top 100 WTA
  • Publicat:
  • Actualizat:

Există viață pentru Simona Halep (32 de ani) și după suspendarea pentru dopaj, povestea australiencei Arina Rodionova reprezentând un exemplu de urmat.

Arina Rodionova, jucătoare de 34 de ani – vârsta pe care o va avea Simona Halep atunci când îi va expira suspendarea, scrie istorie în circuitul WTA.

Halep speră, totuși, să revină mai repede în circuitul WTA, apelul împotriva suspendării de patru ani fiind programat chiar săptămâna viitoare, între 7 și 9 februarie.

Exemplul pe care îl poate lua Simona Halep de la Arina Rodionova pentru a reveni în circuit indiferent de decizia TAS

Arina Rodionova demonstrează că se poate face performanță în tenisul feminin chiar și la 34 de ani, vârsta la care multe jucătoare sunt deja retrase. După ce s-a calificat în sferturile de finală ale turneului de la Hua Hin (Thailanda), Rodionova a devenit cea mai vârstnică jucătoare care pătrunde în premieră în Top 100 WTA.

Aflată pe locul 101 WTA înaintea acestei săptămâni, Rodionova a urcat pe poziția 96 în clasamentul live al WTA, după ce a trecut de Zhuoxuan Bai cu scorul de 3-6, 6-1, 6-1.

Să nu renunți niciodată!”, a fost prima reacție a Arinei Rodionova, după ce a doborât recordul pentru cea mai în vârstă sportivă care intră în Top 100. Arina a întrecut-o pe MIhaela Buzărnescu, cea care a ajuns în premieră în prima sută mondială în 2017, atunci când avea 29 de ani.

Simona Halep va trebui să o ia de la zero

Simona Halep nu vrea să aștepte însă până în luna octombrie 2026, atunci când va expira interdicția pentru dopaj! Dubla campioană de Grand Slam speră să ridice suspendarea chiar anul acesta, iar totul se va decide la TAS.

Indiferent de verdict, Halep va fi nevoită să o ia de la zero, întrucât românca nu mai figurează în clasamentul WTA. Astfel, atunci când va reveni, Simona trebuie să se înscrie fie turnee aflate la baza piramidei în circuitul ITF, pentru a acumula din nou puncte, fie la turnee importante, cu condiția să primească wild carduri.

Nu mai spun că am pierdut toate punctele și poziția din clasamentul WTA. Nu doar că mi-au ‘ucis’ reputația, ci și pe mine ca jucătoare profesionistă”, a afirmat Simona Halep la un moment dat. De partea cealaltă, acuzatorii de la ITIA nu au făcut prea multe comentarii înaintea procesului de la TAS: Pentru a asigura un proces corect, nu facem niciun comentariu cu privire la acest caz, până la audierea apelului”, a fost reacția ITIA pentru ProSport.

A făcut primii pași în redacția ProSport în anul 2013, iar „universul" presei l-a fascinat din prima! Culege știri de ultimă oră, realizează live bloguri, analize, interviuri cu sportivi de top, în special din lumea tenisului, căutând părțile nevăzute ale sportului alb. După cinci ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă deranjează”
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă…
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant…
Singurele echipe din Superligă care au felicitat-o pe FCSB după ce a devenit campioana României
Singurele echipe din Superligă care au felicitat-o pe FCSB după ce a devenit campioana României
I-a ÎNNEBUNIT pe toți bărbații! Imagini de vis cu vedeta! Are trup de zeiță la 57 de ani
I-a ÎNNEBUNIT pe toți bărbații! Imagini de vis cu vedeta! Are trup de zeiță la 57 de ani
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
De ce este bine să mănânci pește de Florii. Conform tradiţiei, îţi poate aduce un beneficiu uriaş
De ce este bine să mănânci pește de Florii. Conform tradiţiei, îţi poate aduce un beneficiu uriaş
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Care este singurul moment de desfătare al soţiei lui Dan Şucu. Diana Şucu a recunoscut totul
Care este singurul moment de desfătare al soţiei lui Dan Şucu. Diana Şucu a recunoscut totul
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
ORDINUL s-a dat deja de la primărie. Se întâmplă în FIECARE NOAPTE, începând cu ora 22
ORDINUL s-a dat deja de la primărie. Se întâmplă în FIECARE NOAPTE, începând cu ora 22
VIDEO. Viteza l-a ucis pe Florin de ziua numelui său. Drama tulburătoare a tânărului de 21 de ani care s-a filmat când gonește cu 180 km/h
VIDEO. Viteza l-a ucis pe Florin de ziua numelui său. Drama tulburătoare a tânărului de 21 de ani care s-a…
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Detalii incredibile din viaţa familiei regale britanice: Regele Charles, considerat „neajutorat” de regretata Regină Elisabeta II. Nici tatăl său nu îl ierta
Detalii incredibile din viaţa familiei regale britanice: Regele Charles, considerat „neajutorat” de regretata Regină Elisabeta II. Nici tatăl său nu…
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în luna mai 2024
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în…