Aryna Sabalenka a răbufnit în interviul acordat chiar pe teren, după meciul cu Laura Siegemund din sferturile Wimbledon 2025. O remarcă făcută de reportera BBC a deranjat-o.
Totul a pornit de la jocul nemțoaicei de 37 de ani, care i-a pus mari probleme liderului WTA, deși toată lumea se aștepta la o victorie rapidă. Calificarea în penultimul act al competiției a venit după aproape trei ore, scor 4-6, 6-2, 6-4.
Pentru un loc în finală, bielorusa va da piept cu o jucătoare ajunsă, la fel ca ea, în premieră la acest nivel. Este vorba despre americanca Amanda Anisimova.
De ani buni, interviurile acordate imediat după meciuri a devenit o obișnuință în tenis, mai ales la turneele de Grand Slam. Sabalenka a rămas pe teren la finalul duelului cu Siegemund, dar ce a urmat nu a fost tocmai pe placul ei.
În mijlocul dialogului, reportera BBC, a insistat asupra unei presupuse afirmații făcute anterior, cum că stilul de joc al sportivei din Germania ar fi „enervant”. Termenul a iritat-o pe Aryna, motiv pentru care a ținut să intervină.
„Eu n-am spus asta. Nu, nu, nu, n-am spus asta. Mi-a fost pusă această întrebare, ea a fost cea care a spus că are un joc enervant. Vreau să fie clar, nu am spus asta.
Nu se poate spune că e un joc enervant. Este un joc inteligent. Când joci împotriva ei, știi că trebuie să muncești din greu pentru fiecare punct. Nu contează dacă ai un serviciu bun sau lovituri puternice, trebuie să alergi și să obții victoria”, a spus ocupanta primei poziții în ierarhia mondială.
Cât despre meciul în sine, Aryna Sabalenka a recunoscut că a avut momente în care s-a gândit la o eventuală eliminare, dezvăluind, totodată, cum a reușit să se monteze din punct de vedere mental pentru a întoarce lucrurile în favoarea ei. A contat enorm „lecția” învățată la Roland Garros, unde a pierdut finala în fața lui Coco Gauff.
„A fost cu siguranță un meci dificil. Nu-l pot evalua acum, ca să fiu sinceră, dar a fost foarte, foarte greu. Nu știu, nu pot compara acum cu finala Roland Garros. Trebuie să mă uit la ambele meciuri, dar am avut senzația că încerca să joace același stil de joc pe care l-a avut Coco împotriva mea la Roland Garros, pentru că a fost și vânt astăzi.
Cred că a existat o oarecare asemănare. Sunt foarte mândră că m-am descurcat și nu am repetat aceeași greșeală pe care am făcut-o la French Open. Cred că e foarte posibil să fi pierdut acest meci dacă nu mi-aș fi învățat lecția la French Open.
Mi-am tot repetat, ceea ce e probabil puțin nebunesc, că sunt în sferturile de finală de la Wimbledon, că nu pot renunța, nu pot lăsa emoțiile să mă domine și să pierd încă un meci din cauza asta. Mi-am tot spus că acesta este visul meu, așa că trebuie să continui să lupt. Mi-am repetat asta și eram dispusă să câștig punct după punct, să depun efort și să obțin acele puncte dificile”, a explicat bielorusa.