Eșec nescontat

Redactor:
Andru Nenciu
Eșec nescontat
  • Publicat:
  • Actualizat:

Soarta confruntării cu Polonia, echipă pe care anul trecut România o zdrobise (3-0), s-a decis aseară târziu în meciul de dublu din cadrul întâlnirii de debut de la Talinn, grupa B a zonei Euro-Africane.

Monica Niculescu a adus primul punct României, 6-1, 6-4 cu Marta Domachovska,  dar Sorana Cîrstea n-a găsit antidot  pentru a o neutraliza pe a noua jucătoare a lumii, Agnieszka Radwanska, 1-6, 3-6. Cele două tricolore (favorite 14 la Melbourne) n-au avut timp de refacere, iar oboseala acumulată s-a resimțit în meciul de dublu, unde polonezele au schimbat liniile, Klaudia Jans și Alicja Rosolska. Deși anul trecut își spulberaseră aceleași adversare,  Sori și Moni au cedat clar în final, 4-6, 0-6, iar speranțele delegației conduse de Sever Dron se leagă acum de un posibil eșec al Poloniei în fața Suediei, coroborat cu două victorii tricolore.

Hănescu, în turul doi la Zagreb

Victor Hănescu s-a calificat  în turul doi al turneului de la Zagreb (450.000 de euro), după 6-3, 7-5 cu croatul Lovro Zovko. Elevul lui Firicel Tomai va da piept cu germanul Mischa Zverev. Pentru calificare, Hănescu va primi 20 de puncte ATP și un cec de 6.350 de euro.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Grațiela Corduneanu, la un pas să înfunde închisoarea. Scandal uriaș produs de nevasta interlopului din Iași

Fanii n-au mai suportat! Ce a făcut jucătorul lui Arsenal, după ce echipa a fost eliminată din UCL: ”Dați-l afară!”

Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”

„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”

Cum să evitați epuizarea la locul de muncă: sfaturile utile de la specialiști

Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și adio de la Antena 1
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și…
BANCUL ZILEI. O moldoveancă la McDonald’s: - O rație di șolduri di pui cu barabuli pârjoliti, două…

Vremea 22 aprilie - 20 mai 2024. Prognoza meteorologilor de 1 Mai şi de Paşte; ANM anunţă o uşoară încălzire de la mijlocul săptămânii viitoare
Vremea 22 aprilie - 20 mai 2024. Prognoza meteorologilor de 1 Mai şi de Paşte; ANM anunţă o uşoară încălzire…
Întrebare SIMPLĂ ca „bună ziua”: Ce sunt ROȘIILE? Fructe SAU legume?

Cât de frumoasă este fosta iubită a lui Ronald Gavril, pe care actualul iubit al Anamariei Prodan a ţinut-o ascunsă

Familia lui Costel Corduneanu refuză să deschidă sicriul cu trupul neînsuflețit. Motivul pentru care apropiații au luat această decizie

Monica Tatoiu a fost îngrozită. Diagnosticul crunt primit de la medici

IREAL ce s-a întâmplat cu sicriul lui Corduneanu! Avem VIDEO

Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea

AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO

FCSB – Rapid evidențiază o situație dezolantă pentru echipa lui Dan Șucu: giuleștenii au luat o decizie bizară

11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box

❗ Modificare: Trusa de prim ajutor și stingătorul NU mai sunt obligatorii pentru aceste vehicule❗

„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen