Emma Răducanu, demolată la Australian Open. A pierdut 11 gameuri la rând

Emma Răducanu, demolată la Australian Open. A pierdut 11 gameuri la rând
Foto Profi Media
  • Publicat:

Emma Răducanu a suferit cea mai grea înfrângere la un Grand Slam, fiind zdrobită de Iga Swiatek, cap de serie numărul 2 la Australian Open.

Jucătoarea în vârstă de 22 de ani a pierdut 11 game-uri la rând, iar poloneza, fost umăr 1 mondial, s-a impus cu un categoric 6-1, 6-0 într-un meci care a durat puțin peste o oră.

Emma Răducanu, învinsă de Iga Swiatek la Australian Open

Britanica arătase o formă bună în meciurile precedente, eliminându-le pe Ekaterina Alexandrova și Amanda Anisimova, dar n-a avut nicio șansă în fața polonezei. Emma Răducanu a contat doar în primele două gameuri, când a ținut scorul egal. După 1-1 în primu set, Swiatek s-a dezlănțuit și a câștigat 11 gameruri la rând, calificându-se an fanfare în oprimile de finală ale competiției.

Mai departe, Iga Swiatek o va întâlni pe Eva Lys, jucătoarea care a eliminat-o pe Jaqueline Cristian. Poloneza pornește ca favorită certă în fața nemțoaicei de pe locul 128 mondial. Abia în sferturi, Swiatek ar putea avea un adversar de calibru. Ea va evolua împotriva învingătoarei din meciul Emma Navarro – Daria Kasatkina.

Iga Swiatek, a cărei cea mai bună performanță la Melbourne a fost o calificare în semifinale în 2022, nu a pierdut niciun set în acest an în drumul său spre turul al patrulea.

Ea este a doua favorită a turneului și anunțată ca principalul pericol pentru liderul WTA, Aryna Sabalenka, care intenționează să-și apere titlul la Melbourne.

Pentru calificarea în turul al treilea de la Australian Open, Emma Răducanu și-a asigurat un câștig în valoare de 182.197 de dolari. Parcursul ei de la AO 2025 este cel mai bun din cariera sa la Grand Slamul din Australia.

La precedentele trei participări, 2022, 2023 și 2024, Emma a plecat acasă după turul al doilea. Cea mai mare performanță a ei rămâne titlul câștigat la US Open 2021.

 

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
O influenceriță a murit la doar 28 de ani, după ce a ajuns la spital cu febră și dureri abdominale. Care a fost cauza decesului, de fapt
O influenceriță a murit la doar 28 de ani, după ce a ajuns la spital cu febră și dureri abdominale.…
Au bătut palma! Robert Lewandowski semnează, după ce a ”rupt porțile” în Spania și în Champions League
Au bătut palma! Robert Lewandowski semnează, după ce a ”rupt porțile” în Spania și în Champions League
Strigăte și urlete de jale la priveghiul celor doi frați omorâți în Urziceni. Scenele sfâșietoare au avut loc în curtea casei lor
Strigăte și urlete de jale la priveghiul celor doi frați omorâți în Urziceni. Scenele sfâșietoare au avut loc în curtea…
Dezvăluire-bombă: cât a cheltuit ITIA ca să distrugă cariera lui Halep. Avocatul Cristian Cernodolea a spus tot
Dezvăluire-bombă: cât a cheltuit ITIA ca să distrugă cariera lui Halep. Avocatul Cristian Cernodolea a spus tot
Lovitură de proporţii! Fotbalistul crescut de academia lui Real Madrid a fost prezentat oficial în Superliga
Lovitură de proporţii! Fotbalistul crescut de academia lui Real Madrid a fost prezentat oficial în Superliga
S-a luat decizia cu Marius Şumudică! Rapid nu a mai ţinut cont de clauza pe care antrenorul o are în Giuleşti
S-a luat decizia cu Marius Şumudică! Rapid nu a mai ţinut cont de clauza pe care antrenorul o are în…
Vica Blochina, de nerecunoscut la 49 de ani. Operațiile estetice au schimabat-o total pe fosta iubită a lui Pițurcă. Imagini IREALE cu ea
Vica Blochina, de nerecunoscut la 49 de ani. Operațiile estetice au schimabat-o total pe fosta iubită a lui Pițurcă. Imagini…
Mitică Dragomir şi Gigi Becali profită de scandalul Nordis, TUNUL care dă peste cap România
Mitică Dragomir şi Gigi Becali profită de scandalul Nordis, TUNUL care dă peste cap România
BANCUL ZILEI. Bubulina: – Aseară am contractat un gigolo cu 100 de lei. Mi-a zis că...
BANCUL ZILEI. Bubulina: – Aseară am contractat un gigolo cu 100 de lei. Mi-a zis că...
Un şofer de TIR român riscă o amendă de 26 de milioane de euro şi 10 ani de puşcărie în Franţa
Un şofer de TIR român riscă o amendă de 26 de milioane de euro şi 10 ani de puşcărie în…
ULUITOR! Miezul Pământului și-a schimbat FORMA, spun oamenii de știință
ULUITOR! Miezul Pământului și-a schimbat FORMA, spun oamenii de știință
Florin Prunea, dezvăluiri după 20 de ani despre Laura Vicol. Cum a cunoscut-o: O păpuşă, o ştiu bine!
Florin Prunea, dezvăluiri după 20 de ani despre Laura Vicol. Cum a cunoscut-o: O păpuşă, o ştiu bine!
Felix ÎNȘELAT-O pe Răduleasca! Amanta a rupt tăcerea: un an de întâlniri ascunse, în hoteluri și pe barcă, în timp ce Mihaela trăia în iluzia fericirii
Felix ÎNȘELAT-O pe Răduleasca! Amanta a rupt tăcerea: un an de întâlniri ascunse, în hoteluri și pe barcă, în timp…
Mesaj Ro-Alert în miez de noapte la granița României: Adăpostiți-vă în beciuri sau adăposturi civile!
Mesaj Ro-Alert în miez de noapte la granița României: Adăpostiți-vă în beciuri sau adăposturi civile!
"Unde nimerea, acolo îi băga cuțitul" O tânără mamă din București a fost măcelărită de propriul soț. Femeia a cerut…
Mânuţele la control! Vedele din România, surprinse în ipostaze stânjenitoare cu mâna la...
Mânuţele la control! Vedele din România, surprinse în ipostaze stânjenitoare cu mâna la...
Jocuri gratuite oferite în februarie. Oferte pentru PC, săptămânal
Jocuri gratuite oferite în februarie. Oferte pentru PC, săptămânal
UE renunţă la reformele ePrivacy şi AI Liability, concentrându-se pe competitivitatea în domeniul AI
UE renunţă la reformele ePrivacy şi AI Liability, concentrându-se pe competitivitatea în domeniul AI
2025: Motocultorul are nevoie de numere galbene de la primărie? Ce riscă posesorii
2025: Motocultorul are nevoie de numere galbene de la primărie? Ce riscă posesorii
Cine este Sali Levent de la Te Cunosc de Undeva. Face echipă cu Nick în sezonul 21
Cine este Sali Levent de la Te Cunosc de Undeva. Face echipă cu Nick în sezonul 21
×