Elena Rybakina (Kazahstan, 7 WTA) a stârnit controverse în circuitul de tenis profesionist, la doar o zi după ce a obținut biletul pentru Turneul Campioanelor de la Riad (1-8 noiembrie).
Fosta campioană de la Wimbledon a obținut joi o calificare neașteptată la Turneul Campioanelor, ea profitând de faptul că rusoaica Mirra Andreeva (9 WTA), aflată în fața ei în WTA Race, nu a primit viză de intrare în Japonia. Andreeva a absentat astfel de la Tokyo, iar Rybakina a devansat-o grație calificării în semifinalele competiției: 6-3, 7-6(4) cu Viktoria Mboko (Canada, 23 WTA).
Doar că după ce s-a văzut cu sacii în căruță, Elena Rybakina le-a spus adio organizatorilor de la Tokyo, retrăgându-se vineri, înaintea meciului din semifinale cu Linda Noskova (Cehia, 17 WTA).
Asociația Tenisului Feminin (WTA) a anunțat că Elena Rybakina a decis să nu mai intre pe teren pentru duelul din semifinalele turneului WTA 500 de la Tokyo: „Elena Rybakina s-a retras de la Tokyo! Îi dorim recuperare ușoară”, a transmis forul mondial.
Rybakina a invocat o accidentare la spate: „Îmi pare foarte rău că nu pot juca astăzi. Am avut probleme la spate toată săptămâna și nu sunt 100% fizic. Sunt dezamăgită că fanii nu mă vor vedea astăzi pe teren, dar sper să ne vedem anul viitor”, a precizat campioana din Kazahstan, care pare să fi luat decizia pentru a se menaja în vederea Turneului Campioanelor.
Reacțiile fanilor nu au întârziat să apară, iar mulți au pus sub semnul întrebării veridicitatea accidentării. Pe forumurile dedicate tenisului au apărut inclusiv ironii la adresa jucătoarei: „După ce s-a văzut cu locul de la Turneul Campioanelor asigurat, le-a spus ‘sayonara (n.r. – adio)’ japonezilor”, este titlul unui topic deschis pe forumul de specialitate Tennisforum.
Elena Rybakina a reușit o calificare dramatică la Turneul Campioanelor, în condițiile în care Mirra Andreeva nu a mai putut evolua la turneele din Japonia, fiindu-i refuzată viza de intrare în această țară.
„Lista jucătoarelor de clasă mondială pentru WTA Finals este acum completă şi abia aştept să urez bun venit acestui grup inspirator de sportive la Riyadh”, a precizat Garbine Muguruza, directoarea Turneului Campioanelor.
Celelalte sportive calificate la Turneul Campioanelor de la Riad sunt: Aryna Sabalenka (Belarus), Iga Swiatek (Polonia), Coco Gauff (SUA), Amanda Anisimova (SUA), Jessica Pegula (SUA), Madison Keys (SUA) și Jasmine Paolini (Italia). Deținătoarea trofeului este Coco Gauff.