Elena Ruse urcă, urcă și iar urcă! Grenoble, terenul ei preferat

Jucătoarea Elena-Gabriela Ruse, cap de serie numărul 4 și locul 231 WTA, s-a calificat, joi, în sferturile de finală ale turneului ITF de la Grenoble (Franța), dotat cu premii în valoare de 25.000 de dolari.

Ruse, în vârstă de 20 de ani, a învins-o pe franțuzoaica Harmony Tan (20 de ani, locul 376 WTA), cu scorul de 6-4, 5-7, 6-2, în două ore și 32 de minute de joc.

De-a lungul întâlnirii, sportiva română a servit șase ași, a comis zece duble greșeli și a avut procentaje de reușită la serviciu de 66 la sută cu prima minge și 44 la sută cu cea de-a doua. Ea a reușit șase break-uri și și-a cedat serviciul de patru ori.

Următoarea adversară a Gabrielei Ruse va fi câștigătoarea dintre jucătoarele franceze Sherazad Reix (28 de ani, locul 258 WTA) și Lou Brouleau (22 de ani, locul 858).

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri