După ce a înlocuit-o pe Mădălina Ghenea cu altă actriță și a dispărut trei luni din circuit, Grigor Dimitrov a uimit pe toată lumea la Mastersul de la Paris: „Întotdeauna mi-au plăcut”

Alexandru Tăcină
După ce a înlocuit-o pe Mădălina Ghenea cu altă actriță și a dispărut trei luni din circuit, Grigor Dimitrov a uimit pe toată lumea la Mastersul de la Paris: „Întotdeauna mi-au plăcut"

Grigor Dimitrov (Bulgaria, 34 de ani) a revenit în circuitul de tenis profesionist după o pauză de trei luni, iar sportivul din țara vecină a impresionat, debutând cu victorie la Paris: 7-6(5), 6-1 cu Giovani Mpetshi Perricard (Franța, 22 de ani).

Grigor Dimitrov traversează o perioadă plină de provocări, atât în plan personal, cât și profesional. După despărțirea de românca Mădălina Ghenea (38 de ani), bulgarul și-a refăcut viața alături de actrița mexicană Eiza Gonzalez (35 de ani).

Chiar dacă viața amoroasă a tenismenului este marcată de suișuri și coborâșuri, Grigor rămâne dedicat tenisului, iar forma arătată în această săptămână la Mastersul de la Paris demonstrează că pasiunea sa pentru sportul alb a rămas aceeași.

După ce a înlocuit-o pe Mădălina Ghenea cu altă actriță și a dispărut trei luni din circuit, Grigor Dimitrov a revenit victorios la Paris

Grigor Dimitrov a revenit în circuitul ATP după o absență de trei luni, cauzată de accidentarea la abdomen suferită în timpul meciului cu Jannik Sinner de la Wimbledon, când conducea cu 2-0 la seturi.

Revenirea bulgarului a fost una convingătoare! Deși a coborât până pe locul 38 mondial din cauza accidentării, Dimitrov a demonstrat că nu și-a pierdut ritmul, impunându-se în minimum de seturi în fața favoritului local Giovanni Mpetshi Perricard, scor 7-6(5), 6-1.

În turul secund al Mastersului de la Paris, Grigor va avea o misiunea și mai dificilă, înfruntându-l pe rusul Daniil Medvedev, cap de serie numărul 11. Bulgarul are amintiri plăcute din capitala Franței, acolo unde, în urmă cu doi ani, a jucat finala competiției, pierdută în fața lui Novak Djokovic (4-6, 3-6).

„Întotdeauna mi-au plăcut aceste ultime turnee ale anului”

Grigor a oferit impresiile sale la revenirea în circuit, mărturisind că absența de pe teren l-a făcut să aprecieze mai mult tenisul: „Sunt multe sentimente frumoase și amestecate, în cel mai pozitiv sens posibil.

E plăcut să fiu din nou alături de băieți și să ne provocăm reciproc. A fost o săptămână bună până acum, încerc să petrec cât mai mult timp pe teren, pentru că asta îmi doream. În același timp, încerc să păstrez lucrurile cât mai simple”, a declarat Dimitrov pentru site-ul ATP Tour.

„Întotdeauna mi-au plăcut aceste ultime turnee ale anului. Desigur, obiectivul meu este să revin în forță anul viitor, dar pentru moment e o provocare importantă, vreau doar să văd cum reacționează corpul. Încerc să nu gândesc prea mult acum, doar să fiu cât mai blând cu mine însumi și să văd la ce mai trebuie să lucrez pentru sezonul următor”, a adăugat fostul număr 3 mondial.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
10 miliarde de dolari pentru sclavie. Cererea care ajunge pe masa regelui Charles
Mediafax
DOLIU în lumea filmului! Actorul iubit de români, găsit mort în propria locuință 😲
Cancan.ro
Răzbunarea programatorilor concediați după o „transformare AI”: au creat un sistem capabil să înlocuiască CEO-ul
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Lucruri neștiute despre Bianca Iotu de la Insula Iubirii 2026! Cum a ajuns să participe, de fapt, la show-ul de la Antena 1, alături de iubitul ei Remi
Ce se întâmplă, doctore?
Economia României frânează: PIB-ul stagnează în T2, iar industria se contractă puternic. Construcțiile și investițiile compensează scăderile
Economedia
BANCUL ZILEI. Bulă: – Ești exagerat de frumoasă, cu ce te ocupi?
Râzi cu lacrimi
Oamenii sunt surprinzător de buni la prezicerea momentului în care vor muri, dar fac și o greșeală importantă
Descopera.ro
Radu Mazăre și Andreea Popescu, weekend împreună la Mamaia. În ce ipostază i-am surprins: 'Mai bine mai târziu decât niciodată'
Cancan.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Ciao.ro
Noul film Resident Evil promite să fie terifiant
Go4Games
Noua Dacia Spring nu va mai fi produsă în China. Unde se mută producția, dar nu în România
Promotor.ro
„Mișcarea cangurului”: NOUL TRUC prin care ȘOFERII EVITĂ RADARELE
Mediafax Italia
Locul de muncă pentru care poți primi... 2.500 de euro pe lună!
Mediafax Spania