Djokovic, reacție de mare campion după ce a fost eliminat în semifinale de numărul 204 ATP, venit din calificări!

Djokovic, reacție de mare campion după ce a fost eliminat în semifinale de numărul 204 ATP, venit din calificări!
FOTO: Profimedia 12 oct 2025

Novak Djokovic a lăsat deoparte problemele fizice și a avut o reacție de mare campion la adresa sportivului care l-a eliminat de la Shanghai.

Veteranul din circuitul ATP a avut mari probleme în ultima săptămână din cauza condițiilor de la Shanghai. Pentru Djokovic a fost foarte dificil să ducă pe picioare aproape toate partidele, dar atunci când a fost eliminat în semifinale de numărul 204, venit din calificări, i-a atribuit toate meritele lui Valentin Vacherot.

Djokovic, „chapeau” în fața jucătorului venit din calificări: „El e protagonistul”

Sportivul sârb a fost la un pas de a mai bifa încă o finală în cadrul turneelor ATP. Revelația turneului, Valentin Vacherot, i s-a opus lui Novak Djokovic în semifinalele Mastersului 1000 de la Shanghai. Pentru Djokovic a fost un turneu de coșmar din cauza temperaturilor extreme și a umidității aproape imposibil de suportat. Cu toate astea, a lăsat deoparte problemele sale fizice și a accentuat meritele adversarului său, care l-a învins în două seturi, 3-6, 4-6.

„Vreau să-l felicit pe Valentin. Vine din calificări și are o poveste incredibilă. El este protagonistul. Totul se învârte în jurul lui. Trebuie doar să-l felicit pe Valentin pentru că a ajuns în prima sa finală de Masters. I-am spus la fileu că a avut un turneu incredibil, dar, mai ales, că atitudinea lui este foarte bună și că jocul lui a fost spectaculos. Îi doresc tot binele în finală. De data aceasta, cel mai bun a câștigat”, a spus Djokovic.

Valentin Vacherot i s-a opus sârbului în drumul spre al 41-lea titlu de Masters 1000 și al 101-lea trofeu din carieră.  Monegascul i-a transmis lui Djokovic că a fost o plăcere să îl aibă ca adversar și l-a rugat să nu se retragă.

„A fost o plăcere să joc împotriva ta măcar o dată. Nu te retrage încă.”, a transmis Vacherot.

Vacherot, campion la Shanghai: revenire senzațională în finală

Un moment istoric a avut loc la Shanghai. După ce l-a învins pe Djokovic în semifinale, Vacherot a trecut și de vărul său, Arthur Rinderknech, în marea finală, scor, 4-6, 6-3, 6-3. Pentru monegasc a fost cea mai importantă săptămână din carieră, obținând și cel mai important titlu care îl va propulsa în clasamentul ATP.

Adversarul său a început partida în forță și și-a adjudecat primul set, însă Vacherot nu s-a lăsat mai prejos și a continuat să practice același tenis cu care a impresionat pe tot parcursul săptămânii. La capătul unui meci extrem de disputat, Vacherot a devenit cel mai slab clasat jucător care obține un trofeu important.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]