Cuvinte frumoase spuse de Bethanie Mattek-Sands despre Cîrstea, după ce Sorana a încurajat-o în momentul în care s-a accidentat

Cuvinte frumoase spuse de Bethanie Mattek-Sands despre Cîrstea, după ce Sorana a încurajat-o în momentul în care s-a accidentat
  • Publicat:
  • Actualizat:

Bethanie Mattek-Sands, numărul 103 WTA, a transmis, printr-un mesaj postat pe pagina oficială de Facebook, prima ei reacție după accidentarea suferită marți în meciul împotriva Soranei Cîrstea. Americanca în vârsta de 32 de ani a promis că se va întoarce în tenis și a izbucnit în lacrimi în timp ce vobea despre accidentarea ei printr-un live transmis pe Facebook.

Despre accidentare: Eram în mijlocul meciului, am venit aproape de plasă și tot ce îmi amintesc este că am auzit o puternică pocnitură și totul s-a derulat încet după asta. Îmi amintesc cum încercam să fac un pas, dar piciorul meu nu a fost în stare să mă țină și am căzut. Îmi amintesc că îmi simțeam genunchiul foarte strâns și am aruncat o privire. Ceva părea în neregulă cu el. Am știut atunci că este ori dislocat sau rupt și în acel moment am început să mă panichez. Cred că atunci m-ați auzit zicând cuvinte urâte. A fost foarte dureros„.

Despre momentele de după accidentare:Este evident că a fost un rollercoaster dureros și emoțional pentru mine în ultimele zile. Nu am avut ocazia să comentez despre ceea ce s-a întâmplat pentru că de pe teren am fost transportată direct la spital. Știu că mulți dintre voi ați văzut filmulețul. Eu, din motive evidente, nu l-am văzut, urăsc să mă uit la accidentări sportive, mai ales când vine vorba despre mine„.

Despre Sorana Cîrstea: Îmi amintesc că Sorana a venit la mine și mi-a spus că totul va fi bine. Am crezut că este uimitor ceea ce a făcut pentru că suntem toți concurenți în acest turneu, și totuși, în acel moment, Sorana a fost acolo ca o prietenă„.

Despre perioada de recuperare: ‘”Mă voi duce în New York pentru a vedea mai mulți doctori, pentru a vedea exact ce se întâmplă cu genunchiul meu. Mi-am dislocat rotula pe teren – de acolo venea toată durerea – și mi-am rupt tendonul de la rotulă. Voi avea nevoie de operație și voi fi afară de pe teren pentru o perioadă.”

Despre mesajele fanilor și revenire: „Vreau să vă țin la current cu tot ce mi se întâmplă pentru că mesajele trimise de voi au fost foarte impresionante și au însemnat mult pentru mine. Voi trece peste asta și voi fi pe teren înapoi, cât mai repede posibil.

Articol scris de Alexandra Serafim

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la fel”
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la…
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62 de ani
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62…
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce şi măriri de 90%
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce şi măriri de 90%
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă
Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Anunț pentru toți românii care au CARDURI pentru ALIMENTE. Pe 25 Aprilie a fost ultima zi
Anunț pentru toți românii care au CARDURI pentru ALIMENTE. Pe 25 Aprilie a fost ultima zi
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri disponibile”
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri…
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele